Un sucevean care avea două termometre cu mercur a sunat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Direcția de Sănătate Publică, Prefectură, și chiar la Agenția Națională pentru Protecția Mediului din București pentru a se dumiri cum poate să scape legal de acestea. Într-un final, răspunsul a fost că trebuie să apeleze la un serviciu salubritate specializat, autorizat pentru deșeuri periculoase, doar că în Suceava nu există niciun astfel de serviciu autorizat. „Simpla deținere a unui termometru cu mercur este infracțiune”, spune Poliția, potrivit Monitorul de Suceava

termometru cu mercurFoto: Anton Veselov / Alamy / Alamy / Profimedia

„Prin anii 50, părinții mei au cumpărat un termometru de uz medical. Cu ceva ani în urmă, a fost scos din uz, deoarece partea din spate a termometrului era spartă. Exista riscul spargerii capilarei, cu consecința contaminării casei. Între timp, am mai avut un termometru rusesc, non medical, la o centrală termică, bun până să se spargă parțial. Am încercat, pe parcursul mai multor zile, să rezolv problema preluării gramelor de mercur otrăvitor. Am sunat în multiple locuri, dar fără succes. Problema s-a dovedit o nucă tare”, a spus suceveanul pentru Monitorul de Suceava.

Conștient de pericolul reprezentat de mercur, a depozitat în exteriorul casei, într-o magazie bine ventilată, cele două termometre nefuncționale, închise în tuburi de carton pe care a scris „Atenție, mercur! Toxic”.

Apoi a căutat în Suceava o firmă care colectează deșeuri toxice. N-a găsit și a sunat la București, la Agenția Națională pentru Protecția Mediului, unde o funcționară i-a spus că va căuta o soluție și va reveni. L-a căutat a doua zi, cu următoarele recomandări: să caute un operator de salubritate, să contacteze ISU sau administrația locală.

„Am telefonat din nou la Protecția Mediului, dar de data asta la agenția locală”, a relatat suceveanul. De aici i s-a sugerat să caute un operator de salubritate specializat. „La Demeco Bacău au spus că nu colectează astfel de deșeuri, la Setcar Brăila, care neutralizează deșeuri, n-a răspuns nimeni”.

Pasul următor a fost să sune la ISU.

„Ofițerul de serviciu a spus că, dacă nu este o amenințare, ei nu au atribuții să intervină și că ei nu colectează materiale periculoase”.

Nicio firmă de salubritate nu este autorizată pentru deșeuri periculoase în Suceava

Managerul firmei de salubritate Ritmic Suceava, Costel Corneanu, a spus că în județul Suceava nicio firmă de salubritate nu este autorizată pentru deșeuri periculoase și a indicat imediat o firmă specializată din Bacău.

Monitorul de Suceava a sunat la firma respectivă, Igiena Serv SRL, iar operatorul de call center, Leonard Mihai, a informat că termometrele pot fi preluate oricând de la deținător, indiferent din ce localitate, contracost: 190 de lei/bucata, plus TVA.

Deci pentru a scăpa de cele două termometre, pe suceveanul nostru l-ar costa în jur de 400 de lei.

„Sunt bani pe care în momentul ăsta nu-i am. Am un copil pe care îl întrețin în facultate. Când voi fi mai potent financiar voi suna la firma din Bacău și voi rezolva problema”, a afirmat bărbatul.

Într-un final, la capătul a două zile cu nenumărate telefoane, cu ajutorul președintei Colegiului Farmaciștilor - filiala Suceava, Doinița Cocriș, ziarul a găsit o farmacie independentă, autorizată să preia deșeuri periculoase, care a acceptat să depoziteze în condiții de siguranță cele două termometre cu mercur, până când vor apărea normele de aplicare a legii referitoare la regimul deșeurilor, publicată în Monitorul Oficial în ianuarie 2023.

La farmacii, există din 2023 o nouă lege referitoare la primirea și depozitarea substanțelor periculoase din domeniul medical, dar nu are încă norme de aplicare.

Poliție: „Simpla deținere a unui termometru cu mercur este infracțiune”

Șeful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, comisarul-șef Gabriel Gheorghe Panțiru, a declarat pentru Monitorul de Suceava că, din anul 2014, „simpla deținere a unui termometru cu mercur este infracțiune”, conform art. 359 din Codul penal.

Persoanelor depistate că dețin sau transportă mercur li se deschide dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere și trafic de produse sau substanțe toxice.

Pentru această infracțiune pedeapsa prevăzută este închisoare de la 2 la 7 ani.

Prin urmare, dacă suceveanul mergea cu cele două termometre la Poliție, polițiștii ar fi deschis dosar penal pentru efectuarea cercetărilor asupra infracțiunii de deținere de substanțe periculoase. Mai mult decât atât, conform principiului că „poluatorul plătește”, omul ar fi fost obligat să achite costul neutralizării deșeului de substanță periculoasă.

În 2022, o femeie din Ploiești s-a ales cu dosar penal pentru trafic de produse sau substanţe toxice, după ce o femeie a anunţat autorităţile că a spart un termometru cu mercur în locuinţă, potrivit realitateadeprahova.net.