Reportaj Hotnews.ro

Joi, 11 iunie 2009, 12:59 Actualitate | Esenţial

Tarim originar al lui Budha, tinut himalayan ce adaposteste citeva din cele mai inalte virfuri din lume, tara extrem de diversa etnic si religios, Nepalul ramine o destinatie exotica. Incercind sa surprinda si inteleaga cit mai mult din aceasta “alta lume”, un reporter Hotnews.ro a pornit din “casa de nebuni” numita Kathmandu, a mers pe jos pina la poalele Everestului, de unde apoi a alergat 42 de km in una din cele mai dificile curse de maraton din lume.

Boudhanath Stupa
Am o senzatie de nefiresc. La doar citiva kilometri de pestritul si agitatul spectacol din templul hindus Pashupatinath si atit de aproape de nebunia curenta de pe strazile din Kathmandu se afla totusi un spatiu al linistii.

Trebuie doar sa treci pe sub o poarta viu colorata si sa nu te lasi uimit peste masura de constructia ce-ti apare in fata ochilor. E Boudhanath stupa, unul dintre cele mai mari temple budiste din lume. Aici, in ciuda multimii si a agitatiei inevitabile, se simte concret un anume soi de seninatate.

Stupa are 36 de metri inaltime, iar cladirea propriu-zisa – o cupola circulara cu un virf ascutit, format din mai multe elemente  – se decupeaza frumos pe cerul albastru, aproape lipsit de nori.

Ceva atrage inevitabil privirea. Sunt ochii lui Budha, pictati pe fiecare din cele patru laturi ale stupei; iar ochii acestia, privirea lor copleseste si te inspaimanita in acelasi timp. E o privire ca un sfredel, dar si blinda, linistitoare.

Pastel Foto: Costas Polinakis & Marian Chiriac

Stupa e construita sub forma unei mandale, un simbol uzual al meditatiei budiste. Nu lipsesc nici cele cinci elemente esentiale: baza stupei simbolizeaza pamintul; cupola e asociata apei; conul spiralat – focului; urmeaza o forma de semiluna, simbol al luminii, iar deasupra ceva care aduce cu o flacara – asociata eterului.

Pe fiecare din laturile stupei se insira o multime de cilindri rotitori, gravati cu mantre (un soi de rugaciuni). Aproape oricine intra aici se apropie si incepe sa roteasca acei cilindri in sensul acelor de ceasornic. Cuvintele mantrei sunt astfel rostite si imprastiate in vazduh. Mereu, tot mereu. Se spune ca astfel ti se indeplineste o dorinta daca dai inconjur stupei, rotind cilindrii care “spun” rugaciuni.

Spiritul capitalismului e insa si el prezent in zona. Drumul larg care inconjoara stupa e flancat pe o latura de o multime de cladiri ce adapostesc mici magazine, restaurante sau buticuri de unde rasuna o muzica new age ce se doreste o introducere simpla in budism. Nu lipsesc culorile vii si mirosurile intense, dar acestea nu au aici nimic din vitalitatea salbatica de pe strazile capitalei nepaleze.

Dar sa revin la liniste, resimtita si cu ocazia unei scurte vizite intr-un atelier de thangka din cadrul complexului Boudhanath. In mai multe camarute unde lumina patrundea parca greoi prin niste ferestre mari, am vazut tineri – baieti si fete – stind in pozitia lotusului, cu mina stinga sprijinita in poala, in timp ce cu dreapta pictau pe pinza. Era multa seninatate in efortul lor migalos de a adauga continuu culori si de a da astfel viata la thangka, acel soi de “icoane”, reprezentari ale unor scene din viata lui Budha.

Spre munti
De Budha nu scap nici a doua zi. Numai ca e vorba de Budha Air, o companie locala care, alaturi de alte citeva, asigura zboruri spre Lukla, o mica localitate aflata la 2900m altitudine. De aici incepe urcusul spre culmile himalayene.

Calugari budisti Foto: Costas Polinakis & Marian Chiriac

Avionul ce ne duce spre Lukla e mic, mic, de doar 20 de locuri. Totul e de aceea parca mai spectaculos: culmile de dedesubt se vad clar, norii sunt parca mai aproape, rotirile si inclinarile avionului se simt mai intens. 

Carlinga este deschisa spre pasageri si ma amuz sa vad numeroasele manevre ale pilotilor care misca manete, apasa butoane cu febrilitate.

Dupa nici 45 de minute de zbor, aterizarea pe aeroportul din Lukla e o experienta in sine. Am spus aeroport? Hm. E de fapt o pista ingusta (cam cit o fasie de sosea cu trei benzi), scurta si... foarte inclinata. Pista se termina brusc intr-un zid de piatra. Pilotii sunt insa calmi, experimentati si inedita aterizare... la deal se desfasoara cu bine.
Nepalezii spun ca pista aeroportului din Lukla e cea mai tehnica din lume, dar si ca aici nu s-a intamplat pina acum vreun accident.

Sosirea in Lukla e precum intrarea intr-o lume cu alte dimensiuni. Totul e mai mare aici. Desigur, ma refer la peisaj, caci altfel oamenii sunt scunzi, puternici, iar casele – din lemn si piatra - pe masura lor. Crestele sunt precum cele din Fagaras sau Piatra Craiului, insa la cub, cel putin. Vaile, la fel, evident mult mai adinci si mai largi.

Spre deosebire de ceea ce se poate crede in mod obisnuit, peisajul himalayan pina pe la altitudinea de 5000 m nu e unul dominat de zapada eterna si vinturi necrutoare sau cu inaltimi accesibile doar alpinistilor experimentati. Nu, e o zona de relief inalt, cu paduri de foioase (destul de sarace, insa, si cu multi copaci afectati de licheni), care treptat-treptat sunt inlocuite de ienuperi josi si deformati de vinturi.

Pe multe portiuni se intalnesc si paduri de rododendroni, care e floarea nationala a Nepalului.  Arborii sunt inalti, exista peste zece specii, iar florile ajung la apogeul infloririi in aprilie-mai.

Fara cuvinte Foto: Costas Polinakis & Marian Chiriac

In limba localnicilor, Lukla inseamna locul cu multe capre si oi. Numai ca nu prea mai vezi asa ceva in jur. Localitatea e una reinventata acum dupa interesul turistilor: cu o strada centrala, pavata cu pietre, si intesata cu mici magazine unde gasesti de  toate, de la inevitabilele maruntisuri manufacturate pina la echipament pentru trekking sau ascensiune alpina. Nu lipsesc insa nici “German backery” (unde, da, au apfel strudel si placinte cu mac), nici Starbucks.

Amestecul de traditional si modern atrage la tot pasul. Nu pare doar o concesie facuta globalizarii, ci un mod de viata natural. Asa ca in fata magazinului “Mountain madness” (sa zicem) poti sa vezi femei, destul de in virsta, in port traditional tibetan, cu shortzul caracteristic si cu bijuterii masive de aur, cercei in urechi sau in nas. E un semn al prosperitatii si apartenentei la o familie bogata. Alaturi, linga un internet-cafe, sa zicem, copii cu mucii atirnind si imbracati saracacios improvizeaza un joc din cirpe si o roata stricata.

Intrarea si, implicit, iesirea din localitate se face ca prin toate satele himalayene: printr-o poarta pictata, in culori vii, care are alaturi o mica stupa. De unde ochii lui Budha te privesc fix, cu blindete si manie in acelasi timp. E o privire ca un sfredel, dar linistitoare. De maine, muntii vor fi si mai aproape. Va urma...