Presedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a declarat joi, la intalnirea cu subsecretarul de Stat american Victoria Nuland, ca doreste sa efectueze cat mai curand o reforma constitutionala. Ianukovici a precizat, conform unui comunicat al Presedintiei Ucrainei, ca reforma trebuie efectuata "prin respectarea tuturor procedurilor", subliniind ca sunt necesare "compromisuri" pentru a pune capat crizei din Ucraina, potrivit Mediafax.

Viktor Ianukovici a promis accelerarea procedurilor pentru eliberarea manifestantilor arestati recent in confruntarile cu fortele de ordine.

Presedintele Ucrainei a facut aceste declaratii inainte de intalnirea pe care o va avea la Soci cu omologul sau rus, Vladimir Putin. Rusia a avertizat Ucraina in legatura cu restantele acumulate la gaze, impunand conditii pentru acordarea asistentei financiare. Un apropiat al lui Putin a acuzat Statele Unite de exercitarea unui santaj asupra Ucrainei.