Presedintele Traian Basescu va participa joi la o dezbatere pe tema revizuirii Constitutiei, ce va avea loc, incepand cu ora 9.30, la Academia Romana.

Potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale, citat de Agerpres, dezbaterea stiintifica nationala cu tema "Revizuirea Constitutiei: necesitate, oportunitate, obiective posibile", la care participa presedintele Basescu, este organizata de Institutul de Cercetari Juridice "Acad. Andrei Radulescu" al Academiei Romane.

Tot joi, potrivit programului oficial, seful statului il va primi la Palatul Cotroceni pe presedintele Fundatiei "The German Marshall Fund of the United States", Craig Kennedy, iar de la ora 18.00, va avea loc si o ceremonie de decorare a unor reprezentanti ai acestei fundatii.