Curtea Internationala de Justitie va pronunta verdictul in diferendumul dintre Romania si Ucraina privind delimitarea platoului continental la Marea Neagra cel mai tarziu la inceputul primaverii viitoare, a declarat agentul Romaniei la Curtea Internationala de Justitie, Bogdan Aurescu, intr-un interviu acordat RFI Romania.

"Ne asteptam la o decizie, calculand de la momentul finalizarii pledoariilor, la inceputul primaverii sau poate chiar mai devreme. Foarte important este faptul ca aceasta hotarare va fi una definitiva, obligatorie si executorie de catre parti", a subliniat Bogdan Aurescu.

Oficialul roman nu crede ca Ucraina ar putea sa refuze aplicarea deciziei: "Ambii presedinti, atat presedintele Romaniei, cat si presedintele Ucrainei au declarat de mai multe ori, la intalnirile bilaterale oficiale, ca cele doua state vor respecta hotararea Curtii Internationale de Justitie".

In cazul in care una dintre parti nu executa hotararea Curtii Internationale de Justitie, exista o prevedere in Carta ONU, articolul 94, care prevede posibilitatea ca cealalta parte sa se adreseze Consiliului de Securitate ONU, care va lua masurile necesare pentru a asigura respectarea hotararii.

"Infrumusetarea" Insulei Serpilor nu are niciun efect

Partea romana este convinsa ca lucrarile de modernizare a Insulei Serpilor nu vor influenta decizia Curtii Internationale de Justitie.

"Obiectul diferendului nu il reprezinta apartenenta Insulei Serpilor deoarece, in 1997, atunci cand cele doua state au incheiat tratatul politic de baza, ele nu au convenit sa includa in competenta Curtii, pe langa delimitarea platoului continental si a zonelor economice exclusive, si chestiunea apartenentei acestui teritoriu", a spus Aurescu.

"Trebuie spus foarte clar ca aceste masuri de asa-zisa dezvoltare sau infrumusetare a Insulei Serpilor care au fost intreprinse de Ucraina in perioada recenta nu au nici un fel de efect".

Miza: 12.000 kilometri patrati cu resurse de hidrocarburi de anvergura medie

Negocierile cu Ucraina au inceput in anul 1995, pana in prezent derulandu-se 34 de runde de negocieri. "Din pacate, motivul pentru care nu s-a putut ajunge la un rezultat a fost acela ca pozitiile partilor au fost extrem de diferite".

Obiectul diferendului dintre Romania si Ucraina il reprezinta delimitarea platoului continental si a zonelor economice exclusive. Este vorba despre o suprafata de aproape 12.000 de kilometri patrati in care statul castigator va putea sa exercite drepturi de exploatare si explorare.

Pe aceasta suprafata se gasesc resurse de hidrocarburi de anvergura medie.