Directorii unitatilor de invatamant vor avea dreptul sa faca parte dintr-un partid, dar fara sa mai ocupe functii de conducere sau de demnitate publica, iar rectorii universitatilor vor fi desemnati fie prin vot secret exprimat de cadrele didactice, fie de catre o comisie care va include si studenti. In acelasi timp, rudele de pana la gradul 3 nu vor mai putea ocupa simultan functii de conducere in universitati.

Modificarile au fost incluse de Guvern in proiectul legii educatiei, prin acceptarea unor amendamente formulate de parlamentari la actul normativ pentru care Executivul intentioneaza sa isi angajeze raspunderea in Parlament. Decizia a fost luata intr-o sedinta de guvern care s-a incheiat in noaptea de miercuri spre joi, la ora 1:00, scrie Mediafax.

Intr-o conferinta de presa sustinuta la finalul sedintei de guvern, ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a aratat ca unul dintre amendamentele acceptate este ca directorii institutiilor de invatamant sa nu mai poata ocupa functii de conducere intr-un partid, ca masura de depolitizare in sistemul preuniversitar si universitar.

"Este vorba de a nu detine functii de conducere, de a nu detine functii politice de conducere, tot asa cum este interzis ca un rector sa aiba in acelasi timp functii politice importante.

Apartenenta la un partid politic este un drept constitutional al fiecaruia, insa dorim sa ne asiguram ca scolile si universitatile noastre nu sunt conduse si nu exista o mana lunga a politicului in ele", a spus Funeriu. Solicitat de jurnalisti sa defineasca ce intelege prin functii politice, ministrul a raspuns: "Demnitati, demnitati publice, este vorba de functii de conducere in partide politice".

Guvernul a mai decis ca rectorii universitatilor sa fie desemnati fie prin vot direct si secret exprimat de catre cadrele didactice si cercetatorii titulari din institutie, fie de catre o comisie stabilita de Senatul universitatii si din care vor face parte, in proportii egale, atat membrii interni ai universitatii, inclusiv studenti, cat si membri externi. Procedura de desemnare a rectorului va fi stabilita de catre universitate, prin referendum.

Un alt amendament acceptat de Guvern este ca sotii si rudele de pana la gradul 3 sa nu poata ocupa simultan functii de conducere intr-o universitate.

Guvernul a adoptat, in sedinta de miercuri, proiectul legii educatiei nationale, pentru care Executivul intentioneaza sa-si asume, joi, raspunderea in fata Parlamentului.