Accidentul din Arges: Unul dintre cei sase raniti adusi la Bucuresti a fost operat. Starea tuturor ranitilor este buna

de Alina Neagu     HotNews.ro
Vineri, 30 iunie 2017, 11:41 Actualitate | Esenţial

Unul dintre cei sase raniti in accidentul din Arges adusi la Spitalul Militar Central din Bucuresti a fost operat, ceilalti cinci fiind internati, insa ranile nu le pun viata in pericol, au anuntat reprezentantii spitalului, potrivit News.ro. De asemenea, cei doi militari internati la Spitalul Militar din Brasov sunt in afara oricarui pericol, a declarat, vineri, prefectul Brasovului, Marian Rasaliu, citat de Agerpres.

Potrivit directorului medical adjunct al Spitalului Militar Central din Bucuresti, medicul Mariana Jinga, militarul operat a fost internat la Sectia Ortopedie, avand fracturi de oase lungi. El a fost supus vineri dimineata unei interventii chirurgicale.

Alti doi militari raniti in accident sunt internati la Sectia de Chirurgie toracica, starea lor fiind buna.

Inca doi dintre cei aflati la Spitalul Militar Central prezinta traumatisme cranio-cerebrale si vertebro-medulare, dar acestea nu sunt severe si nu provoaca deficiente motorii.

De asemenea, cei doi militari raniti in accidentul produs joi seara in judetul Arges, care se afla internati la Spitalul Militar din Brasov sunt in afara oricarui pericol, a declarat, vineri, prefectul Brasovului, Marian Rasaliu: "I-am vizitat in aceasta dimineata, impreuna cu seful Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Brasov, colonel Stelian Rechitean. Cei doi militari sunt in afara oricarui pericol. Unul dintre ei are o fractura de clavicula, care nu pune probleme, iar celalalt o rana usoara la cap si contuzii. Sunt ingrijiti foarte bine, sunt in afara pericolului, dar vor mai ramane cateva zile in spital. Medicii vor decide cand vor fi externati. Ne-au spus ca pur si simplu s-au trezit in situatia asta. Atat de repede s-au intamplat lucrurile incat nu pot da mai multe detalii pentru ca nu stiu. Nu au putut iesi pe picioarele lor, au fost scosi de colegii lor. Ceea ce stiu este ca cei de la ISU Brasov au intervenit foarte repede si sunt recunoscatori pentru acest lucru."

Trei militari au murit si alti noua au fost raniti, joi seara, dupa ce un vehcul care ii transporta din poligonul de la Cincu catre Campulung Muscel s-a rasturnat intr-o rapa, in zona comunei Dambovicioara, din judetul Arges. Sase dintre raniti au fost adusi cu elicoptere si cu ambulante la Spitalul Militar Central din Bucuresti. Doi dintre ei se afla in ingrijirea medicilor de la Spitalul Militar de Urgenta 'Regina Maria' din Brasov si unul la Spitalul Militar de Urgenta 'Dr. Ion Jianu' din Pitesti.























990 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă