Captagonul, drog euforizant si dezumanizant, pare sa fie folosit din ce in ce mai mult in randul jihadistilor si mai ales a candidatilor pentru comiterea de atacuri sinucigase. Autorul atacului din statiunea Sousse din Tunisia din iunie era sub efectul captagonului. Potrivit publicatiei Le Point, seringi impregnate cu acest drog au fost gasite in diferitele locuri unde a stat si Salah Abdeslam, creierul presuspus al atacurilor sangeroase comise vineri, 13 noiembrie, la Paris, dar si o parte dintre complicii sai, scrie RFI.

HotNews.roFoto: Hotnews

Captagonul contine fenetilamina, o amfetamina inscrisa pe lista Organizatiei Mondiale a Sanatatii de substante psihotrope de mai bine de 30 de ani. Produsul este cunoscut pentru senzatia de forta extraordinara pe care o induce, de invincibilitate. "Ca toate amfetaminele, acest drog induce o rezistenta la oboseala, o vigilenta crescuta dublata de o pierdere a discernamantului. Ea da consumatorului senzatia ca este un super om, "regele lumii - intr-un fel", explica profesorul Jean paul Tassin, neurobiolog la INSERM si specialist in problemele de dependenta in revista de specialitate "Sciences et avenir".

Imediat dupa ce efectele dispar, apare o forma de psihoza, o alterare a functiilor mentale si o stare de depresie care ia locul euforiei. In acest interval nicio durere si nicio frica nu mai sunt resimtite de consumator. Asa se face ca un terorist interceptat cat este sub efectul acestui drog nu va fi in niciun caz sensibil la niciun fel de presiuni sau amenintari, psihice sau fizice.

  • Dezumanizare totala

Cei care au supravietuit masacrului de la Bataclan povestesc ca atacatorii aveau aerul ca sunt complet dezumanizati, comportament care corespunde efectelor produse de acest drog. Nimeni nu a uitat ansa nici imaginile cu atacatorul de la Sousse, Seifeddine Rezgui, cu arma in mana, mergand surazator pe plaja. Aceasta pentru ca, sub efectul unui astfel de drog, a ucide un om este un act fara insemnatate.

Captagonul este vandut in prezent luptatorilor din Armata Siriana Libera, combatantilor Frontului al Nosra si gruparii Statul islamic iar comercializarea lui merge extraordinar de bine pentru traficantii din regiune care sunt ajutati de haosul din Siria. "Azi nimanui nu-i pasa cu adevarat de religie¬, spune unul dintre jihadisti comentand faptul ca Islamul interzice de fapt orice consum de droguri.

Citeste continuarea pe RFI.ro.