Periodic in discursul mass-media al politicienilor si al organizatiilor de parinti din Romania reapare ideea introducerii obligativitatii uniformelor scolare. Ne bantuie ca o stafie nevoia de uniformitate.
Conform unui recent sondaj al Institutului Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES) citat de ziarul Adevarul, 84% din populatia tarii este favorabila unei asemenea masuri. Motivul reaparitiei temei este acum un proiect de lege promovat de catre deputatul Cezar Preda (PDL). El preconizeaza ca "pe 15 septembrie 2011 vom avea uniforme in scoli".
In corul general al sustinatorilor unei asemenea legi, articolul de fata isi doreste sa faca nota discordanta.
Argumente pentru uniforme
Principalele argumente pe care le mobilizeaza sustinatorii uniformelor scolare se pot enumera usor:
- Uniformele vor creste disciplina in scoli.
- Uniformele vor promova un mai puternic sentiment de apartenenta la scoala.
- Uniformele vor reduce vizibilitatea mediului social de provenienta al elevilor si un anume tip de competitie pentru simboluri de status.
Unele ipoteze sunt chiar mai curajoase decat cele de mai sus. Se poate presupune ca:
- Uniformele pot reduce abuzul de substante nocive (droguri, alcool, tutun).
- Uniformele pot inbunatati performantele academice.
Studiul citat mai sus a verificat aceste doua ipoteze alaturi de primele doua din lista precedenta. Brunsma si Rockquemore au folosit setul de date al National Educational Longitudinal Study din 1988, un esantion reprezentativ pentru Statele Unite, multistadial la nivel de scoala si elevsi o metodologie statistica sofisticata pentru a identifica efectele care pot cu adevarat fi explicate prin existenta uniformelor scolare. Astfel, de exemplu, nu trebuie uitat ca insusi faptul ca intr-o scoala s-au introdus uniforme particularizeaza deja aceasta scoala. Motivele pentru diferente nu ar fi atunci prezenta uniformelor ci o anume particularitate organizationala care, printre altele, a dus si la introducerea uniformelor. Un exemplu pentru o asemenea situatie este cea a unor scoli catolice din Statele Unite. Studiul de fata le-a analizat complet separat de restul esantionului. De asemenea a folosit din motive similare si analiza separata a scolilor publice si private. Rezultatele modelarilor statistice sunt simple si clare. Prezenta uniformelor scolare nu are nici un efect asupra disciplinei in scoli, a absenteismului, a abuzului de substante sau a performantelor academice. Rezultate similare sunt de gasit si in alte cercetari. Trebuie mentionat faptul ca Statele Unite sunt un bun mediu de studiu al problemei uniformelor pentru ca exista multe scoli din ambele categorii, cu si fara uniforme si comparatiile se pot face pe un numar mare de organizatii. In sisteme in care uniformele lipsesc cu totul sau sunt obligatorii in toate scolile nu se poate oricum cerceta daca ele aduc sau nu modificari comportamentale pentru ca nu se pot face comparatii de comportament si performanta. Este de asemenea dificil a face comparatii acolo unde un anume subsistem, de exemplu cel al scolilor militare sau al scolilor catolice, are uniforme in intregime si restul sistemului scolar nu are de loc.
Ceea ce ramane in general din argumentatia in favoarea uniformelor este caracterul lor de ascundere a diferentelor de status social. Si aici parerile sunt insa diferite, dar rezultatele de cercetare mai putin concludente. De regula in sisteme in care se poate compara intre scoli cu si fara uniforme, deciziile de a introduce uniforme sunt la nivel de scoala si scolile sunt macar partial omogene social. Problemele originii sociale in scoala sunt insa mult mai serioase, caracterul social-reproductiv al sistemului educational fiind implantat aproape in esenta sistemului. Una peste alta diferite cercetari ale sociologiei educationale au gasit mereu si mereu ca performante scolare sunt dependente de originea sociala. Mecanismele prin care statusul social al familiei influenteaza performanta si comportamentul in scoala al elevilor sunt multiple si desigur dependente de modelele familiale si educatia prescolara si familiala. Un status social bun coreleaza cu prezenta educatiei prescolare, cu valorizarea lecturii si a educatiei in familie, cu un interes mai mare pentru parcursul educational al copiilor, si asa mai departe. Faptul ca familiile cu un status social mai bun investesc si in vestimentatia copiilor mai mult, este neindoielnic. Dar ca eliminarea acestei diferentieri superficiale va avea efecte pozitive in conditiile in care atatea alte diferente raman, este incert.
Argumente contra uniformelor
S-ar putea spune atunci: nu o fi sigur ca fac chiar atat bine, dar oricum ar fi mai bine decat acum. Si la urma urmei ce rau aduc uniformele? Principalele argumente impotriva uniformelor ar fi urmatoarele:
- Uniformizarea in sine are un caracter restrictiv si influenteaza negativ dezvoltarea personalitatii si individualitatii elevilor.
- Uniformele dezindividualizeaza si promoveaza sisteme care elimina sau reduc capacitatea decizionala proprie a elevilor.
- Uniformele reintaresc stereotipurile de gen.
- Uniformele produc costuri suplimentare parintilor.
Pentru ca ultimul argument este mentionat adesea si rezolvat intr-un fel sau altul (de exemplu, prin subventii pentru familiile sarace) nu ma voi ocupa de el. Argumentele ramase au desigur un grad de complexitate mai mare, ceea ce nu le face insa deloc mai putin importante.
Una dintre principalele sarcini ale educatiei intr-o societate democratica este socializarea unor cetateni competenti politic-decizional. Pentru ca o societate democratica sa functioneze membri ei trebuie sa fie capabili sa recunoasca si sa accepte responsabilitati, sa ia decizii independent, sa fie constienti de individualitatea lor si sa participe la viata sociala, culturala si economica. Asemenea deziderate nu sunt in mod necesar dependente de performante scolare. Intr-o democratie, bunastarea fiecaruia depinde in mai mare sau mai mica masura de aceste competente ale tuturor. Beneficiile pe care competente de acest gen le aduc sunt desigur in primul rand individuale, dar si societale.
Obligativitatea purtarii uniformelor scolare este indiferent de evaluare, pozitiva sau negativa, o restrictie impusa elevilor. Este in primul rand o restrictie care se impune individualizarii. Posibilitatile elevului si ale familiei lui de a decide sunt limitate. Desigur, evitarea luarii unor decizii este confortabila in sine, orice decizie implicand costuri, de timp si bani. Totusi, eliminarea oricarei nevoi de decizie e un pas de inchidere a societatii deschide, in sensul lui Popper. Efortul decizional are caracter educativ important, dezvolta sentimentul de independenta si responsabilitate. E normal ca elevul sau familia sa mai si greseasca in decizii, este insa important sa trebuiasca sa decida. In plus, individualizarea vestimentara promoveaza, in special la anumite varste, construirea eu-lui elevului in relatia cu colegii lui. Codurile vestimentare de grup permit identificarea mai usoara a unor interese comune, a unor gusturi comune, crearea subculturilor de tineret si copii. In conditii in care elevii, la inceputul pubertatii in special, pot avea probleme de contact social, codurile vestimentare de grup sunt short-cut-uri mentale de identificare si comportament.
In general uniformele, chiar si prin calitatea lor de evitare decizionala, uniformizare si dezumanizare se leaga de statuturile institutiilor totale: armata, inchisoare, spital, lagar, etc. Mediile acestea se numesc totale tocmai pentru ca preiau cvasi-toate deciziile membrilor lor, controleaza total. Celor cuprinsi in institutii totale li se restrange autonomia decizionala din diverse motive: spre binele lor, precum in spitale, pentru un beneficiu al societatii, precum in armata sau chiar ca pedeapsa, in inchisori si lagare. Restrangerea autonomiei decizionale individuale in institutii totale duce nu numai la uniformizare ci, in cazuri extreme, chiar si la eliminarea introspectiei morale, deschizand calea spre abuzuri si sisteme de initiere, ritualuri si ierarhii cel putin aberante, daca nu chiar criminale. Ceea poate fi intr-o forma sau alta dezirabil in armata sau inchisoare este insa, in opinia mea, total contraproductiv intr-un sistem educational care se doreste a fi parte a unei societati democratice. Nu vreau sa spun ca introducerea uniformelor ar transforma automat scoala intr-o puscarie, desigur nu ar reusi aceasta. Ar fi insa un pas in aceasta directie prin restrangerea libertatilor si uniformizare. Iar un asemenea sistem nu ar face decat sa reintareasca o conceptie asistentiala despre stat. Un stat suprapus cetatenilor si nu creat de acestia, un stat care decide in locul cetatenilor, si nu unul modelat prin deciziile acestora.
Uniformitatea nu este egalitate, sau cel putin nu in sens democratic. Ceea ce produce ea este poate acea egalitate materiala pe care au visat-o sistemele totalitare, atat cel comunist cat si cel fascist, nu insa egalitatea de oportunitati pe care o gandesc ideologiile democratice. Un exemplu foarte la indemana este felul cum uniformele scolare promoveaza stereotipurile de gen. Vestimentatia ca si metoda de individualizare este probabil mai importanta la varstele scolii generale pentru fete decat pentru baieti. Aceasta pe de o parte din cauza pubertatii mai precoce a fetelor, pe de alta parte din motive legate tocmai de stereotipizarea existenta in acesta directie. Asteptarea sociala stereotipa face astfel ca fetele sa fie cel mai afectate de restrictia pe care o impune o uniforma. Pe de alta parte, tot aceasta asteptare duce si la faptul ca uniformele scolare ale fetelor sa promoveze un anume tip de "cumintenie" care se adecveaza cu greu varstei puberale si chiar prepuberale a fetelor. Accesorii tipice ale uniformelor scolare ale perioadei comuniste precum cordelutele au fost percepute ca fiind simboluri ale restrictiei in anii '80, de exemplu. Intr-un fel de bucla perversa, stereotipurile de gen au ca efect faptul ca fetele sunt cele mai afectate, dar si faptul ca ele nu mai au cum evita chiar stereotipizarea de gen: fetite cuminti in rochite si bluzite, cu cordelute si codite.
De ce au uniformele totusi asa multi sustinatori?
Si totusi, uniformele plac. Conform sondajului IRES 84% din populatie si le doresc, o majoritate dincolo de orice dubii. O fi un reflex al trecutului comunist? Sau poate un fel de fetis militar intr-o tara in care cea mai mare incredere o au sisteme paternalist-traditionale precum biserica si armata?
Aparitia dupa 1990 a societatii deschise a dus la responsabilitatea decizionala individuala a fiecaruia. Viata noastra depinde acum in mai mare masura de deciziile noastre decat inainte de 1990. Statul nu ne mai preia din aceste sarcini: nu ne mai repartizeaza locuri de munca, locuinte, bilete de concediu. Nici nu ne mai controleaza si nici nu decide in aceiasi masura ce e bine si ce e rau. Discrepantele sociale, culturale si materiale au crescut mult, si pentru multi au devenit dureroase. Stresul decizional poate coplesi. Vechea egalitate, chiar si in saracie, pare dezirabila pentru multi dintre concetatenii nostri. Uniformele scolare fac parte si din acest mod de gandire. Dar nu numai. Uniformitatea clasei scolare este perceputa si din alte puncte de vedere ca fiind dezirabila. Contrar unei serii intregi de cercetari mai vechi si mai noisupravietuieste nu numai la noi o opinie conform careia o clasa unitara ar fi benefica procesului educational. De aici provine si o dorinta de segregare educationala legata de performante, origine sociala sau chiar etnica. De aceea multi isi doresc clase speciale pentru supradotati si pentru cei cu nevoi speciale. Uniformele scolare fac parte si din acest mod de gandire.
Citeste si comenteaza pe Contribitutors.ro
