Regizorul Cristi Puiu a primit sambata seara Premiul de Excelenta in cadrul Galei de Decernare a celei de-a 23-a editii a Festivalului Astra Film, anunta Agerpres. Premiul a fost acordat pentru contributia exceptionala a regizorului la cinematografia mondiala. Filmul sau, "Sieranevada" a deschis editia din acest an a festivalului de la Sibiu si este propunerea Romaniei pentru Premiile Oscar 2017, pentru cel mai bun film strain. "Sieranevada" va fi proiectat duminica, de la ora 19,00, la Sala Thalia.

Premiul Special a fost castigat de Liviu Tipurita, pentru filmul "The New Gypsy Kings", ca o recunoastere a eforturilor unui cineast pasionat, pentru contributia sa la dezvaluirea prea putin cunoscutelor povesti de culise ale manelelor si manelistilor din Romania.

Premiul pentru cel mai bun documentar international a fost acordat filmului "Changa Revisited" (regia Peter Biella), pentru simplitatea plina de miez, eleganta montajului si capacitatea de a descoperi universalul intr-un colt anume din lumea larga.

"The Dazzling Light of Sunset" (regia Salome Jashi), un film care zugraveste viata unei mici comunitati prin ochii unei jurnaliste de televiziune, semnat de o regizoare care propune o estetica cinematografica originala si aduce pe ecran compozitii vizuale remarcabile, a fost alegerea juriului pentru Premiul Astra pentru cel mai bun film documentar din Europa Centrala si de Est.

Din aceeasi sectiune competitionala, filmul "Abdul & Hamza" (regia Marko Grba Singh) a primit Mentiunea Speciala a juriului. Filmul aduce in atentie un subiect fierbinte al lumii contemporane, migratia, printr-un mix de realitate si fictiune intr-un montaj fluid care compun o piesa cinematografica inovatoare.

"A Mere Breath" (regia Monica Lazurean-Gorgan) - Premiul pentru cel mai bun documentar romanesc la Astra Film Festival 2016, urmareste de-a lungul a sapte ani dinamica unei familii din Copsa Mica: in timp ce tatal asteapta de la Dumnezeu vindecare pentru infirmitatea progresiva a mezinei, in interiorul familiei survin transformari care modifica ireversibil relatiile dintre ei.

Premiul pentru regie intr-un documentar romanesc i-a revenit lui Botond Pusok pentru filmul "Angela". ''Relatia apropiata dintre regizor si protagonista ne ofera prilejul sa patrundem in intimitatea unei tinere rome care se straduieste sa implineasca asteptarile comunitatii in care traieste si sa ramana in acelasi timp ea insasi. Capcana manipularii, atat de frecventa in filme despre minoritatea roma, e evitata cu grija'', arata sursa citata.

Premiul pentru cel mai bun documentar studentesc - Best DocSchool Award a fost castigat de filmul "1 Building and 40 People Dancing" (regia Miki Polonski) pentru modul matur si asumat in care regizorul abordeaza subiectul, personajele, imaginea si muzica, care intregesc un tablou unitar al relatiei spatiu locuit - locatari. Pentru abordarea unui subiect actual, de importanta globala si tratarea lui la un nivel micro, de comunitate, intr-un mod ingenios, juriul a oferit Premiul pentru originalitate intr-un documentar studentesc, filmului "Those" (regia Krizstina Meggyes).

Filmele premiate pot fi revazute duminica, 23 octombrie, incepand cu ora 12,00 la Sala Auditorium, de la ora 13,00 la Sala Thalia, iar de la ora 14,00 la Astra Film Cinema. Tot duminica, in intervalul 9,00 - 23,00, in cinematograful-dom din Piata Mare, publicul sibian are ocazia de a viziona filme 360 de grade.