Presedintele Bancii Mondiale (BM) si-a exprimat luni ingrijorarea fata de cresterea recenta a preturilor la anumite alimente, in mare parte ca urmare a secetei severe din SUA, si asupra "consecintelor negative" asupra populatiei sarace.

"Noi nu putem tolera ca preturile record la produsele alimentare pe termen scurt sa aiba un impact negativ pe termen lung asupr populatiei celei mai sarace si mai vulnerabile din lume", a declarat Jim Kim Yong, intr-un comunicat citat de presa internationala.

Potrivit BM, seceta care afecteaza de mai multe tari mari producatoare de cereale a facut sa explodeze preturile mondiale ale unor produsele agricole incepand cu mijlocul lunii iunie, mai ales ale graului (+50%) si porumbului (+45%).

Pretul la soia a crescut cu 30% de la inceputul lunii iunie si cu 60%, de la sfarsitul anului 2011, potrivit Bancii.

"Pana la inceputul lunii iunie, analistii preconizau o scadere a preturilor, dupa noua recolta", a spus BM, subliniind ca "seceta severa", care loveste in centrul Statelor Unite, a fost apoi total "imprevizibila".

Statele Unite ale Americii care asigura mai mult de jumatate din exporturile de porumb din lume si un sfert din cele de grau, sunt afectate de una dintre cele mai grave secete din ultimii 25 de ani. Deficitul de apa a afectat, de asemenea, mai multe tari din Europa de Est si India, explica BM.

"Crestere a preturilor nu va afecta numai painea si produsele prelucrate, dar, si hrana pentru animale si, in final, pretul la carne", a adaugat Banca Mondiala.

Stocurile de orez sunt "relativ confortabile", a spus BM, in timp ce acest aliment esential in tarile sarace si-a triplat pretul in 2008.