Josef Ratzinger renunta la Inaltul Scaun de la Vatican in 28 februarie. Cum s-ar spune, isi da demisia din functia suprema de papa catolic. Un astfel de gest e neobisnuit, desi nu putem spune unic, in istoria papalitatii. Am putea spune ca e un gest german, rational, care pune in cumpana putintele reale ale unui om de a-si indeplini pana la capat o misiune, fie ea si sacra. Josef Ratzinger, pe numele sau papal Benedict al XVI-lea, decide ca, in cazul lui, cerinta depaseste putinta. Cine il va urma, dintre cardinali? Italianul Angelo Scuola, austriacul Christoph Schönborn, americanul Timothy Michael Dolan, canadianul Marc Ouellet, ghanezul Peter Kodwo Appiah Turkson, sau filipinezul Luis Antonio Gokim Tagle? Nu se stie inca, pana la fumul alb, insa de pe acum spun multi, ca umbra papei Benedict ramane lipita de Vatican.
Joi, cel tarziu la orele 20.00, Inaltul Scaun va fi vacant. Ratzinger va fi dus cu elicopterul la Castel Gondolfo, resedinta papala de vara. Apoi, se va muta intr-o fosta manastire de maicute, „Mater Ecclesiae“, din gradinile Vaticanului. Pentru a se ruga, a medita si a scrie, dupa cum insusi a declarat. 12 camere si 450 de metri patrati de gradina ii vor sta la dispozitie. De pe acum se fac renovari si pregatiri pentru noii chiriasi. Caci Josef Ratzinger va locui acolo impreuna cu fratele sau de 89 de ani, Georg.
Fostul secretar al papei Benedict, Georg Gänswein, nu va fi nici el strain de noua resedinta. Gänswein, cardinal al Curiei, „va fi secretarul lui Benedict, dar si prefect al Casei Papale“, dupa cum a declarat purtatorul de cuvant al Vaticanului, Federico Lombardi. Cu alte cuvinte, cardinalul german in varsta de 56 de ani ramane activ pe langa vechiul, dar si pe langa noul Papa. Acesta, spre deosebire de toti predecesorii sai, cu una sau doua exceptii care se pierd in negura timpului, se va afla intr-o situatie speciala: isi va lua in primire atributiile de la cineva inca viu, nu in sicriu.
Misiunea Papei catolic pe pamant e pana la moarte, o cruce pe care trebuie s-o poarte precum Iisus. Asa a fost pana acum regula de la Vatican, fara semn de intrebare. Va mai fi oare tot asa, si in continuare? Va putea Papa de la Roma demisiona din motive de boala, de batranete, de incompetenta, sau de alta natura, ca un manager sau un politician? E greu de spus, caci reformismul nu e chiar punctul forte al Vaticanului. Nici papa Benedict nu a riscat sa scuture structurile acestuia din temelii, sau sa tulbure prea tare traditia. Cu toate acestea, prin ultimul sau gest, de abdicare, a facut-o. Sa fi fost un protest final la ceea ce se intampla in jurul lui? La intrigile din Vatican, la Vatileaks si tradarile unor secretari, la pedofilia descoperita tarziu, a unor preoti fata de elevii lor?
In repetate randuri, cu prilejul vizitelor sale in Germania, papa Benedict al XVI-lea s-a opus unei „dictaturi a relativismului, care nu recunoaste nimic ca definitiv si are ca ultima masura doar propriul Eu“. Cu toate acestea, pozitia sa e departe de a fi fost dogmatica, sau abstrasa din contingent. Benedict a fost un „papa de criza“, caci din 2008 incoace, a trebuit sa faca fata imenselor tulburari, incepute in lumea financiara si economica mondiala si reflectate, inerent, in cea sociala si religioasa. In acest context, apelul sau la recunoasterea unor valori umaniste perene apare ca mesianic, si chiar deosebit de util.
Cu toate acestea, Benedict n-a putut scoate Vaticanul si nici pe el insusi din tirul repetat al mass-media germane si internationale. Acum doi ani, Der Spiegel il numea in septembrie 2011, „Strainul“. „Sase ani dupa alegerea sa ca Papa, euforia germanilor fata de Benedict al XVI-lea s-a transformat in dezamagire. Deschiderea sperata nu s-a produs, traditionalistii castiga teren in biserica, aceasta nu are raspunsuri la intrebarile societatii moderne“ scria publicatia germana.
Spiegel dadea si un grafic, din sursa „Secretariatul Conferintei Episcopilor Germani“, care reflecta regresul catolicismului in Germania, in ultimii 20 de ani. Astfel, in aceasta perioada de timp, numarul catolicilor ar fi scazut cu 12,7%, iar cel al participantilor la slujbele religoase, cu 42,5%. Au fost oficiate cu 58,3% mai putine cununii religioase si cu 43,1% mai putine botezuri. Numarul candidatilor la o cariera preoteasca s-ar fi diminuat cu 62,1%.
„Priza“ Papei Benedict la public a fost totusi mare, ca sa vorbim doar de Germania. Nemtii il alintau cu „Ratty al lor“. Pentru vizita sa la Freiburg, s-a compus chiar un cantecel, acompaniat de trupa SaxoBeat. „Unde-i Dumnezeu, acolo e speranta“ a fost bine listat la bursa soneriilor de telefon mobil, din Internet. La Erfurt, el a vorbit unui larg auditoriu din fostul DDR, despre „dorul de autenticitate“ care, alaturi de dorinta de bunastare si libertate de miscare, i-ar fi facut pe germanii din Est sa participe „la schimbarile din 1989, din tara noastra“. Iar cand Papa a vizitat Berlinul, zeci de mii de credinciosi s-au adunat sa-l vada si sa-l aclame.
In jur de 15.000 de oameni au constituit insa polul advers, care critica pozitia Vaticanului in tematica egalitatii sexelor, a homosexualitatii, a protejarii actului sexual, al celibatului preotilor, ca si a separarii bisericii de stat. De la luarea de cuvant a Papei in Bundestag, dupa cum s-a relatat in mass-media germana, ar fi lipsit 100 de deputati. Dupa ce episcopesei Margot Kässmann i-ar fi fost refuzata audienta papala, i s-a mai reprosat Papei Benedict insuficienta apropiere de Biserica Reformata din Germania.
De notorietate a fost si „gafa“ papala in problema retragerii excomunicarii Fratiei Pius, la inceputul anului 2009. Decizia de readucere in sanul Bisericii Catolice a conservatoarei Fratii, al carui episcop britanic a negat public Holocaustul, a tensionat relatiile acesteia cu comunitatea evreiasca din Germania. Pe atunci, s-au exprimat opinii ca Benedict al XVI-lea ar putea deveni chiar un „papa al restauratiei, care isi conduce Biserica, urnita incet pe drumul inspre lumea moderna, inspre turnul de fildes al dogmei teologice“. (Spiegel nr. 6/2009).
Cat din rigidul colos de la Vatican a putut Papa Benedict sa urneasca? Intr-un interviu de pe vremea cand era doar cardinal, Benedict considera Biserica catolica din Germania drept suprainstitutionalizata si recomanda sa se ia in considerare eventualitatea punerii unor zile de sarbatoare religioasa „la dispozitia economiei". Pana acum, in timpul pontificatul sau de sapte ani si zece luni, nu s-a intamplat. Nu s-a reusit nici ca, in spitalele si institutiile cu scop caritativ bugetate de stat si administrate de Biserica Catolica din Germania, sa fie eliminata discriminarea pe linie de credinta, orientare sexuala si maritala.
Cat din Vatican va urni oricare alt succesor al lui Josef Ratzinger? Ramane de vazut. Cert este insa, ca oricum se va numi acesta, Scuola sau Schönborn, Dolan sau Ouellet, Turkson sau Tagle, orice varsta ar avea si din orice colt al lumii ar veni, de un lucru nu va scapa, cel putin la inceput de drum. De umbra predecesorului sau, care nu e in ceruri, ci intr-o gradina alaturi, in care gandeste, se roaga si scrie.
