Locurile in caminele studentesti de stat, scoase la vanzare cu cel putin 1.000 de lei - reportaj

de G.S.     HotNews.ro
Sâmbătă, 30 septembrie 2017, 11:52 Actualitate | Esenţial

Stundentii continua sa isi vanda locurile din camin
Foto: News.ro
Inceperea unui nou an universitar nu aduce cu sine doar teama si emotii pentru noii studenti si pentru cei care se apropie vertiginos de momentul in care isi vor da licenta, ci si profit pentru "caministi" din vanzarea frigiderelor pe care le-au avut in camera din caminul studentesc in care au locuit tot anul universitar precedent, a cuierelor, oglinzilor, uscatoarelor si plitelor de care nu mai au nevoie. La caminele de stat, unii isi vand chiar si locurile, astfel ca studentii care nu se numara printre cei care au reusit sa obtina, prin indeplinirea tuturor conditiilor impuse, un loc intr-o camera de camin mai au o sansa la cumpararea acestuia de pe "piata neagra", oferind intre 1.000 si 1.500 de lei, transmite News.ro.

Pe partea cealalta, la caminele private, tarifele sunt undeva intre 525 de lei si 500 de euro pe luna, cu toate facilitatile incluse.

Potrivit unui studiu recent realizat de Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR), la nivel national numarul studentilor care invata in facultatile de stat este de aproape cinci ori mai mare decat numarul locurilor in camine.

Universitatea din Bucuresti a oferit, de exemplu, anul acesta, aproximativ 5.300 de locuri in caminele proprii - Grozavesti, Pallady, Kogalniceanu, Magurele, Tei, Panduri, Fundeni sau Stoian Militaru -, potrivit site-ului universitatii. Insa pentru obtinerea unui loc la camin studentii trebuie sa locuiasca la peste 20 de kilometri de sediul facultatii ale carei cursuri le urmeaza, sa aiba medie mare, iar cei care au avut cazare si in anul precedent sunt in avantaj pentru ca au continuitate.

Tarifele de cazare in aceste camine se ridica undeva la 115 - 130 de lei pe luna pentru studentii la buget si intre 250 si 265 de lei pentru cei la taxa. Sunt camere cu cate doua, trei sau chiar patru locuri, iar caminele sunt mixte.

Studentii care stau in camerele de camin pentru al doilea sau al treilea an povestesc cum vor fi iar "vecini cu gandacii¬ si se plang de colegii de camera, care nu fac curat dupa ei.

Altii isi amintesc cum in primul an si-au lasat uscatorul sau aspiratorul pe holul din Grozavesti, peste noapte, iar a doua zi nu le-au mai gasit. Povestea cu capetele de dus furate s-ar putea repeta si anul acesta aici, cred unii. Camere de supraveghere nu exista pe holuri, ci doar la intrarea in camin, spun studentii.

"Uneori, in cadita de la baie si pe podeaua baii se gasesc larve micute. (...) Apar la umezeala si nu dispar decat daca dai gresia la o parte si elimini umezeala de dedesubt. Odata am intrat in baie, am vazut ca era sparta scurgerea de sub un dus, iar din ea se revarsa apa si erau multi viermisori. Vara asta nu am mai vazut larvele alea de musculite cum se tarasc pe podeaua baii, dar ma astept sa reapara curand¬, sustine o studenta din anul III la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii.

Tariful - aproximativ 200 de lei pe luna. Dar cei 200 de lei pe luna nu inseamna nimic pentru unii studenti veniti din alte orase ale tarii sa studieze in Bucuresti si au unde sa locuiasca. Astfel ca, avand unele avantaje, precum domiciliul in afara Capitalei, notele mari, continuitatea, isi obtin locul la camin si il vand apoi, "la neagru", cu 1.000 - 1.500 de lei.

Anunturile de pe Facebook se impart intre cereri si oferte, iar preturile nu scad sub 1.000 de lei. Chiar si locurile obtinute pe baza dosarului social sunt vandute.

Cei care le vand considera ca in felul asta fac un bine pentru ambele parti: pentru studentul care nu a reusit sa-si obtina locul pe propriile puteri, dar si pentru ei, castigand bani.

"Il vand, pentru ca eu nu stau la camin, ma gandesc ca te ajuta si pe tine, na, daca zici ca nu ai reusit sa-l iei din cauza restantelor. As fi vrut 1.500 de lei, dar las la 1.200 de lei, daca iti e ok", a spus o studenta care voia sa-si vanda locul din Panduri.

Potrivit metodologiei de repartizare a locurilor la camin, acestea sunt nominale, iar cei care sunt prinsi ca isi vand locurile nu mai au drept de cazare pe toata durata studiilor universitare.

Insa tinerii au gasit si solutii, prin schimbarea pozelor de pe legitimatie.

In ceea ce priveste caminele private, studentii gasesc locuri cu 525 de lei pe luna, in camere cu trei sau patru paturi, cu toate utilitatile incluse, dar pot ajunge si la sume exprimate in euro: in jur de 250 - 300 de euro intr-o camera de o singura persoana sau de doua persoane, de 15 sau 20 de metri patrati, dar ajunge si la 500 de euro pentru o camera de 40 de metri patrati pentru o persoana, toate utilitatile fiind incluse in aceste preturi.

"500 de euro - euro, nici macar lei -, mi se pare enorm. Da, stau singur, poate-s conditii bune, dar decat sa platesc banii astia, mai bine ma duc sa stau cu chirie, ca gasesc si la 150 - 200 de euro. Costurile pe langa chirie nu m-ar duce foarte mult, pentru ca sunt o singura persoana, sunt mai mult plecata, deci nu as consuma mult", spune un student la master al unei facultati din cadrul UB, adaugand, insa, ca ministerul ar trebui sa ia masuri in ceea ce priveste conditiile din camine.

"Eu am stat doi ani intr-un camin studentesc, nu are importanta care. Am dormit cu gandacii si cu mucegai pe pereti. E jale acolo", a adaugat el.





















Articol sustinut de Superbrands

JW Marriott, orasul din mijlocul orasului

Unul din cei mai mari jucatori de pe piata hoteliera locala, hotelul JW Marriott Bucharest Grand Hotel si-a castigat in cei 17 de existenta reputatia de un oras in mijlocul orasului datorita impresionantei desfasurari de produse si servicii: 402 camere si apartamente elegante, cele mai mari camere de 5 stele din zona, cu o suprafata medie de 36.8 mp, sase restaurante si lounge-uri, 12 sali de evenimente, dintre care doua ballroom-uri ce pot gazdui impreuna pana la 1.200 de persoane. Cladirea mai adaposteste un centru de fitness si spa, cu piscina interioara, o galerie de magazine de branduri internationale de lux ce acopera o suprafata de peste 2.700 mp, spatii de birouri de 11.000 mp si o parcare generoasa de 550 de locuri.

2292 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    Nimic nou in grija pt. educatie in RO (Sâmbătă, 30 septembrie 2017, 14:15)

    Plagarus [utilizator]

    Cerere / " oferta " !!
  • +7 (7 voturi)    
    E Romania, totul e pe spaga, asta nu e stire (Sâmbătă, 30 septembrie 2017, 14:24)

    BobMuller [utilizator]

    Asa se intampla intr-o societate profund bolnava, corupta.
  • +9 (9 voturi)    
    Mda (Sâmbătă, 30 septembrie 2017, 15:28)

    Alex1512 [utilizator]

    Eu am auzit de practica asta inca de cand eram elev de liceu intr-un oras din provincie, acum mai bine de 10 ani. Nu va comportati ca si cum nu ati fi stiut de asta. Si daca imi amintesc bine, acum un an sau doi cei de la protv au facut un reportaj pe tema asta, deci nimic nou. Toata lumea e contrariata, dar nimeni nu face nimic.
    • +1 (1 vot)    
      exact (Sâmbătă, 30 septembrie 2017, 19:31)

      MarianPConstantin [utilizator] i-a raspuns lui Alex1512

      Eu stiam de aceasta practica din anul 2000 si era veche inca de pe atunci. Asa ca nimic nou.
  • -8 (8 voturi)    
    Ce vreti sa spuneti? (Sâmbătă, 30 septembrie 2017, 15:43)

    Iorgovan [utilizator]

    Adica tinerii provinciali care vin in Bucuresti sunt impututi si hoti??
    • +5 (5 voturi)    
      da, toti (Sâmbătă, 30 septembrie 2017, 16:10)

      gica pantalon [utilizator] i-a raspuns lui Iorgovan

      nu se ridica la standardul inalt al bastinasilor din bucuresti
    • +2 (2 voturi)    
      da, ei nu se compara cu miticii (Sâmbătă, 30 septembrie 2017, 19:33)

      MarianPConstantin [utilizator] i-a raspuns lui Iorgovan

      nu se compara cu bucurestenii mitici votanti ai duamnei firea.
  • +2 (2 voturi)    
    Oare cat costa o nota de (Sâmbătă, 30 septembrie 2017, 18:11)

    romanica2020 [utilizator]

    trecere sau un zece ?
  • 0 (0 voturi)    
    pe vremuri (Sâmbătă, 30 septembrie 2017, 23:26)

    drup [utilizator]

    pe vremea mea un loc la camin in bucuresti era greu de obtinut. La baieti duceam tigari sau blugi si din auzite fetele dadeau altceva :)


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri