Luni, 15 noiembrie, se implinesc 23 de ani de la manifestatia muncitorilor de la fosta Intreprindere de Autocamioane din Brasov (actuala Roman SA). Intamplarea face ca acum sa fie o vreme parca de inceput de toamna, cu un soare destul de bland, exact ca atunci. Cu diferenta ca ziua de 15 a picat intr-o duminica si era zi de alegeri. S-au scris multe despre aceasta miscare, accentuandu-se caracterul ei anticomunist.
In cele ce urmeaza, o marturie scrisa de Ioan Avram, pe blogul lui.
Se lucra in acea duminica, oameni putini, dar mai peste tot in sectiile marii uzine. Plata salariului era intarziata de cateva zile, iar banii erau si mai putini, pentru nerealizarea planului. Cadrul general in tara era: fara caldura, apa calda din cand in cand, alimentarele goale, benzina pe ratie, doua ore tv etc etc. Nemultumirile erau in toi si le spunea fiecare in barba. Mamaliga nu vroia sa explodeze. O mana de oameni de la o sectie se strang si fac scandal pe tema neplatii salariului. Seful unitatii nu reuseste sa-i potoleasca, nici nu avea argumente solide. Directorii chemati au pus diminuarile pe seama planului nerealizat, fara explicatii credibile pentru intarziere.
Nervozitatea si furia oamenilor creste, ceva "acte de violenta" asupra utilajelor si nicidecum asupra oamenilor. Sunt putini si incearca, intr-un mars pe la celelalte sectii, sa adune cat mai multi la necazul lor, care era si al celorlalti.
Trec ca un uragan prin sectii, unii li se alatura, altii se ascund si, intr-un final, ies pe poarta uzinei si de aici pe Calea Bucurestiului catre centru. Nu multi. Ceva peste doua sute de oameni. Incet incet li se alatura trecatori, colegi din uzina care nu erau la serviciu in acea zi. Coloana ia forma, la fel si lozincile. Se striga impotriva lui Ceausescu si impotriva comunismului.
De la manifestarea cumva anarhica din uzina se ajunge la cateva lozinci si un mars organizat. "Veniti cu noi". Indemnul se adresa celor din balcoanele si de la ferestrele blocurilor, care priveau uimiti, neincrezatori ciudata manifestatie.
La sediul Comitetului Judetean de Partid (actuala Prefectura, CJ etc) au ajuns cateva sute. Adunati pe iarba micului parc din fata si pe breteaua ce face legatura prin fata cladirii cu bulevardul si strada perpendiculara.
Continua sa strige lozinci si sa arunce cu piulite sau bile de rulmenti in geamurile cladirii. Geamuri care cad unul dupa altul, cu zgomot, pe asfalt.
La un moment dat, cativa intra in cladire. Dupa ceva vreme pe geamurile sparte sunt azvarlite in strada roti de cascaval, rude de salam, sticle de pepsi, vrafuri de hartii. Activistii pregatisera o "gustare" pentru cei ce lucrau la alegeri, sectii de vot. Cascavalul si salamul zburau ireal in amiaza zilei, urmate de tablourile cu Ceausescu. I se da foc unui tablou al "tovarasului" care arde ca o torta. Incet incet grupul de cateva sute de oameni masati acolo este inconjurat de fortele de ordine. Soldati echipati cu scuturi si casti, ofiteri agitati, in preajma apar dube cu gratii la ochiurile de geam.
In jur, pe trotarele de vis a vis multi gura casca care veneau vedeau si plecau. Se tineau departe de grup. Erau la plimbare. Multi ofiteri de securitate in civil printre trecatori. De undeva din cladirile din jur se filma.
La un semn a urmat interventia trupelor. Cei prinsi au fost urcati in dube, altii au scapat cu fuga. Breteaua era plina de resturi de mancare, tablouri sfasiate sau arse, hartii.
Manifestantii au disparut ca prin "farmec" si nu peste mult timp au aparut masinile de pompieri cu tulumbele lor nesfarsite care au spalat si curatat asfaltul. Probabil nu trecuse decat o ora, o ora jumate dupa miezul zilei. La vedere, la prima vedere asta a fost tot. Cei ce se plimbau prin centrul orasului s-au retras la casele lor. Seara butonau radioul in cautarea reactiilor din afara.
In marea uzina activitatea trebuia sa continue si la schimbul doi si trei.
S-a cerut prezenta peste tot, ca o prima incercare de triere a celor ce au fost la manifestatie.
Zvonurile circulau cu repeziciune, de la apocalipsa la cele linistitoare. N-a mai fost activitate la schimbul doi. In schimb, uzina era intesata de "organe". Represiunea lua forme variate. De la retinerea manifestantilor pana la amenintari catre cei ramasi in uzina. Amenintare a sefilor de orice grad sa-si tina oamenii stransi si "ghidati" pe lucru. Era frica de extindere a manifestatiei, de posibila explozie a mamaligii.
Oamenii au ramas in hale la locurile lor si la schimbul trei. Nu au lucrat, erau agitati, nu stiau mare lucru de soarta celor retinuti.
Cu greu au fost potoliti. Sefii cei mici erau chemati la raport de organele de securitate din ora in ora. Care organe erau interesate de starea oamenilor. "Potoliti-i voi pentru ca altfel venim noi si este de rau". Generalul Macri preluase controlul asupra situatiei din uzina, un control aparent discret dar foarte eficient. Erau destui care informau si te trezeai chemat sa dai seama pentru oamenii din subordine ce nu voiau sa lucreze.
Noapte a spaimei, a fricii, a deznadejdii ca maine te vei trezi expulzat in cine stie ce colt de tara sau inapoi in Moldova.
In fata sediului Judeteanei de Partid asteptau linistite in acea noapte cateva tanchete si, evident, trupe.
A urmat procesul celor retinuti, condamnarile si deportarile. Telegramele catre Ceausescu din care sa rezulte ca tot colectivul uzinei s-a mobilizat si scoate productii record si, mai ales, condamna cele intamplate.
A urmat schimbarea sefilor de rangul doi, atmosfera de cazarma, frica imprastiata in sufletele oamenilor ce lucrau acolo. Frica ce avea sa ramana mult timp ascunsa acolo in suflet si minte.
Peste doi ani, in seara zilei de 21 decembrie ’89, o coloana de manifestanti a venit la portile uzinei. Aveau lumanari in mani, pareau toti tineri si frumosi, erau pasnici, s-au asezat in genunchi si strigau "Timisoara", "Timisoara". Au ajuns la plecarea schimbului doi si intrarea in schimbul trei. Sperau sa li se alature muncitorii.
Spaima represiunii din 15 noiembrie ’87 era inca in sufletul si mintea oamenilor si putini au fost cei ce au marsat.
Abia in dimineta zilei de 22 decembrie cei zece mii de oameni de la schimbul unu nu au mai intrat in uzina. S-au adunat pe platouul din fata si au mers catre acelasi sediu al Judetenei de Partid. Dar asta este deja o alta poveste.
4
4
