Turcia ar putea anula acordul de readmisie a migrantilor cu Uniunea Europeana si reevalueaza acordul pentru oprirea fluxului de refugiati, in urma caruia primeste sase miliarde de dolari de la blocul comunitar, a declarat miercuri ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu, citat Reuters.

"Este posibil sa anulam acordul de readmisie. UE ne-a facut sa pierdem timpul in dosarul liberalizarii vizelor. Nu aplicam acordul de readmisie in prezent si evaluam acordul privind refugiatii", a spus Cavusoglu intr-un interviu pentru Kanal 24, citeaza News.ro.

Cu cateva ore mai devreme, o purtatoare de cuvant a Comisiei Europene a declarat ca UE sustine acordul privind migrantii si ca se asteapta ca si Ankara sa il respecte.

"Acesta este un contract de incredere reciproca (...), ne asteptam ca ambele parti sa isi respecte angajamentele", a spus ea.

Turcia a convenit, in 2013, sa primeasca inapoi migrantii care au ajuns ilegal in UE, in schimbul unei promisiuni de ridicare a vizelor pentru cetatenii sai. Anul trecut, Ankara a convenit si sa opreasca migrantii ilegali sa ajunga in Grecia, in schimbul unui ajutor financiar si a accelerarii negocierilor de aderare la UE.

Turcia este furioasa pe mai multe tari vest-europene pentru ca au blocat mitinguri electorale care sa promoveze referendumul din 16 aprilie , ce ar putea sa ii acorde prerogative extinse presedintelui Recep Tayyip Erdogan.