Miklos Horthy, conducatorul Ungariei din perioada interbelica si a celui de-al doilea razboi mondial si aliat al Germaniei hitleriste, a fost un "stralucit om de stat", a afirmat premierul ungar Viktor Orban. Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania "Elie Wiesel" condamna, inr-un mesaj postat pe Facebook, afirmatia sefului guvernului de la Budapesta, amintind ca "amiralul Horthy este responsabil de deportarea si exterminarea evreilor din Ungaria si Ardealul de Nord".

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit blogului de analiza politica Hungarian Spectrum, Orban a facut aceasta afirmatie intr-un discurs sustinut saptamana aceasta la Budapesta, cu prilejul inaugurarii nou-renovatei case ce a apartinut lui Kuno Klebelsberg, fost ministru ungar al educatiei intre anii 1922 si 1931.

Dupa ce a descris anii 1920 si 1930 drept "o grea perioada de incercare" in istoria tarii, Orban a afirmat ca natiunea ungara a putut supravietui multumita "unor straluciti oameni de stat, precum guvernatorul Miklos Horthy, premierul Istvan Bethlen si (ministrul) Kuno Klebelsberg", a relatat Hungarian Spectrum.

Multumita lor, a aratat Orban, "istoria nu ne-a ingropat sub imensa greutate a razboiului pierdut, a celor 133 de zile de teroare rosie si a Dictatului de la Trianon". "Fara guvernator nu e niciun prim-ministru, iar fara prim-ministru nu e niciun ministru. Chiar si rolul sumbru al Ungariei in cel de-al doilea razboi mondial nu poate pune in discutie acest lucru", a sustinut el.

"Condamnam mesajul premierului ungar Victor Orban prin care Horthy este descris drept "om de stat stralucit". Amiralul Horthy este responsabil de deportarea si exterminarea evreilor din Ungaria si Ardealul de Nord", a scris Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania "Elie Wiesel", intr-o postare, sambata, pe pagina oficiala de Facebook.

Fostul guvernator Miklos Horthy a condus Ungaria in perioada interbelica, a aliniat-o la Axa cu Germania nazista si a ramas la conducerea tarii, o vreme, si dupa intrarea nazistilor in Ungaria.