Cineva tipa din toti rarunchii in ceea ce pare un colt parasit de curte. Un gard inconjoara cocioabele si, cu cat te apropii mai mult, cu atat tipetele sunt mai puternice. Inca zece pasi si apare o poarta in gard. Alti zece pasi si iata iadul pe pamant.

O femeie tipa – desculta, slaba si zdrentaroasa. O alta femeie, care nu poate sa mearga, se rostogoleste pe jos, acoperita de muste – sute de muste. In mainile murdare tine strans doua bucati de paine. O fata isi inmoaie painea uscata in baltoaca din fata toaletelor din curte. Apoi o mananca. Nimeni n-o baga in seama.

Este ora pranzului in Goren Chiflik, un centru din estul Bulgariei, care gazduieste 90 de femei cu dizabilitati intelectuale si boli mintale. A fost recent renovat, dar locul ororilor, cocioabele pentru „cei mai bolnavi” dintre bolnavi, a ramas la fel. Este bine ascuns; atat de bine ascuns, incat seful directiei regionale pentru protectie sociala spune ca nu a vazut niciodata acest loc, in ciuda numeroaselor vizite pe care le-a intreprins la acest centru. Cele 30 de femei de aici nu au voie sa manance la un loc cu celelalte. in schimb, li se da de mancare prin gardul care este de obicei inchis, transformand locul efectiv intr-o cusca.

Aceasta ancheta, in cea mai mare parte realizata sub acoperire in centrele pentru adulti cu dizabilitati intelectuale si boli mintale din Bulgaria, Romania si Serbia, a scos la iveala dovada incalcarii drepturilor omului, tratamentul inuman si degradant, precum si neglijenta ingrozitoare. A demonstrat faptul ca reforma in acest domeniu ramane incompleta si inceata, si mult prea adesea ii lasa pe cei mai vulnerabili la coada prioritatilor.

Bulgaria si Romania, ambele membre ale Uniunii Europene din 2007, si Serbia, care cauta sa obtina acelasi statut, au un trecut sinistru cand vine vorba de serviciile de ingrijire institutionalizate. Aceasta ancheta releva faptul ca aceste tari nu reusesc inca sa atinga standardele internationale. Politicile neadecvate au ca rezultat subfinantarea si imposibilitatea de a recruta personal calificat si motivat. Bolnavii sunt mai degraba tinuti sub control decat tratati. Multi sunt distrusi in mod gradual prin expunerea constanta la o medicatie nociva si administrata in doze mari. Oamenii nu se dau jos din pat ani de zile. Copiii sunt tinuti legati cea mai mare parte a timpului.

Sunt multe in joc in cazul acestor tari daca nu-si imbunatatesc situatia. Comisia Europeana a declarat ca ar putea sa suspende platile efectuate in baza Fondului Social European in cazul unor nereguli serioase din azilele din Bulgaria si Romania. in ceea ce priveste Serbia, multe voci importante subliniaza ca Uniunea Europeana trebuie sa ceara referinte mai bune in ceea ce priveste drepturile omului de la viitoarele tari candidate. Cu toate acestea, in practica, Bruxelles-ul a inchis ochii ani de zile la astfel de abuzuri.

Imobilizati cu medicamente

In azilul pentru adulti cu boli mintale din Radovet, am dat peste 76 de barbati mai tot timpul letargici. Prea multe maini tremurande, prea multe chipuri impietrite si prea multe miscari greoaie. Sunt pe cale sa aflu motivul.

Radovet este un satuc din sud-estul Bulgariei si, ca majoritatea azilelor de acest fel, este cat se poate de izolat. Sa atragi personal calificat aici este practic imposibil.

Oficial, sunt la Radovet ca cercetator pentru Comitetul Helsinki din Bulgaria, BHC, ONG-ul pentru apararea drepturilor omului cu cea mai mare influenta din tara. Aceasta a fost metoda de a culege mai multe informatii pentru ancheta mea, de vreme ce jurnalistii provoaca iritare in aceste azile.

Desi aproape totii bolnavii sunt diagnosticati cu schizofrenie, Radovet nu are un psihiatru permanent. Directorul centrului, Krayo Kraev, spune ca doar un singur specialist lucreaza pe o raza de 50 de km si efectueaza vizite numai o data pe luna.

Una dintre consecintele acestei neglijente este ca toti barbatii de la Radovet urmeaza acelasi tratament, cu haloperidol, dupa cum constatam in orice fisa medicala pe care o cercetam. Directorul confirma acest lucru. „Tuturor rezidentilor li s-a prescris haloperidol de catre psihiatru”, spune el. Nu crede ca ar fi ceva in neregula cu asta.

Expertii medicali sustin ca haloperidolul, un vechi medicament antipsihotic, are efecte secundare foarte puternice, inclusiv dischinezie tardiva – miscari involuntare ale muschilor fetei, mainilor si picioarelor; acatizie – care se manifesta prin miscari oscilante repetate; letargie si stare de somnolenta.

Barbatii de la Radovet iau haloperidol in fiecare zi, in unele cazuri, ani de zile. Fisele arata ca dozele sunt mari, iar medicamentele sunt administrate fara consimtamant. Aceasta inseamna bolnavi linistiti si personal netulburat. Duce si la minti confuze si trupuri vatamate. „Asta nu se poate numi tratament, ci a-i tine sub control pe oameni”, spune Krasimir Kunev, seful BHC. „Nu am vazut niciodata efecte secundare atat de generalizate”.

In timpul vizitei noastre, barbatii fie dorm, fie stau degeaba in curte. Hristo este unul dintre acestia. In varsta de 32 de ani si fost campion de sah, isi descrie programul zilnic: „Ma trezesc, iau micul dejun, imi iau pastilele, dar astea imi sug toata energia si adorm. Ma trezesc, iau pranzul, din fericire nu ni se mai dau pastile la pranz, astfel ca pot sa joc sah; vine cina, imi iau pastilele, sunt epuizat, ma duc la culcare”.

Cum asta se aplica pentru toti bolnavii, devine clar de ce vechea unitate de izolare – o camaruta sub scari – nu a mai fost folosita. Imobilizarea pe baza de droguri a devenit un inlocuitor pentru imobilizarea fizica.

Pus fata in fata cu terapia, directorul de la Radovet spune ca o sa cerceteze problema.

„In aceste locuri, personalul administreaza de facto medicamentatia. De vreme ce psihiatrul nu este aici ca sa monitorizeze situatia, personalul il informeaza cu privire la cine mai «are nevoie» de sedare”, spune Kunev. „Personalul din aceste azile este, din principiu, necalificat si insuficient. Astfel, exista o tentatie sa transforme tratamentul medical intr-o metoda de control al comportamentului.

Guvernul bulgar declara ca pozitia izolata a atator astfel de centre sociale este un factor-cheie care sta la baza lipsei de personal calificat. Spune si ca este hotarat sa rezolve aceasta problema.

Barbatii de la Radovet nu sunt singurii care sunt imobilizati cu doze mari de tranchilizante. Acelasi lucru se intampla si la Oboriste, un centru pentru adulti unde o treime din cei 98 de bolnavi sufera de boli mintale.

O simpla privire in fisele medicale de la Oboriste dezvaluie, de asemenea, folosirea pe scara mare a haloperidolului. Multor bolnavi li s-au administrat 9 mg pe zi ani la rand. Profesorul Toma Tomov, psihiatru sef, spune ca asemenea doze puternice ar trebui administrate numai pe perioade scurte si numai in situatii grave.

Profesorul Tomov il intreaba pe psihiatrul cu jumatate de norma de la Oboriste de ce li se administreaza doze atat de mari bolnavilor care in mod obisnuit nu au nevoie de ele. „Noaptea, avem doar un paznic si o asistenta si este infricosator”, spune ea.

Raspunsul ei confirma ca si aici bolnavilor li se administreaza doze mari de medicamente potential nocive pentru a asigura linistea personalului insuficient. Directorul centrului, Ilcho Goranov, apara utilizarea de medicamente aducand ca argument faptul ca „acestea sunt administrate de un specialist”. Nu intentioneaza sa schimbe dozele.

Cei care au cea mai mare nevoie, primesc cel mai putin

„Am identificat ceea ce consideram a fi tortura – copii legati de paturi; un barbat care a stat imobilizat la pat unsprezece ani”, imi spune Eric Rosenthal, director executiv al organizatiei Mental Disability Rights International, MDRI. „Intrebarea este daca s-a pus capat acestor abuzuri”.

Raspunsul este nu.

In 2007, MDRI, care promoveaza drepturile omului in acest domeniu, a publicat un raport acuzator despre Serbia, subliniind existenta folosirii obisnuite a constrangerilor fizice si a tratamentului degradant in centrele de ingrijire sarbesti.

Autoritatile sarbe au respins iritate acuzatiile si inca se afla intr-o stare de negare. Cerandu-i-se sa comenteze situatia actuala din centrele de ingrijire, ministrul sarb pentru afaceri sociale mi-a transmis un raspuns formal cu privire la raportul MDRI din 2007.

Cand am vizitat Kulina, un centru din sud-estul Serbiei, care gazduieste 500 de adulti si copii cu dizabilitati intelectuale si de dezvoltare, am constatat unele semne de imbunatatire. A fost inaltata o noua cladire atractiva pentru „fiintele intretinute”. Exista si un nou teren de sport si camere de zi unde copiii cu boli mai putin grave pot sa deseneze si sa se joace. Dar, ca in atat de multe azile de acest fel din regiune, functioneaza si la Kulina doua universuri paralele.

In pavilionul de doua etaje destinat bolnavilor imobilizati, nu exista niciun lift. La etaj, am gasit oameni legati strans in camere intunecate. Nu sunt niciodata scosi afara. Fiecare camera arata si transmite acelasi sentiment ca urmatoarea. Liniste mormantala.

Copiii „cu dizabilitati grave” isi petrec timpul nemiscati in paturi – uneori imobilizati fizic – sau legati de scaune in camere de zi goale. Unii se leagana in fata si in spate pe jos din cauza lipsei de atentie. Am vazut multi asemenea copii uitati. Adolescentii tintuiti la pat nu par mai mari de patru ani. Copiii din paturi sunt ingrozitor de slabi, cu bratele si picioarele atrofiate din cauza lipsei de miscare.

In majoritatea azilelor din Bulgaria, Serbia si Romania, o problema o constituie faptul ca cei care au nevoie cel mai mult de ajutor, primesc cel mai putin. Nu este vorba numai de o lipsa de resurse financiare si umane, ci si de o ingrijire medicala corespunzatoare. Exista o lipsa de intelegere. Ca rezultat, bolnavii aflati in starea cea mai grava sufera cel mai mult.

In toate azilele vizitate, reforma este abia la inceput. Majoritatea au unele cladiri renovate, iar unele „facilitati de tranzitie” sunt doar pentru o mana de bolnavi. Dar imbunatatirea standardelor generale de ingrijire, furnizarea de terapii altele decat cele cu medicamente si de programe care sa-i pregateasca pe bolnavi de revenirea in viata sociala, toate par foarte departe.

Churug, un centru din Serbia care gazduieste 206 barbati si femei cu boli mintale, este un alt exemplu de reforme care ii lasa pe cei mai vulnerabili la urma. Churug dispune de trei pavilioane, dintre care doua au fost renovate. Al treilea, care gazduieste „cazurile cele mai grave”, nu a fost renovat. Este o cladire veche a armatei cu incaperi murdare, prafuite si urat mirositoare. Directorul spune ca bolnavii nu primesc aici niciun fel de tratament in afara de medicamente. Activitatile din camerele de zi sunt rezervate bolnavilor „mai putin grav”.

In centrul pentru femei cu boli mintale din Svilengrad, Bulgaria, este aceeasi poveste. O aripa noua, primitoare, de tranzitie, se afla alaturi de un pavilion pentru imobilizati. Aici, te izbeste duhoarea – mirosul urat al podelelor si saltelelor imbibate de urina si fecale. Femeile sunt inghesuite in incaperi goale. O femeie plange infundat. Sta in propriile excremente.

Goren Chiflik, azilul bulgar amintit la inceputul acestui articol, ofera poate cel mai socant caz de universuri paralele. Mica aripa noua, de tranzitie, principala cladire, un pavilion nou gol si grajdurile oribile, in care 30 de femei sunt inchise, se afla in aceeasi curte. Directorul Stanislav Enchev nu are de gand sa le mute pe femei din aceste vechi grajduri in pavilionul cel nou pentru ca se teme ca acestea „vor strica totul”. El spune ca autoritatile ar trebui sa aloce fonduri pentru constructia unui alt pavilion.

Dar Borislav Natov, primarul local, spune ca astfel de fonduri nu vor fi alocate de la primarie. „Nu dispunem de bani pentru a asigura conditii normale de trai pentru acesti bolnavi”, spune el.

Maria Chankova, seful directiei regionale de ajutor social, promite „masuri urgente”. Aceasta a intreprins mai multe vizite la Goren Chiflik, dar spune ca nu le-a vazut niciodata pe femeile din vechile grajduri.

Am gasit-o pe Liliana in vechile grajduri, acoperita de muste. Aflata aici din 1999, aceasta e paralizata, ghemuita ca o lacusta, cu pielea de pe picioare galben-vanata. La cei 62 de ani ai sai, este subnutrita, cu corpul socant de slab. „Se dau vreodata jos din pat? Le scoateti afara?”, intreb eu. Ingrijitoarea imi zambeste cu tristete. „De obicei sunt singura aici cu 30 de femei. Nu e timp”.

Un alt loc in care serviciile de ingrijire sunt oferite doar pentru unii este spitalul de psihiatrie Mocrea, din vestul Romaniei. 70 dintre cei 160 de pacienti sunt bolnavi cronic. Institutia a fost renovata de curand. Totusi, aproximativ jumatate dintre pacienti sunt efectiv prizonieri, inchisi in camerele lor, permitandu-li-se sa iasa doar sub supraveghere 30 de minute la pranz si 40 de minute pentru plimbare. Psihiatrul rezident explica ca unii „ar putea fugi”, iar altii sunt „foarte agresivi”.

intr-o alta institutie romaneasca, Gura Vaii, nu exista nici macar apa curenta. 56 de pacienti se spala o data pe saptamana.

In ciuda numeroaselor promisiuni, ministerul roman al sanatatii nu a dat curs niciodata lungii serii de rapoarte privind conditiile de la Mocrea si Gura Vaii. La Gura Vaii, lipsa asistentei este totala. Cele doua camere de zi sunt incuiate si stau nefolosite. „Mai exista si altceva aici in afara de medicatie?”, am intrebat eu. „Pai, muzica de afara”, raspunde directorul, referindu-se la zgomotul asurzitor de la un radio care urla in curte. La fel de socanta e declaratia directorului ca cei mai multi dintre pacientii din salonul de bolnavi psihic cronici nu sunt bolnavi mintal, ci sufera de dizabilitati intelectuale, dementa sau sunt pur si simplu oameni fara adapost. In curte, acestia se leagana inainte si inapoi, sau privesc in gol. In tot acest timp, pana am plecat, muzica nu s-a oprit o clipa.

A scapa nepedepsit?

„Comisia Europeana cunoaste problemele actuale din azilele din Bulgaria si Romania”, se arata intr-un raspuns al Comisiei Europene la intrebarile mele. „Exista intotdeauna posibilitatea ca platile in baza Fondului Social European sa fie sistate in anumite cazuri”, se mai spune in comunicat.

Desi multi experti cred ca Uniunea Europeana ar trebui sa ceara referinte mai bune in ceea ce priveste drepturile omului de la tarile candidate, Comisia a refuzat sa comenteze aceasta situatie.

„Bulgaria si Romania au scapat nepedepsite, la propriu, dupa o crima”, spune Oliver Lewis, din cadrul organizatiei internationale pentru drepturile persoanelor cu boli mintale Mental Disability Advocacy Center. „Bolnavii au fost si inca mai sunt adesea supusi la cele mai grotesti abuzuri si neglijente”.

Laura Parker, care a avut functia de consilier pe politici sociale a Comisiei Europene la Sofia inainte de aderarea la Uniunea Europeana, spune: „Este clar ca deciziile privind extinderea Uniunii Europene au fost in primul rand de ordin politic, [iar] drepturile omului pur si simplu nu sunt o prioritate a Uniunii Europene”.

Ea si colegii sai „au incercat sa reflecte realitatea … dar pana ce oficiali ai Comisiei Europene si-au redactat rapoartele periodice finale, situatia nu a mai fost corect reflectata”.

Departe de ochii Bruxelles-ului si de ratiunea guvernelor nationale, azilele care-i gazduiesc pe cei mai vulnerabili cetateni din Bulgaria, Romania si Serbia nu sunt cu nimic mai bune decat niste gropi de gunoi pentru oamenii uitati de lume.

Cimitirul din Radovet constituie o metafora pentru aceasta situatie de neglijenta. Timp de aproape jumatate de secol, azilul a avut terenul in proprietate si zeci de fosti bolnavi zac sub acest camp napadit de buruieni. Cu toate acestea, nu sunt decat cateva pietre de mormant. Anonimitatea in moarte este un sfarsit logic pentru o viata traita fara drepturi sau identitate.

Bolnavi in centre de ingrijire

3.700 in centre din Bulgaria pentru adulti cu dizabilitati intelectuale si boli mintale.

5.700 in centre aflate in administrarea ministerului pentru afaceri sociale din Serbia.

4.800 in saloane pentru afectiuni cronice din spitale de boli mentale din Romania.

Acest articol a fost realizat in cadrul programului Bursa pentru Excelenta in Jurnalism, o initiativa a Robert Bosch Stiftung si a Fundatiei ERSTE, in cooperare cu Reteaua Balcanica de Investigatii Media, BIRN.