Munca part-time va fi supraimpozitată de la 1 august, iar despre acest lucru reamintește și ITM Călărași într-un comunicat de presă.

Angajat curatenieFoto: DreamsTime

Astfel, contribuţia de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor, în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, nu poate fi mai mică decât nivelul contribuţiei de asigurări sociale calculate prin aplicarea cotei asupra salariului de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ.

Aceste prevederi nu se aplică în cazul persoanelor fizice aflate în una dintre următoarele situaţii:

  • a. sunt elevi sau studenţi, cu vârsta până la 26 de ani, aflaţi într-o formă de şcolarizare;
  • b. sunt ucenici, potrivit legii, în vârstă de până la 18 ani;
  • c. sunt persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane cărora prin lege li se recunoaşte posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi;
  • d. au calitatea de pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, cu excepţia pensionarilor pentru limită de vârstă care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale, precum şi a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii cu pensia stabilită în unul dintre sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii;
  • e. realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin egală cu salariul de bază minim brut pe ţară.

“În aplicarea acestor prevederi, angajatorul solicită documente justificative persoanelor fizice aflate în situaţiile prevăzute la punctele a, c şi d , iar în cazul situaţiei prevăzute la lit. e), procedura de aplicare se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor. În cazul în care contribuţia de asigurări sociale calculată la veniturile salariale realizate de către angajat este mai mică decât contribuţia de asigurări sociale stabilită de OG 16/15.07.2022, diferenţa se suportă de către angajator în numele beneficiarului de venit”, menționează sursa citată.

Ministerul Finanțelor nu a emis încă ordinul până la această oră.

Reamintim că unele persoane care chiar lucrează part-time - cum sunt oamenii de la curățenie, contabili juniori (cei care nu sunt la o formă de învățământ), cei de la mentenanță, bone, mame care au încearcă să revină în câmpul muncii cât timp trimit copiii la grădiniță - au fost notificate că din august nu vor mai avea contracte de muncă.

Acest lucru pare că se va întâmpla și săptămâna viitoare, unele firme anunțând ceva mai târziu contabilii să opereze modificările.

Sursă foto: DreamStime.com