Sute de sud-coreeni au manifestat, duminica, la Seul, pentru pace si impotriva vizitei presedintelui american Donald Trump, care a inceput un turneu in Asia, informeaza Le Figaro, scrie News.ro.

Trump este asteptat marti in Coreea de Sud, unde se va intalni cu presedintele Moon Jae-In si se va duce la o baza militara americana.

"Suntem impotriva razboiului! Trebuie negociata pacea!", au scandat manifestantii care au marsaluit prin centrul capitalei.

Numerosi manifestanti il acuza pe Trump ca agraveaza riscurile unui conflict cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un.

Coreea de Sud este un important aliat al Washingtonului si gazduieste pe teritoriul sau 28.500 de soldati americani.