Un discurs al fostului oligarh rus Mihail Hodorkovski, cel mai mare opozant al lui Vladimir Putin, a fost transmis in cele din urma, duminica, in sala de conferinte a hotelului Holiday Inn din Sankt Petersburg, in ciuda faptului ca evenimentul a fost marcat de incidente: politistii au fost la un pas sa evacueze hotelul din cauza unei alerte cu bomba care s-a dovedit falsa, iar electricitatea in toata cladirea a fost taiata, insa organizatorii au venit pregatiti cu baterii, scrie The Moscow Times.

Discursul lui Hodorkovski, aflat in exil auto-impus in Elvetia, a fost transmis duminica pentru un grup de suporteri din Rusia.

Cunoscut ca un mare opozant al lui Vladimir Putin, Hodorkovski le-a transmis suporterilor sai urmatorul mesaj: "Scopul nostru este sa demonstram ca exista o alternativa la regimul actual. Este inevitabil ca regimul va cadea. Rezultatul trebuie sa fie o Rusie democratica", a afirmat Hodorkovski, care si-a anuntat si disponibilitatea de a servi ca viitor presedinte al Rusiei. Hodorkovski s-a mai declarat dispus, in trecut, sa candideze la presedintia Rusiei "in anumite conditii".

Fostul oligarh si opozant al Kremlinului Mihail Hodorkovski a fost gratiat de presedintele Vladimir Putin in 2013, dupa zece ani de inchisoare, el aflandu-se in prezent in exil auto-impus in Elvetia. Mihail Hodorkovski a fost eliberat din detentie in 2013 si traieste in exil in Elvetia. In momentul eliberarii, in decembrie 2013, Hodorkovski a promis ca nu se va implica in actiuni politice.