Un copil in varsta de 14 ani, din comuna vasluiana Ivesti, a provocat un accident de circulatie cu o autoutilitara a familiei, pe care a sustras-o fara stirea parintilor, anunta Agerpres. Potrivit responsabilului cu relatia mass-media din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Vaslui, Alina Tonica, baiatul a luat masina din curtea locuintei in timp ce parintii erau plecati de acasa.

"Pe un drum satesc din localitatea Ivesti a avut loc un accident soldat cu vatamarea corporala a doua persoane. Minorul de 14 ani din conducea o autoutilitara sustrasa fara drept din curtea locuintei parintilor sai, a pierdut controlul asupra directiei de deplasare si autoutilitara a intrat intr-un gard. Minorul avea ca pasageri alti doi minori, prieteni, unul de 14 ani si unul de 16 ani. Accidentul s-a produs pe fondul lipsei de experienta la volan si din cauza carosabilului umed", a precizat Alina Tonica.

In urma impactului, "soferul" minor a suferit leziuni usoare, fiind internat la Spitalul de Urgenta 'Elena Beldiman' din Barlad, prietenul sau de 14 ani a fost ranit grav si a fost trimis la un spital din judetul Iasi, iar celalalt adolescent a parasit locul accidentului.

In cauza a fost intocmit dosar penal, minorul fiind cercetat pentru savarsirea infractiunii de conducere a unui autoturism fara permis, vatamare corporala din culpa si furt in scop de folosinta.