"Viata mea a fost o lunga si loiala asteptare", spune Regele Mihai in mesajul trimis cu ocazia implinirii a 25 de ani de la caderea comunismului. "Comunismul s-a nascut in Romania in acelasi an cu mine, in 1921. Acum, dupa mai bine de noua decenii, am fericita ocazie sa ma adresez voua, sarbatorindu-i caderea", se arata in mesajul citit astazi in plenul Senatului de Principele Radu. In cursul serii, Regele Mihai a invitat la Palatul Elisabeta 12 fosti presedinti din Europa Centrala si de Est.

Mesajul Regelui Mihai la 25 de ani de la Caderea ComunismuluiFoto: Hotnews

Mesajul Regelui Mihai cu ocazia Conferintei Internationale "25 de ani de la caderea comunismului in Europa Centrala si de Est: privind in urma, privind inainte" - citit de Principele Radu in sala de plen a Senatului:

"In anul 1927, la moartea Regelui Ferdinand I, bunicul meu, am fost proclamat Regele Romaniei. In cei optzeci si sapte de ani care au trecut, am fost martorul direct al aparitiei si prabusirii fascismului si comunismului. Doua sisteme criminale, care au lasat in urma peste o suta de milioane de victime si multe milioane de oameni schiloditi, sufleteste si trupeste.

Viata mea a fost o lunga si loiala asteptare. Asteptare ca Europa sa-si vina in fire, asteptare ca Romania sa se reintoarca la ea insasi. Rabdarea poate fi, uneori, o arma impotriva destinului istoric. Asteptarea si credinta. Iubirea si simtul datoriei.

Dar in lunga mea viata am cunoscut si momente binecuvantate. Dumnezeu a vrut sa fiu in prima linie a revenirii tarii mele in familia demna a natiunilor libere, prin intrarea Romaniei, ca membru deplin, in Uniunea Europena si in Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord.

Familia mea si cu mine am muncit mult in ultimii douazeci si cinci de ani de la Caderea Comunismului, pentru o Romanie democratica, prospera, libera si demna. Nu vom inceta sa facem acest lucru pana la sfarsitul zilelor noastre, convinsi fiind ca institutia Casei Regale este parte a identitatii noastre statale si nationale.

Comunismul s-a nascut in Romania in acelasi an cu mine, in 1921. Acum, dupa mai bine de noua decenii, am fericita ocazie sa ma adresez voua, sarbatorindu-i caderea.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Mihai R"

Conferinta internationala "25 de ani de la prabusirea dictaturilor comuniste in Europa de Est: privind in urma, privind inainte" este organizata de Fundatia Romana pentru Democratie, fondata de fostul presedinte Emil Constantinescu. La aceasta conferinta, la care a fost citit mesajul de mai sus, au participat doisprezece fosti Sefi de Stat din Europa Centrala si de Est, care in aceasta seara sunt invitati la Palatul Elisabeta la un dineu oficial, cu ocazia implinirii a douazeci si cinci de ani de la caderea comunismului.

La dineu vor participa:

  • Lech Walesa - presedinte al Poloniei (1990 - 1995)
  • Emil Constantinescu - presedinte al Romaniei (1996 - 2000)
  • Petar Stoyanov - presedinte al Bulgariei (1997 - 2002)
  • Stanislav Shushkevich - presedinte al Belarus (1991 - 1994)
  • Sali Berisha - presedinte al Albaniei (1992 - 1997)
  • Petru Lucinschi - presedinte al Republicii Moldova (1996 - 2001)
  • Rexhep Meidani - presedinte al Albaniei (1997 - 2002)
  • Rudolf Schuster - presedinte al Slovaciei (1999 - 2004)
  • Boris Tadic - presedinte al Serbiei (2004 - 2012)
  • Viktor Iuscenko - presedinte al Ucrainei (2005 - 2010)
  • Leonid Kuchma - presedinte al Ucrainei (1994 - 1999)
  • Valdis Zatlers - presedinte al Letoniei (2007 - 2011)
  • Hans-Gert Pottering - presedintele Parlamentului European (2007-2009)

Citeste si: