Procurorii DIICOT si politistii de la Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate (BCCO) Craiova au efectuat, luni, 15 perchezitii in judetul Gorj, la domiciliile membrilor unui grup infractional organizat specializat in talharie calificata si furt calificat.

Membrii grupului sunt suspectati ca, in noaptea de 17 spre 18 mai 2014, au patruns prin efractie intr-un magazin situat pe raza localitatii Trnava din Slovacia, de unde au sustras bijuterii din aur cu briliante, perle, pietre naturale si mai multe ceasuri din aur, in valoare de 167.000 de euro, potrivit unui comunicat al DIICOT citat de Agerpres.

'Din cercetarile efectuate in cauza s-a retinut ca suspectii au patruns in incinta magazinului prin indepartarea barelor de fixare din plafonul aflat in pasajul subteran exterior al magazinului, iar ulterior prin spatiul de deasupra plafonului destinat tabloului de distributie a aerului conditionat. Ulterior, membrii grupului au comercializat o parte dintre bijuterii mai multor persoane din judetul Gorj si municipiul Bucuresti', se precizeaza in comunicat.

Cu ocazia perchezitiilor domiciliare au fost gasite si ridicate patru ceasuri de lux, bratari si pandantive din aur, precum si un seif cu cifru electronic.

Sapte persoane au fost ridicate in baza mandatelor de aducere si vor fi conduse la sediul Serviciului Teritorial Craiova al DIICOT pentru audieri, in dosar fiind efectuate cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de constituirea unui grup infractional organizat si furt calificat.