Povestea unor asistente si medici romani din Elvetia care asteapta votul din 8 februarie privind acordul de libera circulatie

de Iolanda Badilita     HotNews.ro
Vineri, 23 ianuarie 2009, 14:43 Actualitate | Diasporă

Adrian Rachieru
Foto: 24heures
Elvetia este in fierbere inaintea votului din 8 februarie cand populatia va decide daca va reinnoi acordul de libera circulatie cu Uniunea Europeana care se refera, de aceasta data, si la Romania si Bulgaria. In conditiile in care intre 10 si 50 la suta dintre angajatii din sistemul sanitar elvetian sunt straini (si acestia greu de gasit), disparitia lor, in cazul unui vot negativ, ar obliga spitalele sa isi restranga activitatea sau chiar sa inchida sectii. Numarul asistentelor si a medicilor romani din Elvetia este de ordinul sutelor. Medicii vin pe cont propriu: isi trimit, pur si simplu, CV-ul la spitale iar asistentele vin, de regula, prin firme de recrutare, cu contracte de cate 18 luni.

Problema cu referendumul din 8 februarie, spun oamenii de afaceri dar si reprezentanti ai administratiei publice, este ca un posibil vot negativ loveste serios in economia Elvetiei. Si asta pentru ca tara cantoanelor are nevoie ca de aer de mana de lucru venita dinspre tari ca Romania: ieftina, bine pregatita si dornica sa demonstreze.

Sa luam un exemplu: sistemul sanitar. Saptamana trecuta, intr-o conferinta de presa, Asociatia nationala a spitalelor din Elvetia (H+), Asociatia stabilimentelor de ocrotire sociala (CURAVIVA) si cea a institutiilor pentru ingrijirea persoanelor cu handicap (INSOS) trageau un semnal disperat de alarma cu privire la ce s-ar intampla daca “strainii” nu ar mai fi lasati sa lucreze in Elvetia.

Elvetieni se tem de un dezastru

In conditiile in care intre 10 si 50 la suta dintre angajatii din sistemul sanitar elvetian sunt straini (si acestia greu de gasit), disparitia lor, in cazul unui vot negativ, ar obliga spitalele sa isi restranga activitatea sau chiar sa inchida sectii.

“Un NU liberei circulatii a persoanelor ar periclita furnizarea serviciilor medicale” a avertizat consilierul national radical-liberal Charles Favre, presedintele H+. La randul sau, presedintele CURAVIVA, Otto Piller, si-a exprimat temerea ca in urma unui vot negativ se va confrunta cu o lipsă de personal care ar avea consecinţe “dezastruoase” pentru calitatea serviciilor stabilimentelor de ingrijire sociala şi a institutiilor medicale.

Si, in situatia in care, de pilda, 46% dintre colaboratorii care lucreaza la Spitalul Universitar din Geneva sunt straini, nu este de mirare ca insusi presedintele Consiliului de stat din Geneva, David Hiler, a atentionat ca primirea românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii din Elveţia este o chestiune “vitală”.

Peste 200 de doctori romani

Asadar, care ar fi numarul romanilor care lucreaza in sanatatea elvetiana? Incercarea noastra de a afla o cifra exacta de la Directia Federala de Sanatate Publica nu a avut nici un rezultat. Asa incat am intrebat organizatiile de romani. Am aflat astfel ca numarul asistentelor si a medicilor romani din Elvetia este de ordinul sutelor.

Medicii vin pe cont propriu: isi trimit, pur si simplu, CV-ul la spitale si urmeaza o cale fireasca de selectie. Asistentele vin, de regula, prin firme de recrutare, cu contracte de cate 18 luni.

Adrian Rachieru, un inginer roman care este si presedintele Asociatiei Romanilor din Lausanne (numele exact este ARCH-I: Association Roumanie-CH de l'Interculturel), spune ca numarul medicilor români din Elvetia poate ajunge la 200. “Ieri a fost la radio o emisiune care vorbea despre doctorii romani de la Spitalul Universitar din cantonul Vaud: se pare ca sunt 20 de medici si o infirmiera doar în acest spital.

Din cate stiu mai sunt peste 20 de medici psihiatri în zona Bienne, Chaux-de-Fonds, Locle, Jura, care sunt reuniti intr-o asociatie. Apoi alti cativa care au cabinete private si-au angajat tot medici romani. As mai preciza ca intre doctorii care profeseaza in Elvetia sunt si nume cu notorietate. L-as aminti, de pilda, pe Ion Vianu, medic psiholog, doctor in medicina dar si scriitor, fiul criticului Tudor Vianu”, spune Adrian Rachieru.



Situatiile sunt diferite de la o persoana la alta, este de parere Razvan Andrei Popescu, un roman plecat de la varsta de 13 ani din tara si care acum este medic in Elvetia: “Prietenii mei romani medici au avut experiente diferite: acceptarea diplomei, inceputul la o treapta inferioara si, deseori, intr-un spital de periferie. Cei razbatatori au reusit, incet, sa-si echivaleze diplomele de specialitate dupa mai multi ani de lucru aici. Aceasta nu da automat dreptul de practica privata. In plus, cred ca elvetienii prefera sa mearga la un doctor care le vorbeste dialectul (…)”.

Asistentele romance - platite mai prost decat colegele lor

In spitalele si caminele de batrani din Elvetia poti intalni si sute de asistente medicale. Din pacate, spune Mariana Studer, asistenta la un camin de batrani din Zurich romanii sunt mai prost platiti decat colegii lor elvetieni:

Salariile sunt mai mici decat cele pe care le primesc elvetienii, desi diplomele ne sunt recunoscute. Inainte de a ma angaja am primit multe refuzuri. Nimeni nu mentioneaza de ce, dar eu cred ca exista reticente in ceea ce-i priveste pe romani. Ei (angajatorii n.a) cred ca sunt diferente mari intre cunostintele unui roman si ale altor straini si de aceea cred ca prefera sa-i angajeze pe nemti, austrieci, unguri, polonezi, cehi (…).”

Adriana Schwarz, un asistent anestezist din cantonul Wallis, gaseste ca pasaportul romanesc poate fi “o piatra de moara” in acceptarea pe piata muncii din Elvetia:

De colegi am fost acceptata de la inceput. Doar in primele zile am simtit poate mai multi ochi atintiti asupra mea in sala de operatii - doreau sa se convinga ca intr-adevar pot sa intubez sau sa supraveghez o anestezie. (…) Am locuit inainte in Germania - sotul meu este german si el a venit intai cu un contract nelimitat aici. Eu l-am urmat apoi (sunt in continuare cetatean roman). Contractul meu este tot nelimitat dar trebuie sa spun ca pasaportul lui a atarnat greu in balanta atunci cand am venit in Elvetia. Nu am primit viza de sedere pentru ca sunt romanca, ci pentru ... reintregirea familiei.

Chiar daca povestile lor difera pe ici pe colo, toti asistentii si medicii cu care am vorbit nu par sa fie ingrijorati de un posibil NU la votul din 8 februarie. Si asta pentru ca stiu ca fara ei in primul rand elvetienii ar avea de suferit; ca sunt “vitali”, ca sa citam un oficial elvetian.
  • La nivelul omului de rand lumea e impartita fifty-fifty in functie de cine ce partid politic sustine. Adica, pe de o parte partidele populiste si radicalii in frunte cu UDC care par traumatizati rau de pelicula care i-a adus celebritatea lui Hitchcock de vreme ce vor sa le transmita si elvetienilor teama de niste … pasari (desigur, in acest caz ciori = tiganii romani si bulgari)! (Descrierea campaniei UDC o puteti gasi aici) De fapt, partidele extremiste ca UDC profita de confuzia care exista, nu doar in Elvetia ci si in alte tari europene, intre termenii de “roman” si “rrom”.
  • Ambasadorul Uniunii Europene la Berna, Michael Reiterer, a declarat pentru Le Temps  ca "Uniunea Europeana este o institutie formata din 27 de state, iar Elvetia nu poate sa decida ca aceasta este 25 plus 2. Vecinii unei familii care are un copil nou-nascut nu pot sa pretinda: nu acceptam copilul", a mai spus ambasadorul.

























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU ​Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe: Timpul mediu de productie pentru un film documentar HBO este de patru ani, dar am avut si cazuri in care totul s-a intins pe o perioada de 10-14 ani

Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe, discuta in cadrul unui interviu despre implicarea HBO in productia de filme documentare si numarul mic de cinematografe din Romania: "De exemplu, filmul Lumea Vazuta de Ion B., regizat de Alexandru Nanau, a primit un premiu Emmy. Am continuat cu Alexandru si am produs filmul Toto si surorile lui, film care a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, echivalentul Oscarului european".
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Hanka Kastelicova

10622 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    cioara si vioara (Vineri, 23 ianuarie 2009, 15:38)

    un protestatar [anonim]

    Ar fi o mare tragedie pentru Elvetia sa ramana fara medicii din Romania. Si cred ca toiti romanii ar trebui sa faca zid in jurul lor pentru a se evita un colaps de proportii al sistemului medical din tara cantoanelor. Ar fi bine sa i se explice elvetianului de rand ce pericole il asteapta, ilustrandu-se cu situatia Romaniei de unde au plecat medicii cu pricina. Respingerea romanilor si bulgarilor mai creeaza probleme inacceptabile si traficantilor de carne vie, prostituatelor si familiior cinstite de rromi care bantuie prin Europa cu ochii dupa mangleala.
  • +1 (1 vot)    
    O intrebare... (Vineri, 23 ianuarie 2009, 15:54)

    hahalera [anonim]

    In Elvetia nu s-a inventat conceptul de "permis de munca"? Asta functioneaza in multe tari din Europa. Cat despre opinia publica helveta vis-a-vis de romani... ca de-obicei, adevarul e pe undeva la mijloc.
  • 0 (6 voturi)    
    Roman = rom (Vineri, 23 ianuarie 2009, 16:00)

    Axul [anonim]

    Se vorbeste cu atata nonsalanta de "confuzia care exista intre roman si rom" de parca ar fi fatidica.
    Nu dragilor! Aceasta confuzie este creatia cuiva, care cheltuie bani si are un interes sa o faca!
    De ce guvernul Romaniei nu face nimic sa o demonteze? Ba dimpotriva. ICR-Patapievici trimite fanfarele din 14 Prajini si altele similare sa dea concerte cu muzica ROMANEASCA in toata lumea.
    Jurnalistii de ce o intretin? Iata unul dintre moduri. STIRE: 28 de ROMANI au fost gasiti de politia germana intr-un microbuz cu 9 locuri: 3 barbati si 5 femei impreuna cu copiii minori, dintre care 7 in scutece. Se indreptau spre baraca din carton pe care au construit-o intr-o rezervatie naturala etc, etc, etc.
    Bravo elvetienilor ca stiu ce vor, si mai ales ce nu vor!
    • 0 (0 voturi)    
      identitate si etnie (Duminică, 25 ianuarie 2009, 13:10)

      dani [anonim] i-a raspuns lui Axul

      In Germania identitatea ti-o da actul aferent, buletin sau pasaport. Daca esti cetatean german, se scrie pe acest act orasul nasterii, insa nu si tara de provenienta, tocmai pentru a se elimina discriminarea etnica. Se foloseste insa termenul "germani cu istoric de migratie",
      (Migrationhintergrund) pentru desemnarea strainilor "incetateniti".

      Daca esti cetatean strain, in speta roman, asa comunica autoritatile cand e un eveniment, asa preia si presa. Rar se mentioneaza etnia, si aceasta numai daca are vreo relevanta in context. Cuvantul Zigeuner in lb. germana are in general sens peiorativ, se foloseste pentru oricine are anumite apucaturi. Termenii consacrati sunt Sinti si Roma. Nu cred ca ziaristii doresc intretinerea vreunei confuzii, stirile se bazeaza pe informatiile oficiale primite pe caz.
  • -1 (3 voturi)    
    sa avem grija de elvetzieni.... (Vineri, 23 ianuarie 2009, 16:17)

    gigi [anonim]

    sa fie sanatoshi,sa nu se supere,asa e cand in bancile lor vin banii negrii din toata lumea,sunt stresatzi avand grija de acesti bani,nu e usor pt ei,noroc cu marmotele care mai fac ciocolata....in rest tainuitorii de bani furatzi fac dieta sa nu le creasca colesterolul........daca intr o zice cineva o sa i oblige sa munceasca ?.....ce tragedie ar fi.........
  • -1 (3 voturi)    
    (Vineri, 23 ianuarie 2009, 16:35)

    Ciprian, CH [anonim]

    Respingerea de catre Elvetia a reinnoirii acordului de libera circulatie cu UE nu va avea absolut nici un efect asupra romanilor.

    Orice cetatean roman poate chiar si in prezent sa lucreze in Elvetia in orice domeniu, atat timp cat o companie/institutie face demersurile necesare pentru a-l angaja si nu se gaseste nici un cetatean Elvetian calificat/disponibil pentru jobul respectiv. Ceea ce reduce bineinteles drastic accesul pe piata muncii pentru romanii fara inalta calificare.

    Respingerea tratatului nu va avea nici un efect imediat asupra nici unui roman care lucreaza in Elvetia.

    http://www.admin.ch/aktuell/abstimmung/00198/index.html?lang=fr
    • +2 (2 voturi)    
      @Ciprian CH (Vineri, 23 ianuarie 2009, 17:06)

      Claudiu [anonim] i-a raspuns lui Ciprian, CH

      Efectele economice vor fi resimtite de catre toti romanii din Elvetia, de catre toti strainii din Elvetia. Asta ai uitat sa "precizezi".

      Binenteles ca asta nu scrie la admin.ch :). Dar na... nu esti ziarist, e usor sa lansezi afirmatii neverificate.
      • 0 (2 voturi)    
        @Claudiu (Vineri, 23 ianuarie 2009, 17:41)

        Ciprian [anonim] i-a raspuns lui Claudiu

        Care e legatura dintre criza economica si referendum? Efectele crizei vor fi simtite de catre romanii de oriunde din lume, la fel cum vor fi simtite de catre orice alt pamantean, indiferent de natie.

        Daca studiezi statisticile elvetiene, vei vedea ca primii afectati sunt strainii, indiferent daca au sau nu acces liber la piata muncii. Rata somajului intre germanii care lucreaza in CH s-a dublat in ultimele luni fata de rata somajului intre elvetieni. Prin urmare, chiar si cu acces liber pe piata muncii, efectele crizei se fac simtite.

        Cat despre afirmatiile neverificate - cunosc personal sistemul elvetian. Un posesor de permis C nu va fi afectat, daca ai permis B il vei reinnoi mai departe anual, iar daca ai L inseamna ca va trebui sa iti reinnoiesti in curand contractul de munca, ceea ce dpdv al crizei economice e aproximativ la fel de dificil si pentru romani si pentru cei cu alte cetatenii.
        • +2 (2 voturi)    
          @Ciprian (Vineri, 23 ianuarie 2009, 18:41)

          Claudiu [anonim] i-a raspuns lui Ciprian

          Mai sus vorbeam de viitoarea criza economica declansata de caderea tratatelor bilaterale. Criza de acum nu are, evident, nici o legatura.

          >e aproximativ la fel de dificil si pentru romani si pentru cei cu alte cetatenii.

          Asta e o gluma buna. Felicitari pentru simtul de la umorul romanesco
  • +1 (1 vot)    
    Aberatie articolul (Vineri, 23 ianuarie 2009, 16:44)

    Marius [anonim]

    Articolul este o aberatie. Daca nu se voteaza pozitiv nu inseamna ca doctorii care sunt acuma in Elvetia si au deja drept de munca si residenta vor fi dati afara. Daca nu se voteaza, va fi ca pana acum, se obtine drept de munca doar daca nu s-a gasit pt job elvetian, EU-12, EU-rest, in ordinea asta si apoi o sa iei tu drept de munca. De asemenea
  • 0 (0 voturi)    
    Daca nu se voteaza pica si acordul cu UE (Vineri, 23 ianuarie 2009, 17:52)

    Andy [anonim]

    Gresesti un pic. Daca nu se voteaza atunci tot EU o sa intre in aceasi oala. Ar fi o catastrofa pentru Elvetia si sunt ferm convins ca va trece votul.

    E vorba de acordurile bilaterale precum SI de "libera" miscare a romanilor si bulgarilor. Un singur vot pentru ambele.
  • -1 (3 voturi)    
    ochi ptr ochi.. (Vineri, 23 ianuarie 2009, 18:18)

    luputehno [anonim]

    ar trebui sa le platim cu aceeasi moneda....si sa le boicotam produsele....de la ceasuri la ciocolata...macar sa le suprataxam...asa ca nu prea ne pica bine noua ciorilor...produsele lor...crrrrraaa...craaaa...
  • -1 (1 vot)    
    lucru la negru (Vineri, 23 ianuarie 2009, 22:23)

    inutza [anonim]

    ce se intampla daca te prind lucrand la negru?????
  • 0 (0 voturi)    
    rrom egal romin (Duminică, 25 ianuarie 2009, 9:55)

    tepes [anonim]

    asa ne vad occidentali ,nu stiu ce mai trebuie demonstrat ca tiganii ne strica imaginea.In tara este problema .trebuie dezavuat cuvintul rrom(nu se stie cine la implementat si de ce )pt. a nu fi confundat romini cu tigani .
  • 0 (0 voturi)    
    Sper la un vot NU. (Sâmbătă, 7 februarie 2009, 14:09)

    ics [anonim]

    Doctorii romani din Elvetia oricum au un permis de munca. Daca se respinge votul, ei isi vor pastra locul de munca, nici nu se pune problema.
    Ar fi pacat sa ajunga gandacii si acolo.
    Oricum daca esti o persoana ok, ai o facultate, nu esti analfabet sau vrei sa te duci sa vizitezi coltisorul asta de liniste din Europa-Elvetia, nu ai nevoie de votul "DA".
  • 0 (0 voturi)    
    va rog ajuta`ti`ma!!!!! (Sâmbătă, 4 septembrie 2010, 17:13)

    lapigean [anonim]

    este cineva care stie si doreste sa`mi spuna cum pot ajunge in elvetia sa lucrez ca si asistent?? va multumescccc!!!
  • 0 (0 voturi)    
    diploma infirmier (Luni, 9 noiembrie 2015, 11:20)

    mihai [anonim]

    \as dori sa stiu daca diplomele de 6 luni eleiberate de Crucea Rosie din Ro pt infirmiere sunt recunoscute in Elvetia


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri