Avocatul Poporului (AP) a cerut o ancheta in cazul evacuarii romilor din Eforie Sud si a constatat ca primaria, desi avea actele in regula, a gresit din punct de al respectarii drepturilor omului, a declarat vineri pentru Mediafax adjunctul Avocatului Poporului, Ionel Oprea.

Adjunctul Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor si persoanelor cu handicap, Ionel Oprea, a precizat ca, in urma stirilor aparute in presa, potrivit carora peste 100 de locuitori, din care 55 de copii, au ramas sub cerul liber dupa ce casele au fost distruse, Institutia Avocatul Poporului s-a autosesizat si a efectuat o ancheta cu privire la aceasta situatie.

In baza imputernicirii date de Avocatul Poporului, reprezentantul Biroului teritorial Constanta a efectuat, miercuri, o ancheta, in urma careia s-a stabilit ca persoanele evacuate fusesera somate anterior sa elibereze locuintele.

"A fost vorba despre 35 de adulti si 33 de copii de etnie roma. Dintre acestea, 14 familii sunt cu copii, patru familii fara copii si doua persoane singure. In prezent, mai sunt case nedemolate si mai locuiesc acolo patru familii, respectiv opt adulti si 11 copii", a declarat Ionel Oprea, citand din raportul incheiat de reprezentantul teritorial.

Adjunctul Avocatului Poporului a mai precizat ca ulterior demolarii, urmare a presiunii mediatice, reprezentantii primariei au luat masuri pentru adapostirea familiilor evacuate intr-o scoala si un internat vechi.

"S-a constatat ca au un minim necesar supravietuirii. Zilele trecute li s-a asigurat apa curenta si energie electrica", a mai spus sursa citata.

Reprezentantii primariei au mai declarat reprezentantului teritorial ca au un plan de investitie si finantarea asigurata pentru construirea de locuinte sociale in zona evacuata.

"In urma anchetei, desi primaria, din punct de vedere a legalitatii actiunii de demoalre, avea toate documentele in regula, din punct de vedere a respectarii drepturilor omului si minoritatilor nationale, autoritatile locale au gresit, incalcandu-le prin neasigurarea unui spatiu adecvat de locuit inainte de evacuare si demolare. Nu s¬a tinut seama de faptul ca afara erau conditii meteo nefavprabile si nici de faptul ca erau multi copii, femei si persoane bolnave care nu aveau unde sa se adaposteasca", a explicat adjunctul Avocatului Poporului.

El a adaugat ca Romania a semnat Conventia pentru Drepturile Omului, iar raportorul special al ONU in materie de locuinte a publicat un set de orietari detaliate cu obligatiile statelor semnatare ale Conventiei.

"Prin urmare, inainte de evacuare, autoritatile erau obligate sa se asigure ca persoanele evacuate, in special cele care nu se pot intretine, au asigurat si garantat un adapost de baza. Avocatul Poporului a emis o recomandare autoritatilor administratiei publice locale de la Eforie Sud, prin care atrage atentia asupra incalcarii acestor drepturi si a dat termen pana la sfarsitul saptamanii viitoare pentru asigurarea tuturor conditiilor de locuit, conform Constitutiei", a mai spus Ionel Oprea.

Demnitarul a precizat ca reprezentantii Institutiei Avocatului poporului vor efectua o noua vizita, pentru a verifica daca recomandarile facute au fost respectate.

Aproximativ 80 de persoane de etnie roma au fost evacuate, la sfarsitul lunii septembrie, de pe un teren de langa Eforie Sud unde stateau ilegal in locuinte improvizate.

Primarul orasului Eforie, Ovidiu Brailoiu, a declarat, pentru Mediafax ca actiunea a fost legala, pentru ca persoanele respective ocupau acel teren abuziv de mai multi ani.