Predoiu: Instanta suprema ar trebui sa judece doar inaltii demnitari

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 6 februarie 2010, 15:31 Actualitate | Esenţial

Catalin Predoiu
Foto: AGERPRES
Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a avansat, sambata, ideea modificarii arhitecturii sistemului judiciar, in sensul in care Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) sa nu mai aiba jurisdictie decat asupra inaltilor demnitari, restul cauzelor urmand a fi solutionate la instantele inferioare, relateaza Mediafax.

Concret, ministrul a spus ca, in recurs, cauzele ar urma sa fie judecate de curtile de apel, insa eventuala modificare a legii nu ar trebui sa conduca la transferarea cauzelor care deja sunt pe rolul ICCJ, ci ele sa fie judecate in continuare aici.

Invitat sambata la o emisiune a postului public de televiziune, Predoiu a vorbit, in contextul adoptarii Codurilor de procedura civila si procedura penala, despre unele modificari si simplificari ale procedurilor judiciare existente. El s-a referit la schimbarea jurisdictiei instantei supreme, dar si la simplificarea procedurilor de citare in procesele civile si a modalitatii de judecare a recursurilor in interesul legii la instanta suprema.


Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU ​Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe: Timpul mediu de productie pentru un film documentar HBO este de patru ani, dar am avut si cazuri in care totul s-a intins pe o perioada de 10-14 ani

Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe, discuta in cadrul unui interviu despre implicarea HBO in productia de filme documentare si numarul mic de cinematografe din Romania: "De exemplu, filmul Lumea Vazuta de Ion B., regizat de Alexandru Nanau, a primit un premiu Emmy. Am continuat cu Alexandru si am produs filmul Toto si surorile lui, film care a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, echivalentul Oscarului european".
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Hanka Kastelicova

1535 vizualizari

  • +2 (6 voturi)    
    Ha, ha, ha (Sâmbătă, 6 februarie 2010, 16:09)

    Crapu' [anonim]

    Deci instanta suprema se transforma intr-un tribunal de familie
    Trai nineaca pe banii contribuabilior.
    Uite asa, se va elimina definitiv coruptia in Romania.
    De ce?
    Fiindca ea nu exista.
    S'auzim numai de bine
    • -1 (3 voturi)    
      nu inteleg, (Sâmbătă, 6 februarie 2010, 19:30)

      Shalau' [anonim] i-a raspuns lui Crapu'

      deci imi dau cu parerea.
      ideea e ca daca va fi asa cum zice predoiu, aia mici care se umfla mari ar fi judecati mai repede.
      dar tu sa fii sanatos!
      si poate nu te duci la vot data viitoare.
      • 0 (0 voturi)    
        Diferenta (Duminică, 7 februarie 2010, 11:18)

        Crapu' [anonim] i-a raspuns lui Shalau'

        Crapu' spre deosebire de Shalau nu poarta ochelari de scafandru, sau de cal, care poate te string putin si nu iti permit sa gindesti coerent, ci numai superficial.
        Daca l-ai fi citit macar pe Minulescu ti-ai fi dat seama despre ce este vorba.
        "Cel intelept va intelege.."- Ion Minulescu
        Spre deosebire de tine am sa ma duc la vot de fiecare data....macar am satisfactia ca incerc sa schimb ceva, iar tu nu ai decit sa te complaci in mocirla morala a baltii in care traiesti privind cum se scimba culoarea semaforului din gri in cenusiu.
        S'auzim numai de bine
  • +1 (7 voturi)    
    Curtea smecherilor (Sâmbătă, 6 februarie 2010, 16:11)

    ilie [anonim]

    Bineinteles, prostimea sa se judece la curtile inferioare iar baietii destepti sa se judece la Inalta Curte. Legile oricum sunt doua: una pentru prosti si alta pentru smecheri. Propun sa se faca si o alta constitutie pentru smecheri, politicieni samd. ca macar sa stim exact pe ce picior stam.
    • -1 (3 voturi)    
      nici tu nu pricepi (Sâmbătă, 6 februarie 2010, 19:32)

      Shalau' [anonim] i-a raspuns lui ilie

      semaforu' e verde, dar tu il vezi rosu. asta e. mai incearca.
      • +1 (1 vot)    
        Re: Shalau (Duminică, 7 februarie 2010, 0:41)

        MLZ [anonim] i-a raspuns lui Shalau'

        Inafara ca probabil esti in stare sa formulezi fraze gen ... "poate ca este cel mai bine sa consideram unele principii structurate ale dreptatii distributive ca pe niste reguli empirice concepute pentru a aproxima rezultatele generale ale aplicarii principiului rectificarii nedreptatii" ... esti in stare si sa le explici.

        Omu' n-a priceput, la fel cum nici eu nu inteleg ce implicatii ar avea schimbarea asta. Dar mi-as dori explicatii, nu remarci ironice si goale de ineteles...

        Deci, cum e treaba cu dreptatea distributiva?!?
  • +3 (5 voturi)    
    chestie de principiu (Sâmbătă, 6 februarie 2010, 16:17)

    mircea [anonim]

    Universalitatea justitiei presupune in mod necesar ca orice curte de justitie de oriunde ar fi aceasta sa judece orice caz de oriunde ar fi. Cat despre Inalta Curte de Casatie si Justitie, istoriceste, a fost infiintata pentru a fi ultima veriga (cea mai inalta) la care erau date sentintele definitive (fara drept de apel) in vederea casarii pierderilor economice. Dat fiind ca pe plan cetatenesc, inaltii demnitari raman totusi simpli cetateni neprivilegiati, egali in fata justitiei, opinia mea este ca aceasta eventuala modificare este complet lipsita de esenta. Modernizarea statului trebuie sa urmeze directia data de actualul presedinte al Romaniei in sensul eliminarii privilegiilor si nu altfel.
  • +4 (4 voturi)    
    ??? (Sâmbătă, 6 februarie 2010, 16:43)

    stefan [anonim]

    De ce nu direct la HAGA sau ONU? Sau MAN - ca avem precedente?
    Sau si mai bine, la Judecata divina?
    • +1 (3 voturi)    
      stai ca nu-i OK (Sâmbătă, 6 februarie 2010, 17:10)

      clujean [anonim] i-a raspuns lui stefan

      omul de rand va incepe la Judecatorie, va putea continua la Tribunal si apoi la Curtea de Apel; demnitarul, daca bine inteleg, va merge drect la ICCJ si cu asta basta, cale de atac nu mai are!
      • -5 (5 voturi)    
        nu pricepi (Sâmbătă, 6 februarie 2010, 19:33)

        Halau' [anonim] i-a raspuns lui clujean

        bai clujene, da' vad ca te fudulesti cu asta, ca miticii. e fix pe dos, dar mai incearca. boc e din cluj, ha?
  • +2 (2 voturi)    
    ierarhia in rezolvarea cauzelor. (Sâmbătă, 6 februarie 2010, 17:57)

    ion roata [anonim]

    Cu parere de rau va contrazic domnule ministru.Nu putem tine o armata de judecatori si alti inalti functionari la Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru judecarea numai a inaltilor demnitari caz in care ar trebui sa se reduca personalul ICCJ cu 90 % din personalul aferent sicare sa faca si alinierea hotararilor judecatoresti la acelasi unison./
    Dar pentru a regla putin activitatea ICCJ cred ca ar fi bine ca ultima instanta de apel -Curtea de Apel sa hotatasca daca se permite sau nu dreptul de recurs la ICCJ sau sa se desparta ICCJ in Curtea de Casatie si Inalta Curte de Justitie,ultimul cuvant avandu-l Curtea de Casatie caz in care Inalta Curte de Justitie sa preia si atributiunile Curtii Constitutionale.
    • 0 (0 voturi)    
      desigur... (Duminică, 7 februarie 2010, 10:20)

      egroeg [anonim] i-a raspuns lui ion roata

      util ar fi sa fie in competenta Curtilor de Apel trimiterea sau nu a dosarelor catre ICCJ sau CC evitandu-se astfel o multime de situatii in care se cere acest lucru doar ca abuz procesual, in scopul amanarii solutionarii cauzelor pana la invocarea prescriptiei.Cunosc doua dosare care se judeca de 10 ani ,din care vreo 8 ani au fost doar abuzuri procesuale, inclusiv trimiterea lor vreo doi ani pe la ICCJ sau CC si care, bineinteles,au fost returnate cu respingerea cererilor.
      Consider ca ar fi util ca dosarele sa fie solutionate irevocabil la nivelul Curtilor de Apel in care sens sa se prevada in codurile de procedura si un set de criterii care sa reglementeze cazurile in care se pot trimite cererile catre ICCJ sau CC.Demnitarii, care au comis infractiuni sub acoperirea demnitatii care o detin ,sa fie judecati
      si condamnati la pedepse sensibil majorate fata de cetatenii obisnuiti ,situatie in care Curtile de Apel,de la caz la caz ,ar putea aproba inaintarea cauzelor respective la ICCJ sau CC. si in acest sens cred ca s-a gandit dl. Predoiu.
  • +4 (4 voturi)    
    ha,ha,ha (Sâmbătă, 6 februarie 2010, 18:23)

    toma [anonim]

    INALTII DEMNITARI ar trebui spinzurati FARA judecata !!!
  • +3 (3 voturi)    
    Justitia,...! (Sâmbătă, 6 februarie 2010, 18:28)

    Peter Badesco [anonim]

    De ce sa nu-i judece forurile superioare ale fiecarui Partid. PSD-istii ls PSD, PNL-istii la PNL ,..samd.
    Cata prostie exista in capul vostru ,...greu de imaginat.
  • +3 (3 voturi)    
    Da (Sâmbătă, 6 februarie 2010, 18:46)

    Cetateanu [anonim]

    Si ma rog de ce ar trebui sa se judece numai inaltii demnitari?
    Si ma rog de ce nu pot fi inaltii demnitari sa fie judecati de un tribunal de rind?
    Baieti mai faceti un tribunal privat si asta e ati rezolvat-o!

    Mi-e rusine cind ma gindesc ca am o tara condusa de asemenea specimene ( a se citi jigodii ) al acror IQ este ~ cu cel al unui cimpanzeu!

    Dumnezeu sa aiba mila de tarisoara asta si de cetatelii ei de rind!
  • 0 (2 voturi)    
    Interesant (Sâmbătă, 6 februarie 2010, 19:26)

    nc [anonim]

    Poate ar merita atentie.
    Oricum, daca si 2011 ne gaseste tot cu actualele coduri, reforma in justitie de care ne-ati spus in diverse ocazii, ramane doar o VORBA GOALA.
  • 0 (0 voturi)    
    Justitie privata (Sâmbătă, 6 februarie 2010, 20:16)

    Mihai [anonim]

    Pai nu-si exprima Patriciu la un moment data opinia despre necesitatea unei justitii private? Primul pas ar fi despartirea demnitarilor de mitici....
  • +1 (1 vot)    
    :))) (Sâmbătă, 6 februarie 2010, 20:39)

    gioni [anonim]

    SI MAI ALES... SI CIT MAI REPEDE, DACA SE POATE !!
  • +1 (1 vot)    
    Daca ar fi dupa mine (Sâmbătă, 6 februarie 2010, 22:58)

    Trabant [anonim]

    ar exista un tribunal special care s-ar ocupa de dosarele cu cele mai mari 1000 prejudicii . Aceste cauze s-ar judeca in regim de urgenta . Tot asa ar fi judecati si politicienii : in regim de urgenta . Ma refer , desigur , la politicieni de la un anume nivel in sus : primari , parlamentari , ministri .
  • +1 (1 vot)    
    :)) (Sâmbătă, 6 februarie 2010, 23:14)

    13exe [utilizator]

    Si cu cei mici.. cum ramane ?
    • 0 (0 voturi)    
      pt cei mici - tribunale mici :) (Duminică, 7 februarie 2010, 10:21)

      dadan [utilizator] i-a raspuns lui 13exe

      nu-i clar?
      nu conteaza cantitatea(sau superioritatea) ci calitatea actului de justitie....
  • 0 (0 voturi)    
    Motivatie? (Sâmbătă, 6 februarie 2010, 23:57)

    Luci [anonim]

    Cred ca doresc modificarea asta pentru a nu mai exista dosare blocate timp de ani buni pe rolul ICCJ.
    Alta motivatie logica si de buna-credinta nu gasesc.
  • 0 (2 voturi)    
    Tampenia lui Predoiu (Duminică, 7 februarie 2010, 1:34)

    ion adrian [anonim]

    Bravos!
    Dl Predoiu vrea sa imparta romanii in doua:
    a) Romanii mocofani care se judeca numai pana la Curtea de apel
    b) Romanii cu sange albastru(chiar daca tata a fost servitor la Dascalescu si mama spala rufe la Ceausescu) adica numitii “inaltii demnitari” demn sa fie judecati numai de ICCJ


    Hai sifon dle Predoiu!
    • 0 (0 voturi)    
      mentalitate de sclav.... (Duminică, 7 februarie 2010, 10:18)

      dadan [utilizator] i-a raspuns lui ion adrian

      imi dau si eu cu parerea , dar daca se numeste curte superioara(iar restul inferioare) nu inseamna ca daca te judeci la o curte inferioara procesul de judecata este si el inferior.....ci pur si simplu tine de ierarhia curtilor.... gandeste-te daca ar fi vreo sapte nivele ierarhice a curtilor - cand s-ar mai termina un proces ? nu-ti convine o decizie iti cauti dreptatea mai sus pana obtii ceea ce vrei? daca curtea de apel da decizie contradictorie cu decizia initiala inseamna ca undeva s-a gresit si un judecator trebuie sa dea socoteala dar cu cat e mai stufos procesul de judecata cu atat iti pierzi urma mai usor si te blochezi in vicii procedurale etc....
  • 0 (0 voturi)    
    EROARE DOMNULE MINISTRU (Duminică, 7 februarie 2010, 9:49)

    Mona [anonim]

    Cetatenii sunt egali in fata legii conform Constitutiei. Pentru eficientizarea activitatii justitiei cred ca ar fi necesara o noua reorganizare,in urma careia s-ar reduce cele patru nivele de judecata la TREI nivele si deasemeni desfiintarea unor institutii din cadrul justitiei cu activitate redusa. Prin reorganizare s-ar reduce numarul posturilor necesare in sistem,posturile vacante ar fi ocupate de cei care teoretic ar fi disponibili iar durata proceselor se va reduce prin eliminarea unei trepte de judecare a cauzelor. CURAJ domnule ministru,faceti reforma .
  • 0 (0 voturi)    
    Hmm (Duminică, 7 februarie 2010, 11:14)

    I. [anonim]

    Sincer, ce vrea Predoiu nu inteleg nici eu prea bine pentru ca in articol nu se explica. Dar majoritatea comentatorilor au sarit in sus aiurea, pentru ca si in momentul de fata, conform Codului de Procedura Penala, procesele penale care implica inaltii demnitari sunt judecate doar de ICCJ. Ideea de la care se porneste e ca magistratii ICCJ sunt mai putini influentabil si ca e mai riscant sa il pui pe judecatorul X din Ciorogarla sa il judece pe Nastase deoarece asupra lui s-ar putea face presiuni mult mai mari. Ca o fi un rationament bun sau nu, se poate discuta, dar ceea ce e clar e ca asa stau lucrurile si in prezent.
  • 0 (0 voturi)    
    Ar (Duminică, 7 februarie 2010, 14:37)

    HESS [anonim]

    Trebui sa-ti fie rusine nenea Predoiu.Eu in locul matale as intra in pamant de rusine datorita faptului ca ca santeti pastorul unei justitii de doi lei.Cred ca cea mai corupta si incompetenta din UE.Justitia romana a ajuns stat in stat.Ia spune matalica cati demnitari au fost judecati dupa 89 in coace.
    Nici unul.Asa ca baietii astia la care te referi ar trebui nici macar pensionati,ci trimisi la sapa.Caci nu au si nu vor judeca si condamna nici un demnitar Deci cum nu au de lucru afara cu ei..Caci ,,JUSTITIA,, in romania e politizata pana la maduva .Si politia si serviciile secrete.Asa ca ,corb la corb nu-si vor scoate ochii.Sa fereasca D-zeu sa ajungi in tribunalele romanesti sa-ti cauti dreptatea.
  • 0 (0 voturi)    
    @hmm (Duminică, 7 februarie 2010, 17:51)

    Hmmm, hmmm [anonim]

    Da, aveti dreptate ca suntem niste aiuriti si va multumim pentru atentionare. Ne puteti da numerele de paragraf si aliniat din Codul de procedura penala unde ati descoperit abuzul existent ? Daca nu puteti, atunci ce putem sa credem despre interventia facuta ? Deci dupa opinia dvs. cei aflati pe trepte sociale "inalte" sunt mai putin expusi la coruptie. Care e solutia ? Sa-i inaltam pe cei de jos sau sa-i coboram pe cei de sus ? Aici nu e vorba despre idei mantuitoare, ci despre democratie, Constitutie si alte bagatele pe care unii nu se sfiesc sa le eludeze. Dar, poate ca nici jurnalistii nu au inteles despre ce e vorba, fiindca sunt lipsiti de pregatire juridica. Si asa am ajuns noi dezinformati, nevoiti sa facem comentarii aiurea.
  • 0 (0 voturi)    
    Risc de cutremur (Duminică, 7 februarie 2010, 21:52)

    cosma [anonim]

    Ei cu statul lor si noi cu-al nostru! Parca nu trebuia sa fie nimeni mai presus de lege! Mai urmeaza si alte stratificari?
  • 0 (0 voturi)    
    Si aia mici fura (Duminică, 7 februarie 2010, 22:04)

    cristi1992 [anonim]

    Daca ar fura numai cei mari ar fi bine, dar aia mici fura mai mult ca sunt mai multi si fiecare cate putin se aduna.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi