Ministrul de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, a declarat marti ca, in urma viitorilor, au fost inregistrate pana in acest moment doua victime, una fiind in judetul Arges, transmite Agerpres.

"Am actionat cu elicoptere. Am fost cu domnul ministru Dusa in judetul Valcea, domnul premier a fost in Gorj cu vicepremierul Dragnea. Am luat si de la rezervele de stat si am adus produse alimentare, apa si material de cazarmament. Avem aproximativ, in momentul de fata, doua victime care au fost inecate. Nu sunt alte informatii ca ar mai fi murit cineva. Prioritatea noastra este viata oamenilor. (...) In Arges a fost o victima", a spus Oprea la Craiova, la sosirea la Consiliul National al PSD.

Oprea a adaugat ca, desi foarte multi oameni nu doresc sa-si paraseasca locuintele, in momentul in care viata le va fi pusa in pericol, "fie ca vor, fie ca nu vor", acestia vor trebui sa-si evacueze casele.

La randul sau, ministrul Apararii, Mircea Dusa, a spus ca armata va interveni in toate judetele unde i se va solicita sprijinul si ca Guvernul va aloca la urmatoarea sedinta bani pentru zonele afectate de inundatii.

"Deja intervenim, asa cum se intampla in Valcea, unde se deplaseaza utilaje. Mai sunt si militari si avem pregatite si elicoptere de la Timisoara si Bucuresti pentru a interveni daca suntem solicitati", a precizat ministrul Mircea Dusa.