Porosenko si Tusk au discutat despre situatia din estul Ucrainei

de I.B.     HotNews.ro
Vineri, 20 februarie 2015, 0:49 Actualitate | Esenţial

Seful statului ucrainean Petro Porosenko si presedintele Consiliului European Donald Tusk au vorbit la telefon despre situatia din Donbas si implementarea Acordului de la Minsk, a anuntat joi biroul de presa al Presedintiei Ucrainei, relateaza Ukrinform.

"Presedintele Ucrainei a subliniat ca distrugerea orasului Debalteve de catre rebelii (prorusi) si continuarea tirurilor de artilerie, indeosebi in zona aeroportului din Donetk, la Pervomaisk, Mariupol si Horlivka, nu indica o incetare a focului si, prin urmare, disponibilitatea punerii in aplicare (de catre separatisti) a Acordului de la Minsk", se arata intr-un comunicat, citeaza Mediafax.

Porosenko a precizat ca, pentru implementarea Acordului de la Minsk, Statul Major ucrainean a luat decizia de a se adresa Consiliului de Securitate al ONU si Consiliului UE in vederea trimiterii unui contingent international de mentinere a pacii in estul Ucrainei.

"De asemenea, Porosenko a propus Uniunii Europene sa trimita o misiune de experti pentru a participa la Centrul comun de control si coordonare", se mai arata in comunicat.

La randul sau, Donald Tusk a confirmat faptul ca a acceptat invitatia lui Petro Porosenko de a veni la Kiev duminica, 22 februarie, pentru a participa la Marsul Demnitatii, in cadrul caruia statele implicate in reglementarea conflictului ucrainean vor continua dialogul asupra pasilor urmatori.
























712 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi