Un copil cu sindrom hemolitic uremic in forma severa a fost adus de la Craiova la Spitalul "Marie Curie" din Capitala

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 15 februarie 2017, 20:07 Actualitate | Esenţial

Un copil cu sindrom hemolitic uremic in forma severa a fost internat la Spitalul "Marie Curie" din Capitala, el fiind adus de la Craiova, a declarat, pentru News.ro, seful clinicii de nefrologie, Mihaela Balgradean.

"Este vorba despre un caz grav. Este o forma severa de boala, cu dializa peritoneala", a spus Balgradean.

Medicul a precizat ca acest copil a fost adus de la Craiova.

In intervalul ianuarie-octombrie 2016, in Spitalul Marie Curie au fost inregistrate 32 de cazuri de sindrom hemolitic uremic (SHU), cel mai mare numar din ultimul deceniu.

Medicul Mihaela Balgradean a precizat ca sursele infectiei sunt produsele animale, printre care lapte, carne, dar si apa, legume si fructe si ii atentioneaza pe parinti sa fie prudenti in prepararea hranei copiilor intrucat consecintele sindromului hemolitic uremic pot fi foarte grave.

"De la masurile de igiena pleaca totul. Este vorba de igiena mainilor, de igiena alimentelor care se administreaza acestor copii, spalatul cu atentie al legumelor si fructelor, spalatul carnii si prepararii ei adecvate la temperaturi adecvate, adica bine fiarta. Carnea de vita trebuie sa fie foarte bine fiarta. Separararea alimentelor crude de cele preparate, respectiv tocatoarele trebuie sa fie separate atunci cand preparam carnea cruda. Sa avem grija si cu ouale, pentru ca si ele trebuie spalate inainte de a fi folosite", a spus medicul.

Anul 2016 a fost un an in care au fost inregistrate cele mai multe cazuri de SHU, multe foarte grave, si trei decese.

Media cazurilor de sindrom hemolitic uremic a fost de zece pe an, in ultimii cinci ani, cu exceptia lui 2015, cand au fost 15 cazuri foarte grave, declara, in mai 2016, pentru News.ro seful clinicii de nefrologie, prof dr.  Mihaela Balgradean.

"Intre 2002-2015 am avut cinci decese pentru 57 de cazuri de sindrom hemolitic uremic. Din pacate, am mai spus, ani la randul nu se puteau face dozari, iar diagnosticul il punem clinic. Stiam clar ce mancasera acei copii. Ii tratam ca atare, altfel mureau. Nu dispuneam de testele de care dispunem astazi. Apoi daca asteptam dupa analize, ar fi murit multi copii in acei ani, dar noi am pus copiii imediat pe tratament", a explicat atunci Balgradean.

Sindromul hemolitic uremic nu este boala transmisibila, ci sindrom cu multiple cauze, ce pot fi sau nu infectioase.

Ca urmare, nu exista statistica nationala a SHU. Doar dupa cazurile de la Arges (ianuarie 2016) s-a facut o centralizare a celor care s-au prezentat  in patru spitale mari in ultimii cinci ani. Astfel, in 2010 au fost inregistrate cinci cazuri, in  2011 - 12 cazuri, 2012 - 18 cazuri, , 2013 - 16 cazuri, 2014 - 18 cazuri si in 2015 - 22 de cazuri, toate la copii sub cinci ani, avand diverse cauze infectioase.

Din 29 ianuarie 2016, au fost transferati la Spitalul "Marie Curie" din Bucuresti 16 copii, majoritatea din Arges, cu sindrom hemolitic uremic sau cu suspiciuni de SHU. Dintre acestia, trei fetite din Arges au murit in spital, pe 4, 15 si 16 februarie.
























Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

901 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri