E.ON Energie Romania continuă tradiția de a dărui de sărbători, alături de români, în cadrul unei noi ediții a campaniei „Dăruieşte Lumină” . Astfel, compania va oferi 500.000 kWh de energie bună, pe care utilizatorii din rețelele sociale o vor direcționa către instituții care au grijă de copii cu nevoi speciale: SOS Satele Copiilor, Cisnădie; Centrul Școlar de Educație Incluzivă “Primăvara”, Reșița; Școala Gimnazială Specială Maria Montessori, Bacău; Școala Profesională Specială SAMUS, Cluj.

Dăruiește Lumină 2024: Un gest mic, un impact major!Foto: Daruieste Lumina

Povești care inspiră

Pe parcursul campaniei “Dăruieşte Lumină”, între 26 aprilie – 7 mai, veți descoperi poveștile emoționante ale instituțiilor beneficiare și ale copiilor sprijiniți. Veți fi martori la dedicarea și dăruirea personalului care le oferă îngrijire și dragoste, precum și la speranța și optimismul copiilor care luptă zilnic pentru a depăși obstacolele. Fiecare poveste este o lecție emoționantă de viață și ele vor fi făcute publice de ambasadorii “ Dăruieşte Lumină”: Andreea Remetan, Bob Rădulescu, Mihai Morar si Lucian Mindruta.

Campania "Dăruiește Lumină" nu se rezumă la un simplu gest de donație. Este, de fapt, o invitație la solidaritate, la empatie și la implicare activă în construirea unei comunități mai dispusă să îi ajute pe cei care au nevoie. Este o demonstrație a puterii binelui și a capacității noastre de a face diferență pozitivă în viața celor din jur.

Cum poți contribui?

Urmărește campania pe canalele de social media ale proiectului “Dăruiește Lumină” și ale influencerilor implicați.

Fiecare comentariu de încurajare, apreciere sau redistribuire a postarilor ambasadorilor campaniei, de pe paginile lor și de pe @Daruiestelumina si @E.ON înseamnă cate 100 Kwh donati pentru beneficiarul ales de utilizator. Nu te costă nimic să faci asta și, mai mult, poți dărui lumină unuia sau mai multor beneficiari ale căror povești sunt prezentate.

Așadar poți dărui și tu lumina cu un Like, Share sau comentariu la postările campaniei dar te invitam sa le spui și familiei, prietenilor și colegilor să facă același lucru pe conturile de Facebook, Instagram si TikTok ale campaniei și ale influencerilor care vă spun poveștile celor patru beneficiari.

Cantităţile de energie adunate cu ajutorul vostru vor fi scăzute din facturile de energie electrică sau gaze naturale a instituţiilor beneficiare, iar banii economisiti astfel vor fi folosiți pentru alte nevoi ale copiilor.

Începând cu anul 2015, până în prezent, E.ON a oferit prin intermediul acestei campanii 3.250.000 kWh energie pentru 75 de instituții și 3.300 de familii nevoiașe. Ediția "Dăruiește Lumină" din aceasta perioada își propune să continue tradiția generozității și a implicării în sprijinul celor în nevoie. Este o promisiune că aceste persoane nu vor fi uitate, că vor putea conta pe ajutorul nostru.

#daruieștelumină #împreunăfacemdiferența #eon

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 19 ani. Companiile din cadrul grupului, Delgaz Grid, E.ON Energie România și E.ON Asist Complet desfășoară activităţi de distribuţie, de furnizare energie și soluţii energetice, respectiv tehnice pentru circa 3,4 milioane de clienţi.