Senatorii au aprobat, miercuri, cu 40 de voturi "pentru", 32 "impotriva" si doua abtineri, o ordonanta de urgenta care prevede deblocarea a 15% din totalul posturilor vacante din ministere si din institutiile si autoritatile publice aflate in subordinea Guvernului, anunta Agerpres.

Ordonanta de urgenta merge acum la Camera Deputatilor, Senatul fiind prima camera sesizata.

"Blocarea ocuparii posturilor vacante a creat disfunctionalitati in functionarea unor institutii publice si, in special, in structurile cu atributii in domeniul gestionarii asistentei financiare nerambursabile comunitare", motiv pentru care reglementarea acestui aspect "nu poate fi amanata, constituind o situatie extraordinara care vizeaza interesul general public", se arata in expunerea de motive a documentului.

Conform raportului de admitere formulat de Comisia pentru administratie publica din Senat, Executivul este autorizat sa aprobe prin hotarare redistribuiri de posturi si fonduri aferente acestora intre bugetele ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, in vederea "intaririi structurilor care au ca obiect de activitate gestionarea asistentei financiare comunitare acordate Romaniei".

Ordonatorii principali de credite ai institutiilor amintite au obligatia sa transmita lunar, pana la data de 15, pentru luna anterioara, la Ministerul Finantelor Publice, numarul total al posturilor care s-au vacantat si care nu au fost ocupate. Ordonanta nr. 32/2010 este in vigoare din data de 28 aprilie a anului in curs.