Ionut Popescu, 32 de ani, decedat sambata la Spitalul de Arsi, unde a fost internat dupa incendiul de la Club Colectiv, va fi inmormantat marti la Ramnicu Sarat, toate cheltuielile de inmormantare fiind suportate de Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei.

'IPS Ciprian s-a interesat din prima zi de situatia tinerilor de la Club Colectiv, toate cheltuielile de inmormantare, transportul, cosciugul, vor fi suportate de Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei. Totodata, IPS Ciprian, arhiepiscopul Buzaului si Vrancei este alaturi de familia indoliata', a declarat pentru Agerpres purtatorul de cuvant al arhiepiscopiei, Dragos Olteanu.

Potrivit sursei citate, tanarul va fi inmormantat in Cimitirul Eternitatea din municipiul Ramnicu Sarat, iar slujba va fi oficiata de un sobor de preoti din localitate si din municipiul Focsani.

Ionut Popescu, 32 de ani, a murit sambata in timpul unui transplant de piele la Spitalul de Arsi. El a intrat in stop cardio-respirator, al doilea in decurs de cateva zeci de ore, si a murit.

Ionut Popescu lucra la o agentie de productii media, design si publicitate si venise la club sa definitiveze videoclipul trupei Goodbye to Gravity.