Doua persoane au murit, dupa ce un TIR incarcat cu parchet s-a rasturnat peste autoturismul in care se aflau, iar la ora transmiterii acestei stiri se intervine pentru scoaterea acestora din masina, relateaza News.ro. De asemenea, alte doua persoane au fost ranite dupa ce masina in care erau s-a rasturnat intr-un sant. Ambele accidente au avut loc pe DN 1, la Persani, in judetul Brasov.

Primul dintre accidente a avut loc dupa ce un autotren incarcat cu 20 de tone cu parchet a intrat in balans si s-a rasturnat peste un autoturism.

Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Brasov, Ciprian Sfreja, doua persoane si-au pierdut viata si sunt incarcerate in autoturism, iar la fata locului intervin doua echipaje de descarcerare. La momentul la care pompierii au ajuns la fata locului, pasagerii erau decedati.

"Deocamdata nu ne putem pronunta daca in afara de cele doua persoane decedate mai sunt si alte persoane in autoturism", a spus Sfreja.

La aceasta ora, interventia pompierilor este in desfasurare.

Un al doilea accident s-a produs tot la Persani, pe DN 1, unde o masina a iesit de pe sosea si s-a rasturnat pe marginea drumului, din cauza vitezei si a soselei umede.

Cei doi pasageri din autoturism au fost raniti, iar la fata locului au intervenit un echipaj SMURD, unul de deccarcerare si o ambulanta. Ranitii au fost scosi din masina, erau constienti si au fost transportati la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Brasov, a spus purtatorul de cuvant al ISU Brasov.

La aceasta ora, in judetul Brasov traficul rutier este intrerupt pe DN1, la kilometrul 202+300 de metri, intre localitatile Persani si Vladeni.