Ministrul Afacerilor Interne, Dragos Ioan Tudorache, a convocat, marti, Comitetul National pentru Situatii Speciale de Urgenta (CNSSU), pe ordinea de zi fiind adoptarea unor masuri urgente pentru prevenirea aparitiei pestei porcine africane in Romania. Convocarea CNSSU a fost facuta de ministrul Afacerilor Interne, Dragos Ioan Tudorache, la solicitarea Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare si Siguranta Alimentelor (ANSVSA) in urma unor informari din Ucraina si Republica Moldova privind aparitia pestei porcine africane, scrie news.ro.

Sedinta CNSSU este programata sa inceapa, marti, la ora 10.30, la sediul MAI. Pe ordinea de zi sunt prevazute informari privind evolutia pestei porcine africane in apropierea Romaniei adoptarea unor masurilor urgente pentru prevenirea aparitiei bolii in Romania, anunta Ministerul Afacerilor Interne.

Autoritatile sanitar-veterinare din judetele Buzau si Vrancea sunt in alerta dupa aparitia unor cazuri de pesta porcina africana in Republica Moldova, medicii veterinari monitorizand fermele si sfatuindu-i pe gestionarii de fonduri de vanatoare sa raporteze orice deces in randul mistretilor.

Pana acum, medicii veterinari au prelevat 20 de probe de la un mistret gasit mort si de la porci bolnavi, pe care le-au trimis la Bucuresti. Si in judetul Vrancea, angajatii DSVSA supravegheaza animalele din ferme si gospodarii, precum si porcii mistreti.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat, marti, ca "sunt toate semnele" ca exista unul sau doua cazuri de pesta porcina africana in Republica Moldova, fiind trimise in Portugalia teste ale caror rezultate ar trebui sa fie gata in zilele urmatoare, el aratand ca "ar fi un dezastru ca maladia sa patrunda in Romania", in conditiile in care nu exista vaccin si singura solutie ar fi uciderea porcilor si, in plus, distrugerea cadavrelor.

"Colegii de la Autoritatea Veterinara au facut tot ce se poate, impreuna cu colegii din Republica Moldova, pentru a sesiza la timp si a detecta la timp maladia. Sunt toate semnele ca avem un caz, daca nu doua, de pesta porcina africana in Moldova si nu stiu daca trebuie sa asteptam momentul in care va veni confirmarea de la testul din Portugalia. Cred ca, de fapt, noi trebuie sa prevenim inca de pe acum si cred ca este cazul ca institutiile abilitate - MAI, Politia de Frontiera, IGSU, colegii veterinari si de fapt autoritatile locale, reprezentantii tuturor acestor institutii sa ia toate masurile necesare pentru a preveni", a declarat Irimescu.

De altfel, autoritatile moldovene au anuntat ca au interzis temporar importul de animale vii si de carne din Ucraina, de teama pestei porcine africane, relateaza The Associated Press. Potrivit Organizatiei Mondiale pentru Sanatatea Animalelor, pesta porcina africana nu-i afecteaza pe oameni.