Romanul Vizuina este cel de-al saptelea titlu aparut in Seria de autor „Norman Manea” de la Polirom si se gaseste deja in librarii. Despre noul sau roman, Norman Manea declara: „Vizuina nu elucideaza asasinarea personajului Palade, cu atit mai putin asasinarea, reala si tragica, a lui Culianu. Nu mi-ar fi trecut prin cap sa dezleg eu, printr-un roman, enigma acestei oribile crime pe care, din cite stiu, nici politia americana, nici cea romana nu au izbutit s-o elucideze. In masura in care personajele Palade si Dima trimit la persoane cunoscute (Culianu, respectiv Eliade) este vorba de un pretext literar, cerut de trama si structura romanesca.” (Norman MANEA in interviu cu George ONOFREI, Suplimentul de cultura, nr. 245)

O naratiune fascinanta despre iubire, esec si speranta, noul roman al lui Norman Manea este un veritabil „thriller” literar care, cu o irezistibila putere de sugestie, poarta cititorul din atmosfera comunista si postcomunista a Romaniei in tensiunile si burlescul Americii de dinainte si de dupa 11 septembrie 2001. Holocaustul si statul politist comunist, coruptia si complicitatile sub dictatura, ravagiile terorismului islamic si vulgarizarea societatii de consum sint reliefate intr-o trama epica tensionata si originala. Interogatiile autorului despre iubire si moarte, suferinta, solitudine si frumusete, exil si libertate, credinta si culpabilitate sint ale unui scriitor inconfundabil, de o seducatoare expresivitate si admirabila forta analitica. Personajele mereu captivante si vii ale romanului poseda o misterioasa iradiere pe care vizuina cartii o codifica si o reveleaza deopotriva.

Seria de autor „Norman Manea” a fost initiata de editura Polirom anul trecut, prilej cu care autorul a revenit in Romania, pentru a doua oara in 22 de ani. Aceasta a debutat cu editia a II-a a romanului Intoarcerea huliganului, volumele de corespondenta Sertarele exilului. Dialog cu Leon Volovici si Inaintea despartirii. Convorbire cu Saul Bellow. Un proiect Words&Images, poemul Vorbind pietrei, romanul Atrium, volumul de proza scurta Variante la un autoportret.

Supravietuitor al Holocaustului, scriitorul a parasit tara in 1986. A revenit in 1997, insa momentul a fost unul, mai degraba, deprimant pentru Norman Manea si a refuzat orice contact cu media sau intilnirile publice.

Norman Manea a fost tradus in peste 20 de limbi, cartile sale fiind elogios recenzate in principalele ziare ale tarilor respective. Norman Manea (n. 1936) este profesor de literatura europeana si „in residence” la Bard College, New York. De la debutul din 1966 si pina in 1986 a publicat 10 volume, fiind distins cu Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti (1979) si Premiul Uniunii Scriitorilor (1984, anulat de Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste).