Inspectia Judiciara cere, in urma verificarilor efectuate, sanctionarea disciplinara a procurorului Ingrid Botezatu, procurorul de sedinta care nu a facut contestatie in cazul eliberarii din arest a tinerilor din Vaslui acuzati ca au violat o eleva.

Purtatorul de cuvant al CSM, judecatoarea Daniela Pantazi, a declarat vineri, pentru Agerpres, ca pe rolul Sectiei de procurori a fost inregistrata actiunea disciplinara in cazul procurorului Ingrid Botezatu privind abaterile disciplinare prevazute de art. 99 literele m) si t) din Legea 303/2004, urmand a fi discutata in data de 7 octombrie.

Dispozitiile de la art. 99 litera m) prevad: "nerespectarea in mod nejustificat a dispozitiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse in conformitate cu legea de conducatorul instantei sau al parchetului ori a altor obligatii cu caracter administrativ prevazute de lege sau regulamente", iar cele de la litera t): "exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta".

Parchetul General a constatat, in urma efectuarii unui control la Parchetul pe langa Judecatoria Vaslui, ca Ingrid Botezatu, procurorul de sedinta care nu a facut contestatie in cazul eliberarii din arest a tinerilor acuzati ca au violat o eleva, si-a exercitat functia cu grava neglijenta.

O echipa a Parchetului General a efectuat, in iulie, un control la sediul Parchetului din Vaslui, in acest caz.

Surse judiciare declarau la acea data pentru Agerpres ca rezultatul verificarilor a reliefat existenta unor indicii privind comiterea de catre Ingrid Botezatu, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe langa Judecatoria Vaslui si procuror de sedinta, a abaterii disciplinare prevazute de art. 99 lit. t) din Legea 303/2004, respectiv exercitarea functiei cu grava neglijenta, constand in neverificarea in termenul prevazut de lege a legalitatii si temeiniciei incheierii din 2 aprilie 2015 a Judecatoriei Vaslui, prin care s-a inlocuit arestul preventiv cu o alta masura mai usoara in cazul tinerilor acuzati de viol.

Pe 10 noiembrie 2014, o eleva s-a intalnit in municipiul Vaslui cu doi tineri, care s-au oferit sa o conduca acasa cu masina. Cei doi tineri au mers cu autoturismul pe un camp din apropierea localitatii Valeni, unde si-au mai chemat alti patru prieteni care au intretinut raporturi sexuale cu eleva impotriva vointei acesteia. Ulterior, tinerii s-au deplasat pe un alt camp, din apropierea localitatii Moara Domneasca, unde a mai fost chemat un tanar care a fortat victima sa intretina raporturi sexuale. Cei sapte tineri au fost trimisi in judecata pe 8 decembrie 2014, sub acuzatia de viol si lipsire de libertate, toti in stare de arest preventiv.

In 2 aprilie 2015, trei dintre tineri - Boicu Ionut Bogdan, Rotaru Alin Dumitru si Surleac Ioan - au recunoscut acuzatiile si au cerut sa fie judecati prin procedura simplificata, iar la acelasi termen un magistrat a decis ca ei sa fie judecati in arest la domiciliu.

Decizia nu a fost contestata de Parchetul de pe langa Judecatoria Vaslui, reprezentat in sala de judecata de procurorul Ingrid Botezatu.

Ulterior, Tribunalul Vaslui a decis ca si ceilalti patru tineri care nu si-au recunoscut vina sa fie plasati in arest la domiciliu, masura schimbata apoi cu controlul judiciar pentru toti cei sapte acuzati.

Luni, Judecatoria Vaslui a anuntat si prima sentinta in acest dosar, toti cei sapte tineri fiind condamnati la inchisoare cu executare pentru viol in forma agravanta si lipsire de libertate in mod ilegal. Toti cei sapte tineri au fost ridicati de politisti de la domiciliile lor si dusi in arest.

In cursul zilei de vineri, Tribunalul Vaslui a respins contestatia fata de masura arestarii preventive formulata de cei sapte tineri. Instanta a respins ca inadmisibile contestatiile formulate de inculpatii Silviu Burada, Silviu Avadanei, Paul Andrei Burlacu, Petrica Ionut Bolboceanu, Ionut Boicu, Alin Rotaru si Ioan Surleac, in prezent detinuti in Penitenciarul Vaslui, impotriva inlocuirii masurii controlului judiciar cu masura arestarii preventive decisa de Judecatoria Vaslui, conform informatiilor publicate pe portalul instantelor de judecata.