Pakistanul l-a eliberat sambata pe mollahul Abdul Ghan Baradar, in trecut mana dreapta a liderilor rebelilor talibani afgani Omar, la solicitarea Kabulului, care spera ca acesta va juca un rol decisiv pentru favorizarea pacii in Afganistan, relateaza AFP.

Eliberarea lui Baradar, care a fost arestat la inceputul lui 2010, vizeaza, potrivit Islamabadului, "usurarea procesului de reconcilierea afgana", pentru a se pune capat conflictului sangeros intre guvernul afgan si talibani, de aproape 12 ani.

Eliberarea a fost salutata de guvernul afgan, care cauta dialogul cu rebelii de cativa ani, neputand sa ii invinga din punct de vedere militar, chiar si cu ajutorul NATO.

Pakistanul a precizat saptamana aceasta ca nu il va trimite pe Baradar guvernului afgan. "Va fi decizia lui daca vrea sa traiasca aici in Pakistan sau intr-un alt loc", a declarat principalul consilier diplomatic al premierului pakistanez.

Intre posibile desintatii au fost mentionate Turcia, Arabia Saudita sau Emiratele Arabe Unite.

Punerea in libertate a lui Baradar a fost solicitata Pakistanului de presedintele afgan, Hamid Karzai, in timpul vizitei sale la Islamabad de la finalul lunii august.

"Baradar a fost mereu dispus sa participe la negocierile de pace, si speram ca o va face curand", a declarat pentru AFP un membru al Inaltului Consiliu pentru Pace afgan, organ guvernamental creat de Karzai.

Baradar a fost prins si arestat la Karachi, unde se afla o baza a talibanilor, in 2010, in cadrul unei operatiuni organizate de CIA si agenti afgani. Dupa aceasta arestare, Islamabadul - aliat al Washginton insa de-a lungul istoriei si apropiat al talibanilor si al altor grupari armate islamiste - a fost acuzat ca saboteaza initiativele de pace in Afganistan.

Baradar este cel de-al 34lea talibani eliberat de Pakistan.