Presedintele Traian Basescu a semnat joi decretul privind acreditarea Danei Manuela Constantinescu in calitatea de ambasador al Romaniei la Roma, precum si pe cel de acreditare a Mariei Ligor ca ambasador in Canada.

Potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale, Traian Basescu a semnat joi decretul privind acreditarea Mariei Ligor in calitatea de ambasador extraordinar si plenipotentiar al Romanei in Canada si pe cel de acreditare a Danei-Manuela Constantinescu in calitatea de ambasador extraordinar si plenipotentiar al Romanei in Republica Italiana, in Republica Malta si in Republica San Marino.

Vinerea trecuta, presedintele Traian Basescu anunta, cu prilejul unei intalniri cu reprezentanti ai comunitatii de romani, la Roma, ca a numit ambasadorul Romaniei in Italia o femeie, fara a comunica insa si numele acesteia. Fostul ambasador al Romaniei la Roma, Razvan Rusu, si-a incheiat mandatul in martie 2012.

Dana Constantinescu a primit aviz negativ la audierile in Comisiile de politica externa ale Parlamentului, care au avut loc pe 26 iunie 2012. Decizia parlamentarilor de la acea data privind avizarea Danei Constantinescu pentru ocuparea functiei de ambasador la Roma a fost luata cu noua voturi impotriva, trei pentru si doua abtineri.

Numirea ambasadorilor este o atributie a sefului statului, iar avizul comisiilor parlamentare este unul consultativ.