Comisia de munca a Camerei Deputatilor a adoptat, marti, cu 12 voturi "pentru" si opt abtineri, raportul la proiectul legii pensiilor, majorind valoarea punctului de pensie pana la 45% din salariul mediu brut pe economie. Amendamentul a fost depus de PSD si PNL, informeaza Mediafax. Un alt amendament adoptat de Comisia de munca prevede ca varsta de pensionare la femei va fi de 63 de ani, iar cea pentru barbati de 65 de ani. Daca cele doua amendamente vor fi votate si in plen, bugetul de pensii - oricum deficitar - va primi o grea lovitura.

Salariul mediu brut este in acest moment aproximativ 1.800 de lei, ceea ce inseamna ca punctul de pensie ar trebui sa ajunga la circa 820 lei. Guvernul a propus ca valoarea sa fie de 732 de lei.

Reamintim ca Guvernul este pus intr-o situatie extrem de delicata: pe de o parte, Executivul s-a angajat in fata FMI sa treaca prin Parlament legea pensiilor pina la finalul lunii septembrie; pe de alta parte, majoritatea coalitiei de guvernare in Camera Deputatilor (camera decizionala) este extrem de fragila, votul depinzind practic si de "generozitatea" Opozitiei. Care Opozitie cere acum majorarea punctului de pensie - o masura nesustenabila economic, dar cu impact la electorat - in schimbul trecerii legii.

Reprezentantii PSD si PNL au votat in favoarea raportului, aratand ca sustin legea atat timp cat punctul de pensie este de 45%.

Deputatul Mircea Dusa i-a avertizat pe reprezentantii PDL sa nu creada ca "vor face praf" opozitia, in plen, la aceasta lege, aratand ca, daca nu trece amendamentul social-democratilor si liberalilor privind punctul de pensie de 45%, dezbaterile la amendamente se pot prelungi si o luna de zile.

Ministrul Muncii, Ioan Botis, prezent la dezbateri, a precizat ca PDL se abtine la votul final din comisie asupra raportului in aceasta forma.

In timpul dezbaterilor din Comisia de munca, reprezentantii PSD si PNL au aprobat, cu 12 voturi "pentru", un amendament la Legea pensiilor ca punctul de pensie sa fie de cel putin 45% din salariul mediu brut, in timp ce deputatii PDL s-au opus, inregistrandu-se 8 voturi "impotriva".

Ministrul Muncii, Ioan Botis, a spus ca aceasta prevedere va duce la cresterea deficitului bugetar de la 10 miliarde de lei in 2010, la 21,5 miliarde de lei in 2011.

In replica, deputatul PNL Ludovic Orban a aratat ca "sperietoarea deficitului trebuie sa inceteze" si ca, in 2008, cand punctul de pensie a ajuns la 45% din salariul mediu brut, tara noastra a fost pentru prima data un stat european.

Dupa lungi discutii procedurale si pauze de consultari, deputatii din comisie au respins amendamentele aduse de Ministerul Muncii la Legea pensiilor referitoare la implementarea prevederilor Ordonantei 58 privind drepturile de autor.

Membrii comisiei au reluat votul la amendamentele opozitiei respinse in sedintele precedente, iar de aceasta data amendamentele au fost adoptate, reprezentantii opozitiei detinand majoritatea in comisii.

Un amendament adoptat de Comisia de munca prevede ca varsta de pensionare la femei va fi de 63 de ani, iar cea pentru barbati de 65 de ani.

Proiectul Legii pensiilor ar putea intra in dezbaterea plenului Camerei Deputatilor in sedinta de miercuri.

Comisia de munca nu a reusit saptamana trecuta sa transeze prin vot amendamentele aduse la legea pensiilor din cauza faptului ca de fiecare data votul a fost de 9 la 9 - reprezentantii PDL si independenti, pe de o parte si cei ai PSD si PNL, pe de alta parte. Sedinta de joi a comisiei a fost suspendata din lipsa de cvorum, dupa ce deputatii PSD si PNL s-au retras, alaturi de acestia plecand si vicepresedintele comisiei Ioan Cindrea (PSD) care conducea sedinta.