Documentatiile de achizitii realizate de autoritati, pregatirea profesionala a celor din institutiile de resort, lipsa unui sistem de taxare a celor care depun contestatiile sunt principalele probleme ale sistemului de achizitii publice, au explicat pentru HotNews.ro avocatii Anca Parascan si Catalin Grigorescu. Legat de propunerea de ridicare a pragurilor la achizitii publice directe, acestia considera ca este o idee nefericita, spunand ca tarile care au luat aceasta masura acum intentioneaza sa o elimine din cauza efectelor negative pe care le-a provocat.

UPDATE Reactia Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor: institutia a transmis HotNews.ro un document in care precizeaza: "Pe parcursul anului 2009, din totalul deciziilor emise de C.N.S.C., numai 10,65% au fost atacate cu plângere la Curţile de Apel, iar dintre acestea doar 1,2% au fost admise" - vezi dreptul la replica integral in documentul atasat.

Intr-un interviu acordat recent HotNews.ro, Laszlo Brobely, Ministrul Mediului si Padurilor declara ca "proiectele de mediu finantate din fonduri europene intarzie si cate 500 de zile din cauza contestatarilor notorii de licitatii". Acesta a mai vorbit despre intentia de a introduce o taxa pentru cei care contesta o licitatie.

"Problema nu este faptul ca se contesta, deoarece acesta este un drept fundamental, trebuie analizate motivele pentru care se contesta procedurile, precum si motivele pentru care se ataca la Curtea de Apel deciziile Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC)", au explicat cei doi avocati, parteneri la societatea bpv Grigorescu.

In primul rand, au explicat acestia, caietele de sarcini sunt prost intocmite. "Nu credem ca este rea vointa, pur si simplu lipsa de pregatire si calificare in domeniu, a celor care le intocmesc. Nu este clar cu ce se ocupa Autoritatea de resort (ANRMAP - n.r.) insa ar trebui sa ii invete pe toti cum se fac achizitiile publice", au mai explicat avocatii citati.

In al doilea rand, ar trebui umblat la sistemul de solutionare a contestatiilor. "CNSC incearca sa acorde decizia in termen. Insa, din pacate, nu este capabil sa solutioneze in mod profesionist contestatiile. Dintr-un complet de 3 persoane, care se ocupa de o contestatie, o persoana este obligatoriu sa aiba pregatire juridica. Insa, celelalte doua pot fi alese aleatoriu asa ca nu asigura competenta pe domeniul in care se desfasoara procedura de achizitii. CNSC solutioneaza rapid, dar poate in dauna calitatii", au spus cei doi avocati.

In al treilea rand, participantii la licitatii sunt "incurajati" sa conteste o procedura fiindca nu exista nicio taxa consistenta pe care sa o plateasca in acest scop. "Autoritatile romane au mai incercat sa impuna o taxa de 2% din valoarea contractului, dar acest lucru nu s-a concretizat. Era, totusi, o suma prea mare. Taxele ar trebui sa fie accesibile dar sa descurajeze pe cei care nu au o miza concreta".

Acestia au exemplificat: in Germania, taxa este de aproximativ 0,04% din valoarea contractului, dar minim 2.500 de euro, daca te adresezi primei instante. Valoarea creste pentru atacul deciziei la Curtea de Apel.

Legat de posibilitatea de crestere a pragurilor valorice pentru achizitiile directe, cei doi parteneri la casa de avocatura au spus ca este o decizie nefericita. "Exista deja state care au adoptat astfel de masuri pe perioada crizei, iar acum se pregatesc sa le elimine. Au constatat doua efecte: cresterea preturilor si incurajarea coruptiei".