Hidrologii au emis o avertizare cod galben de inundatii pentru judetele Hunedoara, Arad, Alba, Valcea, Gorj si Arges, unde pana vineri dimineata, pe raurile din bazinele Crisul Alb, Aries, Olt si Arges se vor produce scurgeri pe versanti si cresteri de debite care ar putea depasi cotele de atentie. Avertizarea emisa de Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor a intrat in vigoare joi, la ora 9:00 si este valabila pana vineri, la ora 10:00.

In urma precipitatiilor insemnate cantitativ din ultimele 24 de ore, a fost instituit codul galben de inundatii pe raurile din bazinele hidrografice superioare ale Crisului Alb (judetele Hunedoara si Arad) si Ariesului (judetul Alba). Avertizarea emisa pentru aceste rauri este valabila pana joi, la ora 20:00.

De asemenea, avand in vedere situatia hidrometeorologica actuala si prognoza meteorologica pentru urmatoarele 24 de ore, afluentii Oltului mijlociu si inferior (judetele Valcea si Gorj) si afluentii Argesului superior (judetul Arges) vor fi sub avertizare cod galben de inundatii pana vineri dimineata.

Aceste fenomene se pot produce cu probabilitate si intensitate mai mare pe raurile mici din bazinele hidrografice atentionate, a precizat INHGA.

Capitala si judetele Ilfov, Calarasi, Giurgiu, Prahova, Dambovita, Teleorman, Arges, Valcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinti, Caras-Severin, Timis, Arad, Bihor, Alba, Hunedoara, Sibiu si Brasov sunt sub avertizare cod galben de ploi si vant puternic pana joi, la ora 12.00.

Potrivit avertizarii emise de Administratia Nationala de Meteorologie, in judetele aflate sub cod galben vor cadea cantitati insemnate de apa, care vor depasi local 25 de litri pe metru patrat si izolat 50 de litri pe metru patrat. Vantul va atinge la rafala 50 de kilometri pe ora, iar pe arii restranse 70 de kilometri pe ora.

  • Arges: Inundatii provocate de precipitatii in Pitesti si in mai multe localitati din judet

Mai multe zone din municipiul Pitesti si din alte localitati ale judetului Arges au fost inundate, in noaptea de miercuri spre joi, in urma precipitatiilor abundente. Potrivit reprezentantilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Arges, cele mai mari probleme s-au inregistrat in municipiile Pitesti si Curtea de Arges si in orasul Costesti, dar si in comuna Draganu, unde mai multi copaci doborati de vant au cazut pe carosabil, potrivit Agerpres.

Prefectul Cristian Soare a anuntat ca nu s-au inregistrat victime omenesti, insa a fost nevoie de interventia pompierilor pentru salvarea unor persoane surprinse de ape. Echipajele ISU Arges au intervenit cu barci pneumatice si au evacuat doua persoane in Pitesti si cate una in comunele Buzoesti si Micesti.

In municipiul Pitesti, canalizarea pluviala nu a mai facut fata si au fost inundate mai multe strazi, apa ajungand in unele zone la aproape doi metri. Inundatiile au afectat mai multe autoturisme si cateva case, dar si cladirea CET Pitesti, ceea ce a determinat intreruperea apei calde si a caldurii in mai multe cartiere.

Potrivit primarului Tudor Pendiuc, furnizarea agentului termic va fi reluata in cursul zilei de joi, dupa remedierea problemelor aparute.