Curtea Veche Publishing și Librăria Bizantină vă invită joi, 13 octombrie, începând cu ora 19.00, la o întâlnire cu Andrei Codrescu, cunoscut autor american de origine română, autorul unor volume precum “Lecția de poezie” sau “Ghid Dada pentru postumani”. Evenimentul face parte dintr-un turneu național prilejuit de vizita autorului în România. Discuția în jurul volumelor autorului va avea la Librăria Bizantină (Strada Bibescu Vodă 20, București).

Andrei CodrescuFoto: Curtea Veche Publishing

Alături de autor va participa Cosmin Ciotloș, critic literar. Intrarea la eveniment este liberă. Pe 14 octombrie Andrei Codrescu va participa în cadrul deschiderii Școlii Doctorale de la Facultatea de Litere, unde va ține o “Lecție de poezie” pentru cei prezenți. Andrei Codrescu este autorul a numeroase volume de poezie, proză, eseuri, dar și un cunoscut și apreciat profesor universitar și colaborator al mai multor publicații importante de peste ocean.

A activat timp de mulți ani în postura de comentator al emisiunii All Things Considered pe postul de radio National Public Radio. Printre altele, a scris scenariul filmului Road Scholar, în care a și jucat, și cu care a câștigat premiul Peabody Award. Majoritatea operelor sale au fost traduse și în limba română. La Curtea Veche Publishing au fost publicate în seria “Andrei Condrescu” volumele “Lecția de poezie” (2014), “Ay,Cuba! O călătorie socio-erotică” (2012), “Ghid Dada pentru postumani - Tzara și Lenin joacă șah” (2009), “Prof pe drum” (2008) și “Gaura din steag - Povestea unei reveniri şi a unei revoluţii” (2008).

Andrei Codrescu s-a născut în România, la Sibiu, iar actualmente trăieşte în Statele Unite ale Americii, la New Orleans. Editează Exquisite Corpse: a Journal of Letters & Life (www.corpse.org), deţine o cronică culturală la National Public Radio şi a fost Professor Emeritus de literatură engleză şi comparată la Louisiana State University. Autorul a trăit în România până la vârsta de 19 ani.

În 1989, după o absență de peste un sfert de secol, a revenit în țară pentru a relata de la fața locului evenimentele din decembrie 1989 și căderea regimului comunist, pe care le-a redat în “Gaura din steag”, declarată de New York Times „Notable Book of the Year“ (1991). Eseurile sale care analizează dezintegrarea comunismului au apărut într-o serie de volume, inclusiv în “The Disappearance of the Outside” (1991), “Zombification” (1994) și “The Dog with a Chip in His Neck” (1996), ultimele două la editura St.

Martin’s Press. În perioada 27 septembrie - 14 octombrie autorul se va întâlni cu publicul la București, Zalău, Craiova, Cluj-Napoca și Sibiu. Partenerii turneului național Andrei Codrescu sunt Institutul Cultural Român, Fundația - Editura Scrisul Românesc, Editura Școala Ardeleană, Editura Caiete Silvane, Librăria Habitus, Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Phantasma – Centrul de Cercetare a Imaginarului, Festivalul Internațional de Carte Transilvania, Librăria Bizantină, Facultatea de Litere din cadrul Universității București.