In urma cu cateva zile, guvernul a rectificat pentru a doua oara bugetul, aceasta rectificare fiind necesara atat pentru a mai taia din cheltuieli, cat si pentru a acoperi golul lasat in bugetul de pensii ca urmare a scaderii sumelor colectate. De la bugetul de stat se va acorda o subventie de 5.5 miliarde lei catre bugetul de pensii si avand in vedere situatia economica dificila prin care trece acum Romania, sunt convins ca si anul viitor guvernul va avea mari probleme in a acoperi aceste cheltuieli, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.

Cum s-a ajuns aici, care este situatia actuala a pensionarilor si la ce sa ne asteptam in viitor.

  • Numar salariati versus numar pensionari

In 1990, numarul salariatilor era de aproximativ opt milioane in timp ce numarul pensionarilor aflati in sistemul de asigurari sociale era de 3.6 milioane, din care un milion erau fosti agricultori. Cu alte cuvinte, fiecare pensionar era sustinut de 2.2 angajati, sau un angajat sustinea 0.45 pensionari.

Ce a urmat insa, stim cu totii. Numarul pensionarilor a crescut de la 3.6 la 5.7 milioane, cel al salariatilor a scazut de la 8 la mai putin de 5 milioane, iar raportul salariati/pensionari a devenit subunitar, astfel ca in acest moment, un angajat tine in spate 1.14 pensionari. Evolutia numarului mediu de pensionari si salariati, in graficul de mai jos.

Se poate observa ca in ultimii ani, a avut loc o scadere a numarului pensionarilor si o crestere a numarului de salariati, ceea ce a redus raportul pensionari/salariati de la 1.4 in 2002 la 1.14 in 2008, insa daca intram in detalii, vedem ca numarul pensionarilor a scazut datorita scaderii la jumatate a pensionarilor din agricultura. Astfel, numarul acestora din urma a fost de 1.75 milioane in 2000 si a ajuns la 890.000 anul trecut, evolutie normala daca ne gandim ca in mediul rural, in perioada 2000-2008 au murit un milion de persoane peste 64 de ani.

Pe de alta parte, cresterea cu aproape 400.000 a numarului mediu de angajati intre 2002 si 2008, s-a datorat in primul rand angajarilor pe care guvernul condus de domnul Tariceanu le-a facut in Administratie, angajari care acum genereaza probleme deosebite guvernului.

Interesanta este si evolutia numarului de pensionari pe guvernari – intre 1990 si 1992, (Petre Roman si T. Stolojan) numarul pensionarilor a crescut cu 600.000 de persoane, intre 1993 si 1996 (Vacaroiu) numarul a crescut cu peste 1.1 milioane, guvernul de la acea vreme trimitand oamenii la pensie pentru a nu ii concedia, pe vremea CDR-ului numarul a crescut cu peste 700.000, intre 2001 si 2004 cu doar 100.000, iar in perioada 2005-2008 numarul a scazut cu 350.000.

  • Numarul pensionarilor invalizi a crescut spectaculos

Privind cifrele legate de evolutia numarului pensionarilor, nu pot sa nu remarc evolutia de neinteles a numarului celor care s-au pensionat pe caz de boala.

In anul 1990, existau 3.6 milioane de pensionari, din care 208 mii aveau un anumit grad de invaliditate, ceea ce insemna 5.8% din total. In acest moment, exista 5.7 milioane de pensionari, din care 892 de mii sunt invalizi, ceea ce ridica procentul la 15.6%. Sa intelegem ca starea de sanatate a romanilor s-a deteriorat brusc in doar cativa ani?