Directorul echipei de ancheta privind prabusirea avionului prezidential polonez in 2010 la Smolensk a afirmat luni ca o noua analiza arata ca aparatul s-a dezintegrat in zbor, inainte de a atinge solul, scrie AFP.

Tusk si Putin la SmolenskFoto: archive.premier.gov.ru

Waclaw Berczynski, care conduce o noua comisie de ancheta infiintata de guvernul conservator ajuns la putere in 2015, a facut aceasta declaratie in ziua in care se implinesc 7 ani de la drama in care si-au pierdut viata presedintele Lech Kaczynski si alte 95 de persoane, majoritatea inalti demnitari polonezi.

Potrivit partidului nationalist aflat la putere Dreptate si Justitie (PiS), condus de fratele geaman al presedintelui decedat, Jaroslaw Kaczynski, nu este vorba de un accident - spre deosebire de ce a stabilit prima ancheta efectuata sub guvernul liberalului Donald Tusk.

Acea comisie a concluzionat ca accidentul a fost provocat de erori umane si de conditiile meteo nefavorabile. Potrivit concluziilor, aparatul s-a zdrobit de sol dupa ce a fost destabilizat in urma lovirii de un copac.

"Avionul a inceput sa se dezintegreze si sa piarda piese in aer. Ele au cazut pe pamant departe de acel mesteacan", a spus luni Berczynski.

"Mesteacanul nu a avut nicio influenta asupra catastrofei", a continua acesta. "Am primit explicatia ca avionul a lovit mesteacanul cu o aripa si s-a intors, ceea ce a provocat catastrofa, dar nu acesta este adevarul".

Anchetatorul, care spune ca a ajuns la aceste concluzii dupa analiza conversatiilor dintre piloti si controlorii de trafic rusi, a recunoscut insa ca "nu cunoaste in prezent" cauza catastrofei.

Fragmente ale avionului au fost trimise in aceasta luna la patru laboratoare externe pentru a cauta eventuale urme de explozibili, in timp ce justitia poloneza spune ca vrea sa puna sub acuzare controlori rusi de trafic pentru provocarea "intentionata" a prabusirii avionului.

Anchetatorii polonezi efectueaza in prezent exhumarea tuturor celor 96 de victime pentru a stabili cauza mortii lor, in ciuda opozitiei unei parti a familiilor lor.

Avionul care a cazut la Smolensk il transporta pe presedintele Kaczynski alaturi de zeci de inalti oficiali polonezi care trebuiau sa asiste la Katyn, in apropiere de Smolensk, la o ceremonie de omagiere a miilor de ofiteri polonezi ucisi de politia politica a lui Stalin in 1940.