​China a interzis gradinitelor dintr-o provincie nordica sa ofere teste de citit in palma ca metoda de evaluare a inteligentei si potentialului copiilor, a anuntat miercuri agentia de stiri Xinhua, citata de Reuters. Realizatorii testului sustin ca cititul in palma, care se face contra unei sume de bani, poate sa dezvaluie aptitudinile copilului pentru muzica, matematica sau limbi straine.

Desi multi parinti din Taiyuan, capitala provinciei Shanxi, si-au adus copiii sa fie testati, acestia s-au plans ulterior de costul ridicat al metodei si au pus sub semnul intrebarii eficienta acesteia.

"Am emis o circulara pentru a critica trei gradinite care au oferit teste de citit in palma contra sumei de 1.200 yuan (190 dolari) de persoana", a declarat directorul biroului local de educatie, Ma Zhaoxing, citat de Xinhua. Oficialul a adaugat ca practica cititului in palma, ca test de evaluare al copilului, a fost interzisa.

Autoritatile investigheaza daca societatea care a conceput testele, Shanxi Daomeng Cultura Comunicare Co, Ltd., a incalcat legea, scrie Xinhua.

Ghicitul viitorului, inclusiv cititul in palma, are radacini adanci in traditia chineza. Autoritatile chinezesti au catalogat practicile ca fiind superstitii pedepsindu-i pe adepti.