Primele rezultate ale scrutinului prezidential din Egipt contureaza deja o victorie zdrobitoare pentru Abdel Fattah el-Sissi, fostul sef al armatei care i-a indepartat de la putere pe islamisti, maresalul obtinand peste 93% din sufragii in aproape 15% din birourile de vot, potrivit Mediafax.

Alegerea lui Abdel Fattah el-Sissi, care l-a destituit si incarcerat acum 11 luni pe islamistul Mohamed Morsi, primul presedinte ales democratic in Egipt, nu poate fi pusa la indoiala. Maresalul, in prezent in retragere, se bucura de un adevarat cult al personalitatii din momentul in care Guvernul interimar pe care l-a instalat conduce o reprimare implacabila si sangeroasa a sustinatorilor lui Morsi, in special Fratii Musulmani.

Singurul sau adversar a fost liderul de stanga Hamdeen Sabbahi, un contracandidat prea slab. Participarea este singura necunoscuta si singura miza a acestui scrutin. In timpul campaniei, el-Sissi a spus ca spera sa obtina voturi de la cel putin 45 de milioane de alegatori, dintr-un total de 53 de milioane.

Or, marti seara, Comisia Electorala, numita de Guvernul condus de facto de el-Sissi, a decis ca scrutinul prevazut initial pentru doua zile sa fie prelungit cu 24 de ore, aratandu-se ingrijorata de rata de participare de numai 37%.

Comisia a luat aceasta decizie invocand "caldura", care ar fi descurajat numerosi alegatori sa se prezinte la urne, fapt ce a declansat criticile si ironiile organizatiilor de aparare a drepturilor omului.

Acestea au evidentiat dezinteresul opozitiei fata de vot si au denuntat un scrutin "farsa". Dupa trei ore de la startul numaratorilor, televiziunea de stat Nile TV a anuntat 4.215.699 de voturi pentru el-Sissi (93,3%) si 133.548 (2,95%) pentru Sabbahi, scorul acestuia din urma fiind inferior numarului buletinelor nule (3,69%).