In urma tragediei de la Colectiv din 30 octombrie 2015, procurorii au deschis trei dosare penale. Niciunul dintre ele nu a inceput cu judecata pe fond - doua sunt in faza de camera preliminara, cand judecatorii verifica daca probele stranse sunt corecte sau nu, iar unul s-a intors la DNA pentru refacerea rechizitoriului, noteaza News.ro.

Comemorare ColectivFoto: User

- In aprilie 2016 au fost trimisi in judecata cei trei patroni ai clubului Colectiv. Alin George Anastasescu, Paul Gancea si Costin Mincu au fost trimisi in judecata de procurorii Parchetului instantei supreme, fiind acuzati de ucidere din culpa, vatamare corporala si neluarea masurilor legale de securitate si sanatate in munca.

In acelasi dosar au fost trimisi in judecata Daniela Nita, administratorul firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Nita, directorul firmei, si pirotehnistul Viorel Zaharia. Impreuna cu acestia au mai fost trimise in judecata firma care administra clubul si societatea care a vandut artificiile folosite la spectacol.

Acum, la un an de la incendiul in care au murit 64 de oameni, dosarul se afla in procedura de camera preliminara la Judecatoria Sector 4, unde sedintele se desfasoara cu usile inchise, acest stadiu al procesului nefiind public.

Alin Anastasescu, Paul Gancea si Costin Mincu au fost arestati preventiv in 3 noiembrie 2015, iar la sfarsitul lunii decembrie au fost eliberati din arest preventiv si cercetati in arest la domiciliu, pana in martie 2016. De atunci, ei sunt cercetati sub control judiciar.

In rechizitoriu, procurorii arata ca patronii "au incurajat si permis accesul unui numar de persoane mult peste limita admisa a clubului, in conditiile in care spatiul nu era prevazut cu mai multe cai de evacuare in caz de urgenta, precum si desfasurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) in incinta acoperita a clubului situat pe strada Tabacarilor nr. 7, Sector 4, in conditiile amenajarilor interioare improprii unor astfel de activitati, caracterizate prin existenta unor materiale usor inflamabile, montate cu incalcarea dispozitiilor legale si pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor si pentru izolare fonica pe stalpii de sustinere, pereti si tavan, spuma poliuretanica neignifugata), cu consecinta producerii unui incendiu in seara de 30.10.2015".

In acelasi dosar este judecata si Daniela Nita, administratorul firmei de artificii, acuzata de ucidere din culpa, dupa ce a procurat de la societatea Enigma Firework Limited din Bulgaria produse pirotehnice "fantana de scena", cu instructiuni de utilizare in limba bulgara, care trebuiau utilizate numai in spatiu deschis si amplasate in pozitie verticala.

- Un alt dosar constituit si trimis in judecata in urma tragediei de la Colectiv a fost cel al fostului primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone. Pe 5 mai 2016, Piedone era trimis in judecata de procurorii DNA alaturi de alti trei functionari din primarie, sub acuzatia de abuz in serviciu. Cei patru sunt acuzati ca au eliberat acordurile si autorizatiile de functionare pentru clubul Colectiv, prin incalcarea prevederilor legale referitoare la securitatea la incendiu.

In 7 noiembrie 2015, Cristian Popescu Piedone, Aurelia Iofciu, sef Serviciu autorizari comerciale din primarie, si Luminita Larisa Ganea, functionar in cadrul aceluiasi serviciu, au fost arestati pentru 30 de zile de Tribunalul Bucuresti.

Decizia a fost atacata la instanta superioara, iar in 11 noiembrie 2016 cei trei au fost eliberati din arest. Dosarul a fost inregistrat la Tribunalul Bucuresti in 5 mai 2016, iar in 14 octombrie tribunalul a decis ca procesul poate sa inceapa si ca rechizitoriul a fost corect intocmit.

- In decembrie 2015, erau trimisi in judecata doi pompieri cu grad de capitan, acuzati de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. George Matei si Antonina Radu sunt acuzati ca, desi au mers de mai multe ori la clubul Colectiv, nu au intocmit niciun act de control si nu au luat vreo masura pentru ca firma sa fie luata in evidenta de catre ISU Bucuresti.

Clubul functiona fara autorizatie de securitate la incendiu. In noiembrie 2015, cei doi au fost arestati preventiv, apoi plasati in arest la domiciliu pana in luna martie, de atunci fiind cercetati sub control judiciar.

In 15 februarie 2016, Curtea Militara de Apel Bucuresti a decis ca procurorii trebuie sa refaca rechizitoriul, dupa ce judecatorii militari au constatat mai multe nereguli in legatura cu introducerea in dosar a partilor vatamate si incalcarea dreptului la aparare in cazul unuia dintre pompieri, Antonina Radu. Dosarul s-a intors la DNA si nu a mai fost retrimis instantei pana in acest moment.

In tot acest timp, rudele tinerilor morti in Colectiv cer sa se faca dreptate si sa fie gasiti vinovatii.

"Principala nemultumire este ca niciunul dintre cele trei dosare nu este inca pe rol, cea mai avansata faza fiind camera preliminara. Un al doilea lucru este faptul ca, dupa atatea anchete si dupa un an, consideram ca nu au fost pusi sub acuzare toti responsabilii pentru ceea ce s-a intamplat acolo", spune Laurentiu Istrate, tatal unui tanar care a murit in urma incendiului din clubul Colectiv.

Avocatul Antoniu Obancea, cel care reprezinta pro bono o parte dintre familiile victimelor de la Colectiv, nu exclude deschiderea unor noi dosare penale: "Poate pentru multi este pentru prima data cand se confrunta cu sistemul judiciar. In acest caz nu exista un singur dosar in care trebuie sa se raspunda. Este posibil sa apara si alte dosare. Atunci cand procedurile judiciare se vor finaliza, va trebui sa fie o unitate. Comunitatea trebuie sa resimta ca acest caz a fost rezolvat unitar. S-a remarcat faptul ca din 64 de victime, mai putin de jumatate au decedat in timpul incendiului, restul au decedat ulterior incendiului".