Insarcinatul cu afaceri al R. Belarus la Bucuresti, Serghei Molunov, a fost convocat miercuri la Ministerul Afacerilor Externe, in urma declaratiilor facute de diplomatul belarus in cursul zilei de ieri, anunta MAE, intr-un comunicat de presa.

Molunov criticase miercuri participarea Romaniei la conferinta donatorilor pentru opozitia belarusa, care a avut loc la Varsovia, calificand-o drept "inamicala".

Diplomatul ironizase sprijinul financiar oferit de Romania pentru societatea civila din Belarus: "Nu stiu, poate ca in Romania totul merge bine si brusc Romania poate oferi bani pentru sustinerea opozitiei belaruse".

"Partea romana a aratat ca afirmatiile sunt nepotrivite, pozitia Romaniei in contextul evenimentelor post-electorale din R. Belarus reflectand si fiind pe deplin consonanta cu punctul de vedere impartasit de toate Statele Membre ale Uniunii Europene. Conduita Romaniei este fundamentata pe necesitatea garantarii, prezervarii si apararii libertatii de intrunire pasnica si a exprimarii neingradite a convingerilor", este replica MAE, potrivit unui comunicat de presa publicat joi.

In cadrul discutiei cu diplomatul belarus, "partea romana a subliniat ca va sprijini in continuare aspiratiile catre democratie ale societatii din R. Belarus".

Insarcinatul cu afaceri al Belarusului la Bucuresti, Sergei Molunov, a declarat, miercuri, ca Romania a fost in timpul lui Ceausescu un model unic de stat.