„Prin faptul ca in noiembrie 2009 incasarile sunt mai mari decat in noiembrie 2008, avem dovada ca prin politicile pe care le-am promovat, am reusit sa oprim declinul si sa pregatim cresterea economica. Spun acest lucru in contextul in care a intrat in vigoare legea care prevede neimpozitarea profitului reinvestit, act normativ care va da mediului de afaceri o importanta resursa pentru a continua afacerile si a asigura cresterea economica”, a declarat premierul Emil Boc.
De asemenea, primul-ministru Emil Boc a facut referire la finalizarea unor importante obiective de infrastructura, domeniu sustinut cu prioritate de Guvern pentru relansarea economica. In acest sens, premierul a mentionat: finalizarea celor 42 de kilometri din Autostrada Transilvania, a Pasajului Baneasa, a Centurii Ploiestiului, a 54 de kilometri de drum intre Timisoara si Lugoj si, nu in ultimul rand, lucrarile avansate la Centura Sibiului si la Centura municipiului Iasi.

































Toate ziarele locale din tara vuiesc de articole privind "succesul" agentiilor finantelor locale privind sumele record stranse prin proprirea conturilor agentilor economici.
Din pacate factura acestui act fortat se va inacasa de intreaga economie romaneasca si de populatie in urmatoarele luni cand rezultatele vor fi crunte, se va agrava la maxim blocajul platilor intre partenerii economici, dat fiind faptul ca firmele nu isi vor mai putea plati furnizorii, banii find blocati si trasi la buget.
E tot ceea ce mai lipsea la ora actuala economiei romanesti si asa in cadere libera, majoritatea firmelor avand vanzari de doua trei ori mai mici decat anul trecut in conditiile in care trebuie sa plateasca si dari suplimentare, precum impozitul forfetar calculat la valoarea cifrei de afaceri a anului 2008.
Si ca reteta sa fie completa nivelul platilor intre agentii economici s-a intors aproape la nivelul anilor 90, ajungand sa se emita facturi a caror incasari nu se fac mai devreme de 30-60 de zile, si asta in cazuri fericite, dar in care statul cere TVA-ul chiar daca acesta nu a fost incasat.
Iar ca sa nu mai existe nici o sansa de supravietuire pentru firme acestora li se vor bloca si conturile cerindu-li-se ce nu au incasat sau luindu-li-se si ultimele rezerve pe care le aveau pentru a-si plati furnizorii esentiali desfasurarii activitatii, fara care pot sa-si puna lacatul pe usa.
Asa ca aceasta oprire a declinului nu este doar o amagire ci este lovitura de gratie data economiei de guvernul Boc, inainte ca acesta sa plece, indiferent daca va ramane sau nu Basescu.
Astfel ca in seria de masuri neagra luate de guvernul Boc precum impozitul forfetar, eliminarea deductibilitatii TVA-ului la unele categorii de cheltuieli si altele care au dus la franarea economiei si asa afectata de criza mondiala, aceasta, ultima, luata acum inaintea plecarii este cea mai dura data agentilor economici. E tot ceea ce mai lipsea pentru o lovitura finala.
Rezultate: falimente in lant datorate incapacitatii de plata masive generata in economie, somaj si o scadere economica dura.
Indiferent ce presedinte sau guvern va veni dupa alegerile prezidentiale acestia vor culege "roadele" lipsei de viziune economica, nepriceperii si inconstientei guvernului Boc, un guvern care paradoxal daca nu facea nimic era mai bine.