Fostul procuror sef DNA, Daniel Morar, povesteste, in cartea "Pretul adevarului. Un procuror in lupta cu sistemul" cum l-a sunat Adrian Nastase in toamna lui 2005 pentru a se interesa daca are dosar penal. Morar afirma in carte ca a interpretat modul de abordare ca o tentativa de subordonare simbolica, Nastase solicitand prin sefa sa de cabinet sa fie sunat de catre noul procuror sef. Adrian Nastase era, in 2005, presedintele Camerei Deputatilor. Fostul premier a fost condamnat la inchisoare cu executare in iunie 2012 in dosarul Trofeul Calitatii iar pe data de 6 ianuarie 2014 a primit o condamnare in dosarul Zambaccian. A fost achitat in dosarul matusa Tamara.

  • Redam mai jos pasajul din Pretul adevarului in care Daniel Morar povesteste cum a fost sunat de Adrian Nastase

Dan Tapalaga. Dar Adrian Năstase v-a sunat vreodată?

Daniel Morar: Da. M-a sunat o dată, la începutul activităţii mele aici, în toamna lui 2005. A fost un lucru extrem de interesant pentru mine. A fost mai aparte modalitatea de abordare. Am fost sunat de o doamnă, care s-a prezentat ca fiind şefa de Cabinet a domnului preşedinte Adrian Năstase. La acea dată ocupa funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Nu avusesem niciun contact cu Adrian Năstase. Sunt absolvent de la Cluj, de la Babeş–Bolyai, nu de la Bucureşti, deci nu l-am avut nici ca profesor, n-am avut nicio altă tangenţă cu dânsul. Această doamnă mi-a spus că domnul Năstase, domnul preşedinte vrea să vorbească cu mine, să-l sun. Că el a cerut ca eu să-l sun. Am fost cam surprins, pentru că era o modalitate totuşi atipică. Putea să vorbească cu mine atunci. Am spus că eu nu am nicio treabă cu Adrian Năstase şi, prin urmare, nu am de ce să-l sun. Zice: „Dar domnul preşedinte Adrian Năstase a cerut să-l sunaţi”. Zic: „Doamnă, dacă domnul preşedinte are treabă cu mine, să mă sune sau să vorbească acum cu mine”. Doamna a avut o replică destul de ciudată, spunându-mi: „Nu vă ştie numărul”. Zic: „E numărul pe care tocmai m-aţi sunat. Putem vorbi. - Dânsul a insistat să-l sunaţi, continuă doamna. - Când o să am treabă, o să-l sun. Acum nu am treabă cu dansul” şi am încheiat această discuţie.

D.T. Cum aţi interpretat solicitarea ca dumneavoastră să-l sunaţi pe Adrian Năstase, care era preşedintele Camerei Deputaţilor?

D.M Era o manieră de intimidare, de poziţionare, aş denumi-o mai corect. Eu sunt preşedintele Camerei Deputaţilor, tu eşti procurorul general al P.N.A. - funcţia aceea o deţineam atunci - prin urmare, trebuie să mă suni. Trebuie să-mi dai datele pe care le cer eu. Deci, era categoric o modalitate de subordonare simbolică, o poziţionare clară. Din moment ce spunea: Tu sună-mă pe mine. Era o poziţionare clară, pe care n-am acceptat-o. Părea că avea exerciţiu în asta, adică nu părea ceva singular, ceva ce a încercat doar cu mine.

D.T. Avea dosar atunci?

D.M. Se vorbea de dosarul pe care l-ar avea Adrian Năstase la D.N.A., ca urmare a unei sesizări făcute - dacă-mi aduc eu bine aminte - de un parlamentar al Alianţei D.A. Dar nu avea, era un dosar închis la acea dată.

D.T. Şi, în cele din urmă, discuţia a avut loc? V-a sunat Adrian Năstase?

D.M. Da. În aceeaşi zi, după aproximativ trei ore, m-a sunat însuşi Adrian Năstase. Discuţia a început iarăşi într-o manieră de poziţionare, spunându-mi că a luat referinţe despre mine, că i s-a spus de către profesorii mei că am fost un student bun şi că sunt un om corect, că are încredere-n mine. După care a trecut la chestiunea care-l interesa, întrebându-mă dacă are dosar la D.N.A.. I-am spus că, în acea zi, nu are. Era la începutul lunii noiembrie.

D.T. Deci, la câteva luni după numirea la P.N.A.

D.M. Exact. I-am spus că în acea zi nu are şi cu asta am încheiat discuţia. Mi-a spus că presa îl acuză că are şi că lucrul ăsta îi creează probleme. I-am spus: „În acest moment nu aveţi dosar la D.N.A.. Dar asta nu înseamnă că nu aveţi mâine, poimâine”. A fost prima şi ultima discuţie pe care am avut-o, direct, cu Adrian Năstase.

D.T. Adrian Năstase, anchetat în trei dosare, a încercat să vă intimideze?

D.M. În felul pe care vi l-am arătat la început, iar apoi cu declaraţii publice destul de dure, cu atacuri personale. Am fost făcut „comisar sovietic“ şi asta doar pentru faptul că am replicat la acuzele pe care le aducea instituţiei. Am explicat că avem nişte dosare pe care le instrumentăm şi că nu ne interesează cine este persoana cercetată. Deci, toată bătălia, exceptând acel telefon care a fost unul de tatonare, s-a purtat apoi în spaţiul public. Astăzi putem să spunem că am ajuns la o soluţie emblematică pentru sistemul judiciar românesc, una de eliberare. Dar a fost un drum foarte greu. Aduceţi-vă aminte, în 2006, când noi am solicitat ministrului Justiţiei să ceară Parlamentului încuviinţarea percheziţionării locuinţei lui Adrian Năstase două secvenţe din acea şedinţă a Parlamentului. Mi se par emblematice. Ştiţi foarte bine că s-a respins solicitarea ministrului Justiţiei şi implicit a D.N.A., de percheziţionare. Dar mi-aduc aminte două lucruri. Un deputat la acea dată, Mitică Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, spunea: „nu permiteţi procurorilor - sintetizez - să intre în casele voastre, pentru că nu e bine şi pentru că puteţi urma oricând şi voi”.

D.T. Adică, avertiza să nu deschidă un precedent.

D.M. Să nu deschidă un precedent. Asta era. M-a amuzat fraza: „Nu permiteţi procurorilor să intre în casele voastre”. Cealaltă secvenţă care are, spun eu, o semnificaţie simbolică este imaginea cu ministrul Justiţiei, Monica Macovei, în Parlament, aflată acolo pentru a cere ridicarea imunităţii. Ironia este că cercetările penale au început sub o guvernare care nu era dată de partidul lui Adrian Năstase, iar în final acesta este condamnat sub o guvernare în care partidul lui conduce ţara. Cheia de lectură e pentru cei care tot politizează anchetele judiciare. Monica Macovei era un ministru independent susţinut de Alianţă D.A., deci avea majoritatea în Parlament. Însă eu văd şi acum imaginea unui om singur. Era în loja miniştrilor. Ministrul Justiţiei singur, acolo, cerând ridicarea imunităţii unui parlamentar. După ce a vorbit, a fost insultată de mulţi dintre parlamentarii care au luat cuvântul şi - detaliu important - inclusiv de parlamentari din cadrul Alianţei care o susţinea pe aceasta, ca ministru al Justiţiei.